Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Corupția a ajuns în biata Românică produs de larg consum. În vremuri care n-au părăsit încă memoria, atleții fărădelegii etalau și ei oarece calități. Nu le lipsea abilitatea de a lucra într-o mare fereală, nu le lipsea nici curajul de a-și asuma riscuri deloc neglijabile. Între timp criteriile de selecție a performerilor în materie s-au îndulcit peste măsură. Corupția a devenit un fel de Daciadă, a devenit sport de masă, un fel de gimnastică de înviorare a românului. Iar practicanții sportului pentru toți nu-și mai asumă riscuri deloc neglijabile. Fiindcă riscurile au devenit deja negociabile. Nici abilitatea ferelii nu mai triază concurenții. Oarecum sfioși au rămas doar singuraticii care nu au capacitatea de a relaționa. În rest, meseria e la liber.
Corupția a devenit cea mai solidă instituție în stat. Instituție pur și simplu dominantă. Iar condițiile care favorizează această realitate de fapt nu se situează în afara cunoașterii.
Chiriașul de la Cotroceni afirma că ”depolitizatul” DNA ar reprezenta un adevărat Roll Royce al luptei împotriva corupției. Cel care are cheia respectivului Roll Royce n-are decât să-și laude până la deșănțare proprietatea. Fiindcă nu mai are flotă care să-l poarte pe ruta Mihăileanu – Nana. Cei care n-au însă parte de cheia Rolls Royce-ului observă că mașinuța luxată își alege cu mare grijă rutele pe care circulă. Ca să nu dea cumva prin gropile de care s-ar face vinovați tocmai proprietarul bolidului sau protejații acestuia.
Paradoxal, starea de sănătate a corupției își are suport și în însănătoșirea justiției. Care și-a recăpătat vederea. Nu mai e oarbă și nu mai acționează așa, fără mamă fără tată. N-am fi vrut să ajungem la astfel de concluzii. De fapt, nici nu ne-am permite noi, muritori de rând, să emitem judecăți de valoare când avem de-a face cu impecabilii robei. Dar când observăm că, judecând aceleași dosare, instanțele dau sentințe total contradictorii ajungem la concluzia logică a nedreptei judecăți. Și, în astfel de cazuri, nu putem invoca nici măcar scuza aceea a grabei care strică treaba. Fiindcă la noi celeritatea este mai mult înjurătură decât recomandare de bun simț.
Sunt oameni din sport care au trecut prin furcile caudine ale justiției de la noi. Spectacolul deșănțat al cercetării penale și, apoi, lucrarea din justiție i-a stârnit la glandă pe komisarii cu statut de jurnaliști și pe degustătorii acestora. Visceralii scutiți de discernământ puneau semn de egalitate între ce se întâmpla la noi și cazul Uli Honess, președinte la Bayern. Invităm și noi la comparație între, să zicem, dosarul transferurilor și cazul Uli Honess. Discreția totală a cercetării penale, temeinicia probelor adunate la dosar, timpul foarte foarte scurt în care s-a ajuns la o sentință finală, condamnarea de trei ani și șase luni pentru o evaziune cifrată la 28,5 milioane euro, răgazul de 81 de zile (pentru a-și asigura afacerile) acordat condamnatului până la prezentarea în penitenciarul Landberg și condițiile de detenție sugerează cumva vreo asemănare cu ceea ce s-a petrecut și se petrece pe la noi? Că despre similitudine nici nu poate fi vorba.
