Pulimea şi intelectualul gonflabil

Ce e pulimea? Nimic mai putin decat cei asemenea presedintelui-mas­ca­rici, dar care n-au avut ambitia sa se ca­tare intr-atat de sus, incat sa aiba pu­terea de a-si pune ibovnicele minis­tru. Pulimea nu joaca farse, in schimb, im­postorul cocotat pe tron, tot timpul. Pulimea se regaseste in glumele lui proaste, in viata sa dominata, ca si a lor, de pulsiuni si umori. Diferenta e ca libidoul pulimii ramane instinct pri­mar, pe cand al conducatorului-mo­jic ajunge politica de stat. Pre­se­dintele-caricatura, schimband in gro­tesc viata poporului, face ca pulimii sa i se para misto, si asta-i apropie o data in plus.

Intelectualul gonflabil e cel dispus la orice perversiune, daca se face de folos mascariciului-conducator. In conditiile in care pulimea are me­reu nevoie de o autoritate care sa-i spuna cu cine sa voteze, perversul se poate lesne erija intr-una. Bine umflat cu bani, cu sinecuri, mimeaza fara scru­pule autoritatea morala, osa­na­le­le sale despre genialitatea caricaturii conducatoare devenind inal­ta­toa­re.

Plin de petice, reesapat de ata­tea guvernari sub care a prosperat fo­losindu-si puterea de persuasiune, in­telectualul gonflat fasaie plin de im­portanta cand stapanul are nevoie de limba lui, dupa care lipaie o ciorba de burta bine dreasa cu ingrediente fi­lo­zofice, ardei iute si neologismele ra­mase de la talk-show-ul de cu seara. De­dulcit la zaharurile vietii publice, iu­beste BMW-ul editie princeps mai ceva decat pe Heidegger – aceeasi cul­tura germana, in definitiv. Mas­ca­riciul mascariciului si farul pulimii, ce sa-si doreasca mai mult? Colegii lui profesori fac foamea, el face cura de slabire frecand holurile palatelor doar-doar il baga seful-cel-mare in seama. Un trafic de influenta, o fi­nan­tare de la buget, o invarteala filozofica... pica ceva. Cartile i se vand fara numar, umplandu-i de invidie pe manelisti – concurenta da valoa­rea! Tinere zarghite, excitate de in­ghe­­su­iala de vorbe marete, sunt dispuse sa se sacrifice instant pentru a-si trece in palmares un trofeu, cam li­bi­dinos, dar care are emisiune de cul­tura la televiziunea de stat si caruia pre­sedintele tarii ii trimite avion la scara ca sa mearga la plaja... Cand ai limba lata si esti intelectual smecher, viata devine o siesta prelungita, o sueta plina de sarm.

Uneori mascariciul si gonflatul se mai harjonesc ca niste baietandri pusi pe rele care, dupa ce s-au jucat impreuna sub acoperire, luati la intrebari de ce s-au inhaitat unul cu altul, le e greu sa nege ca cine se-aseamana se-a­du­na. Se ameninta reciproc ca vor spu­ne lumii adevarul despre cat de mica au constiinta, cat de moale le e caracterul. Pericolul e ca toate aceste pa­ra­ciuni pot ridica unele semne de in­trebare pulimii care nu trebuie sa fie zdrun­cinata din credinta ca gu­ver­na­rea e blonda, are fusta stram­ta si pa­na la fund, iar presedintele-mare-scula o calareste cum vrea. Tot asa cum pulimea nu trebuie sa stie ca e cri­za. Pulimea trebuie sa creada ca ma­ririle de salariu si alte stimulente, zise mite electorale, le vor fi date de pre­sedintele-smecher-mare, ca el are de unde si nu din crize si din fu­ra­ciuni. Clar?! La bogati si la mo­guli sa fie criza! Corect?!...

Devoalandu-si impostura, mas­ca­ri­ciul nu mai are popularitate, are doar populime. De aceea se va in­toarce mereu la pulime, e tot ce i-a mai ramas alaturi de intelectualii care gandesc cu stomacul.