Trăim o vreme în care angajamentele stahanoviste ale DNA dau în clocot. Activiștii de frunte ai instituției căznesc la greu într-un spectacol propagandistic care nu reușește să fie decât jenant. Laura mândruța Kovesi apare din când în când și se dedă la niște evidențieri bilanțiere de mare fală. Producția de succesuri la hectar raportate de șefa DNA readuce în memorie tupeul cu care erau umflate în trecut mărețele realizări ale cincinalurilor ceaușiste. Fiindcă trecerea timpului demonstrează că vorbele mari nu sunt decât niște curve care trișează relația cu realitatea de fapt.
Șefa DNA declara pe proprie răspundere, în cadrul unei emisiuni TV, că: ”Dacă trebuie să arestăm zece mii de oameni, arestăm zece mii de oameni”. Avântata procuroare a dat, prin această declarație, cu competența-n gard. Fiindcă arestările nu sunt decise de procurori. Decizia arestărilor aparține doar instanțelor de judecată. În plus, zecile de mii de cazuri în care sunt implicați făptași din planul secund al corupției nu vor scuza nicicând punerea la dospit a unor dosare grele, dosare în care sunt implicați mari fraudatori naționali. Câtă vreme DNA va rămâne la o distanță precaută față de acești greuceni ai corupției putem crede că marea dorință de schimbare, dacă ea există cu adevărat, este învinsă de neputință. Sau, și mai grav, putem crede că se acționează selectiv, că DNA-ul nu și-a propus cu adevărat să iasă din șomaj și că DNA-ul și-a schimbat, în fond, doar carnetul de partid.
Inflația cererilor de arest preventiv nu girează nici ea fruntășenia DNA. Observând trista realitate nu înseamnă nicidecum că aș empatiza cu victimele unor forțări a lucrurilor. Nu! Nu mă încearcă nicio umbră de regret atunci când niște făptași notorii sunt parcați prin fel de fel de aresturi provizorii. Dimpotrivă. Cred că respectivii răsfățați ai fărădelegii beneficiază, în sfârșit, de un menu binemeritat. Numai că dosarele nu se întremează prin împrumut de păreri (sau denunțuri). Procurorii, dacă sunt ei capabili și dacă nu-și iau banii de pomană, au datoria să investigheze și să probeze convingător vinovăția celor pe care-i vor la răcoare. Interceptările, stenogramele de tot felul și denunțurile nu înseamnă nicidecum datorie împlinită pentru procurori. Ci doar niște indicii menite să-i ajute pe aceștia în documentări ulterioare și în realizarea unor probatorii convingătoare. Dacă acest drum de la indicii la probe indiscutabile nu este parcurs, dacă procurorii își odihnesc profesia doar în denunțuri și interceptări, nu îndrăznesc să dau vreo șansă dreptei judecăți. Și pot gândi că arestările preventive în exces nu reprezintă decât varianta rafinată prin care sunt forțate denunțuri care în trecutul de tristă amintire urmau bătăilor crunte pe care le practicau foștii colegi ai Monicăi Macovei.