Prost sa fii, dar sa nu stii...

Suntem plamaditi sa-i credem pe farsori, sa-i adoram pe limbuti, sa-i divinizam pe prost crescuti. Reflexe ale adaptabilitatii noastre fantastice ca natie, ar zice unii. Lasitate, ar puncta altii, mai cititi si mai trecuti prin viata.

Tot mai multe voci (sonore) vorbesc despre existenta a doua Romanii. Cea care se indreapta gratios catre 1 ianuarie 2007, cu oameni bine imbracati, bine mancati, cu servicii, scoli si masini bune, parfumati, mai putin literati... si cea reprezentata de simplii cetateni, abrutizati de grijile cotidiane, intr-o permanenta stare de ingrijorare pentru ziua de maine, pentru factura la intretinere, pentru vreo boala care ar veni, napraznica, neanuntata, nedorita si nu ar putea fi tratata decat intr-un mod mult prea costisitor pentru firavul buget de familie.

Din ultimele sondaje se pare ca cea din urma categorie de romani este aceea care ingroasa randurile celor care-si pun sperantele in minciunile spuse la televizor si prin presa. Cand esti in necaz, orice impostor ti se pare Arhanghelul Gavril, iar cand speranta care, desi moare ultima, ti-e anemica, incerci s-o revigorezi cu factori exteriori vietii tale, norocului sau destinului, in general.

Daca ai platit factura la cablu, te uiti al televizor si auzi tot felul de promisiuni - imbecilitati, pana la urma - despre cum ar face unii daca ar ajunge la putere, despre cum s-ar implica altii, daca ar fi lasati sa faca si sa dreaga in cadrul puterii, despre cum vorba salveaza turma de lenesi si cum suntem o natiune de asistati - si trebuie sa ne bagam bine in cap chestia asta - sau cum trebuie sa acceptam sa fim manati de la spate, cu strategii si programe - pentru ca altfel ne rod moliile.

Paradoxal e ca toate taberele politice isi au latratorii lor. Cei care mint respirand vorbesc necantarindu-si cuvintele, dau din coate simuland munca si interesul. Despre eficienta, oportunitate (nu oportunism) si masurarea justa a performantei nu se mai vorbeste decat in tratatele de specialitate, dar nici acolo prea mult, pentru ca trebuie sa ne facem "fine tunning" cu moda zilei - o economie politizata, derivata dintr-o politica manelizata. Mult dans lasciv din buricul industriei, fara nici o finalitate si rost social.

Si-atunci, revin la recentele sondaje de opinie, care ne confirma ca suntem departe de idealul pe care, individual, fiecare il avem. Suntem plamaditi sa-i credem pe farsori, sa-i adoram pe limbuti, sa-i divinizam pe prost crescuti. Reflexe ale adaptabilitatii noastre fantastice ca natie, ar zice unii. Lasitate, ar puncta altii, mai cititi si mai trecuti prin viata.

Sincer, eram ingrijorata pentru adolescenti (carora parca nici cosuri nu le mai cresc pe nas si frunte, de atata inalta tehnologie cata "mananca" pe paine), ca se vor strica la creier si vor ajunge niste indivizi rupti de realitate. Vazand si constientizand cum stau insa lucrurile, nu pot decat sa-i incurajez sa-si urmeze drumul si sansa lor: care au carte sau brate muncitoare sa fuga in vest (cum suna acum, in 2007!?!) sau, daca le e prea drag de tarisoara noastra - asa ca mine sau ca multora - macar sa porneasca de la premisa ca sistemul - ticalosit (dar mai degraba detestabil) - nu le va oferi nimic.

Trebuie sa o ia de la zero, in tara parintilor si bunicilor, care nu au fost in stare sa le ofere, la nivel de natiune, nimic prea bun sau prea de invidiat. La noi toate sunt cu fundul in sus: tranzitia e greoaie, ne desteptam tarziu, ne mobilizam greu si unii se trezesc si mai greu de dimineata! Si la propriu si la figurat. Asa ca eu cred in sloganul: "Prost sa fii, dar sa nu stii!"... Altfel, te iau altii de prost. Ceea ce e infinit mai subtil, dar si mai plin de venin...