x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale PSD în pragul scindării?

PSD în pragul scindării?

de Adrian Severin    |    15 Feb 2010   •   00:00

Ideea lui Mircea Geoană ca viitoarea conducere a PSD să fie aleasă în bloc nu este lipsită de sens. Geoană are dreptate când vorbeşte de nevoia unităţii de comandă, precum şi de aceea de a evita ca disputele dintre candidaţii la preşedinţia partidului să continue şi după alegeri, subminând coeziunea forurilor conducătoare prin alimentarea unor permanente controverse interne. Pericolul ca grupările de opinie minoritare să părăsească formaţia ar putea fi evitat printr-o corectă reprezentare a acestora în instanţele deliberative ca şi prin acordarea unor drepturi procedurale şi de control.

Pentru ca un asemenea sistem să funcţioneze se cer întrunite, însă, trei condiţii. Prima este ca alegerea echipei exprimând un anume curent de opinie să se facă pe baza unei platforme-program care să îi distingă net pe competitori. Ceea ce se alege este programul iar nu liderii; liderii urmează prgramul iar nu programul pe ei. Pentru aceasta este nevoie de dezbateri aprofundate în masa membrilor iar nu de câteva ore ale unui Congres convocat cu doar două săptămâni înainte şi care va avea loc în lipsa unei analize serioase a (contra)performanţelor partidului, a cauzelor şi a remediilor lor. O atare analiză i-ar fi creat, printre altele, lui Mircea Geoană disconfortul observaţiei că platforma pe care o propune acum este exact opusul a ceea ce a făcut în anii în care s-a aflat la cârmă.

A doua condiţie este ca partidul să aibă caracter naţional iar nu să fie o confederaţie de partide locale. Cum oare ar putea o conducere operativă formată pe principiul identităţii, să păstreze coeziunea unei suprastructuri deliberative formate pe principiul reprezentativităţii, în care conclavul preşedinţilor de organizaţii locale  (Comitetul Executiv) are rolul principal în decizia politică? Or, tocmai Mircea Geoană este acela care a insistat şi insistă ca toată puterea să fie dată "sovietelor" - adică liderilor locali!

A treia condiţie cere ca organizarea locală a partidului să fie democratică, respectiv deschisă, transparentă şi responsabilă faţă de militanţii şi simpatizanţii de rând. Din păcate nici această condiţie nu poate fi îndeplinită întrucât majoritatea organizaţiilor locale care contează sunt ermetizate, clientelizate şi dirijate pe principiul "centralismului democratic" - şeful decide iar masa are "libertatea" de a stabili cum îi aplică hotărârile. Faptul este probat şi prin lipsa unei producţii semnificative de noi lideri.

În atari împrejurări alegerea în bloc nu duce la formarea unei echipe conducătoare ci a unui clan dominator.  La asta se ajunge şi prin trimiterea la Congres a unor electori care să exprime preferinţele personale ale liderilor locali iar nu a unor delegaţi care să reflecte opţiunile politice ale militanţilor. În consecinţă, oponenţii lui Mircea Geoană sunt împinşi a opta între organizarea unui Congres paralel sau părăsirea partidului după Congresul de sâmbătă (primul dintr-un lung şir de congrese extraordinare ale PSD).

×
Subiecte în articol: editorial