Punctul pe Ei. Bogdan Lobonț are vorbele cu el

Fotbalul produce cea mai mare cantitate de specialiști pe metrul pătrat. Iar părerile croite în interiorul acestei majorități vulgare capătă, în timp și în odihna minții, tăria verdictelor irefutabile. Așa de pildă, nu trebuie să întârzii prea mult în preajma rafinaților în chibițăreală până când ți se spune că ”fotbaliștii e niște proști”. Generalizarea este ea însăși o neghiobie. Dar remarca nu mă deranjează. Mai ales atunci când este ușor de observat că, deseori, recitatorii unui asemenea clișeu sunt victime irecuperabile ale diagnosticului pe care îl relamă la alții. Iar când părăsești ritualul bârfei șănțoase constatând că lumea fotbalului este una normală, cu același procentaj al reușiților și al nereușiților ca în civilie, te linistești definitiv.
   
Miercuri, pe la ora prânzului, așteptam pe Otopeni îmbarcarea spre Barcelona. Acolo am avut parte de o întâlnire foarte plăcută mie. Cu Horațiu Mălăele. Omul pleca spre Franța. I-am spus că eu călătoresc spre Andorra, cu echipa națională. A privit în jur, către purtătorii de echipament distinctiv, și a recunoscut: ”Dane, nu prea-i mai știu pe băieții ăștia, mai tineri”. Tocmai atunci a apărut prin preajmă Bogdan Lobonț. L-am salutat pe Bogdan, l-am rugat să se apropie și i l-am prezentat lui Horațiu Mălăele. Gest inutil. Horațiu mi-a zis: ”Măi Dane, nici chiar așa. Pe Bogdan îl cunosc. Nu face parte din generația de care vârsta m-a cam îndepărtat”. Replica lui Bogdan Lobonț a fost una care lasă de-o parte toate vorbele spuse aiurea. Replica lui Bogdan Lobonț m-a făcut să mă simt bine ca mediator al respectivei întâlniri. A zis el: ”Domnule Mălăele, eu vă cunosc mult mai bine pe dumneavoastră decât mă cunoașteți dumneavoastră pe mine”.

La fotbal se duce toată lumea. La teatru, mai greu. Și, cu toate astea, Lobonț a avut vorbele cu el. Vorbe bune. Vorbe pe care nu prea le găsești la cei care susțin că ”fotbaliștii e niște proști”.