Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De cănd s-a pensionat, marele chirug Mironeanu nu face altceva decăt să-l caute in toată ţara pe Ionel Ciurea, prostul clasei din a V-a B. Mironeanu a fost dintotdeauna un studios. La patru ani ştia să citească, iar in clasa-ntăi era pus de invăţătoare să-i supravegheze pe colegii neindemănatici, care la caligrafie făceau beţişoare strămbe. De indată ce a trecut intr-a cincea, supradotatul Viorel Mironeanu a făcut pereche, după metoda pedagogică Makarenko, la ora aceea cea mai inaintată din lume, cu prostul clasei.
In mod neoficial, Ionel Ciurea era socotit şi prostul şcolii, fiindcă era de o indărătnicie care l-ar fi descurajat chiar şi pe Makarenko. Metoda impunea ca perechile să stea in aceeaşi bancă şi, la terminarea orelor, să intărzie un timp in clasă, iar deşteptul să-l ajute pe prost să-şi inveţe lecţiile pentru ziua următoare. Cum au rămas singuri in clasă, Ciurea a scos din ghiozdan "Contele de Monte Cristo" şi s-a pus pe citit. Mironescu i-a vorbit frumos, conform metodei Makarenko, a vrut chiar să-i ia romanul din mănă - conform unei metode mai puţin inaintate, dar care avea o eficienţă pedagogică imediată - l-a rugat să se apuce de lecţii, s-a umilit, pentru că in joc era onoarea lui de fruntaş la invăţătură şi copil model, căruia ii reuşea totul. Degeaba insă. Ionel Ciurea, odată scufundat in lectură, devenea mut, surd şi ţeapăn. Fixa paginile cărţii cu ochii sticloşi şi doar căte un oftat, care-i scăpa la sfărşitul capitolului, dovedea că nu intrase in comă.
Din raţiuni strict pedagogice, Mironeanu a inceput şi el să citească din carte peste umărul lui Ciurea. Savantul sovietic recomanda ca fruntaşul clasei să se prefacă, in cazurile foarte dificile, in care codaşul dă dovadă de incăpăţănare şi alte manifestări retrograde, că pe moment ii aprobă comportamentul. Ca orice experiment revoluţionar, cel sovietic avea unele necunoscute. In lunile in care a făcut pereche cu Ionel Ciurea, leneşul n-a ieşit din "insuficient", in schimb fruntaşul a citit peste umărul acestuia pănă ce, din cauza poziţiei, simţea că-l durea gătul "Contele de Monte Cristo", de două ori "Martin Eden" de trei ori, "Comoara din insulă" şi "Winetu" de căte patru ori, "20.000 de leghe sub mări", odată, "Elevul Dima dintr-a VII-a" o dată, "Decameronul" de mai multe ori, pe sărite, iar nişte pagini mai deocheate de căte ori a vrut Ionel Ciurea.
Rămănănd repetent trei ani la rănd, Ciurea a fost mutat la altă şcoală. Lui Mironeanu i-a părut bine că l-au mutat, fiindcă Ionel Ciurea incepuse să citească şi cărţi pe care numai el ştia pe unde le găsea, cum ar fi "Răpirea Basarabiei" şi "Educaţia sexuală cu ilustraţii".
Odată ieşit la pensie, chirurgul a tot căutat să dea de urma lui Ciurea. Simţea că are o datorie de plătit, fără să-i fie prea clar cum o s-o plătească. Un Ciurea murise la Canal, un altul trecuse Dunărea la sărbi, mai mulţi de Ciurea Ionel din cartea de telefoane nu-i fuseseră colegi. Un singur Ionel Ciurea i-a ascultat povestea la telefon, dar, dacă era cel căutat sau altcineva, Mironeanu nu avea cum să ştie, deoarece la jumătatea poveştii i-a inchis telefonul şi apoi n-a mai răspuns la nici un apel.
