Promisiunile electorale uita constrangerile adersrii

Partidele, indiferent din care parte a spectrului politic, au o problema - o aceeasi problema - in apropiata campanie electorala, care se desfasoara nu pentru un mandat obisnuit, ci pentru unul dintr-o perioada dominata de pregatirea si aderarea efectiva la Uniunea Europeana.

Este o problema dilematica: sa se ia sau nu in considerare, in formularea promisiunilor electorale, constrangerile aderarii? Aderarea la Uniunea Europeana este in sine o promisiune electorala. Numai ca a indeplini aceasta promisiune inseamna a face tot ceea ce este necesar intr-o atare directie, deci si sa se disponibilizeze vreo trei milioane de tarani (catre nu se stie unde?!), si sa se mareasca tarifele la energie, si sa se majoreze accizele la carburanti, pentru a mentiona doar cateva din conditiile aderarii. Or, ce partid s-ar apuca sa faca asemenea "promisiuni"?

Se pare, in asemenea conditii, ca toate partidele au adoptat de principiu urmatoarea abordare: angajamentul cu privire la aderare ramane angajament, dar restul problemelor, indeosebi cele sociale, le discutam separat de constrangerile aderarii! Or, pentru perioada ce vine este cu totul insuficient a discuta acoperirea cu resurse, in atacarea unor probleme precum cresterea salariilor sau pensiilor, majorarea alocatiilor in PIB pentru sanatate si educatie sau reducerea fiscalitatii, doar in termenii actualelor grile bugetare, respectiv pe ideea: creste PIB-ul, pe de-o parte, scade, pe de alta parte, irosirea de resurse cu intretinerea intreprinderilor producatoare de pierderi o data cu inaintarea procesului de restructurare (prin privatizari si lichidari), deci vor exista mai multe resurse pentru a rezolva aceste probleme! A discuta doar in asemenea termeni inseamna de fapt a "acoperi" numai o latura sau o jumatate a problemei.

In perioada anilor ce vin, conturile statului ca si cele ale intreprinderilor vor fi marcate nu doar de relaxarile de pe urma prognozei cresterii economice si reducerii poverii pierderilor gratie asanarii economiei, ci si de constrangerile, unele teribile, ale conformarii la cerintele concurentei din Uniunea Europeana, la respectarea normelor europene de calitate, de mediu, de protectie a consumatorului. Costurile intreprinderilor se vor incarca aproape deodata cu cheltuielile investitionale necesare pentru respectarea acestor norme. Bugetul statului va trebui sa includa rapid acea parte, importanta, din sarcina de prezervare a mediului care revine statului, precum si intretinerea multiplelor institutii noi de supraveghere a respectarii de catre actorii din economie a diferitelor standarde administrative, juridice, economice si de alta natura stabilite, nemaivorbind de costurile pentru compensarea celor disponibilizati de ordinul milioanelor din agricultura, dar si din alte sectoare in contextul aplicarii criteriilor europene de concurenta si ajutor de stat.

Atat pentru bugetele intreprinderilor, cat si pentru bugetul de stat vor fi costuri suplimentare severe. De acestea trebuie tinut cont. Oricum, nu se vor putea proiecta orientari automate ale unor eventuale resurse suplimentar obtinute fata de momentul actual spre rezolvarea unor probleme care apasa intr-adevar agenda de ani intregi, precum cresterea salariilor si pensiilor sau marirea alocatiilor in PIB pentru sanatate si educatie, pentru ca cel putin in parte aceste eventuale resurse se vor trebui dirijate spre sustinerea cheltuielilor de mediu, calitate si protectie a consumatorului, care pur si simplu nu erau efectuate pana acum!