Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Duminică după amiază am urmărit finala Campionatului Mondial de handbal rezervat junioarelor. Mărturisesc sincer că opţiunea nu a fost generată de vreun rafinament suportericesc sau de altă natură. Am ales handbalul deoarece nu sunt abonat la reţelele care au preluat fotbalageala internă. Am ales handbalul, aşadar, forţat de împrejurări. Dar această forţare m-a extras din nişte obişnuinţe neghioabe şi m-a dus acolo unde mi-a fost cel mai bine. Maniera în care româncele au jucat şi au câştigat împotriva Germaniei a fost pur şi simplu entuziasmantă. Cred însă că orice încercare de a elogia evoluţia acestor sportive minunate ar viza impostura. Câtă vreme nici n-am ştiut că avem nişte junioare atât de minunate nu ne putem permite nici măcar să le lăudăm. Nu ne rămâne decât să le mulţumim. Și-atât!
Mondialii autentici şi mondialii capriciilor absurde nu au nimic în comun, chiar dacă şi unii şi alţii joacă sport. Înţelegeţi că prin această observaţie ne întoarcem la comicăriile din fotbal şi la nişte împăunaţi de toată jena. Am asistat în ultima vreme la nişte impresionante campanii de presă furajate de teme minore. Adrian Mutu şi Lucian Sînmărtean au devenit, cu sau fără de voie, eroii favoriţi ai unor largi dezbateri, dezbateri de toată jena.
Părelnicii din fotbal abordau, cu ceva timp în urmă şi cu neobosită insistenţă, oportunitatea selecţiei celor doi la echipa naţională. Și era de rău atunci când selecţionerul Piţurcă nu pleca urechea la şi mai selecţionerul Dumitru Dragomir. Prestaţiile uzate ale celor doi au trecut în rezervă cazul Piţurcă. De actualitate au devenit de-acum relaţiile pe care Adrian Mutu şi Lucian Sînmărtean le au cu Costel Gâlcă şi, respectiv, Răzvan Lucescu.
Lucian Sînmărtean a dat cu furia de pământ atunci când a fost înlocuit în returul cu Stromsgodset. Adrian Mutu a devenit şi mai mut atunci când nu a fost titularizat de Răzvan Lucescu. De fiecare dată, în urma unor astfel de întâmplări, şaormarii din presa sportivă inventează motive abracadabrante ale unor eventuale conflicte apărute între antrenori şi respectivii jucători. Sau sunt invocate anumite ordine venite din afara propriei decizii a antrenorilor. Dar niciuna dintre aceste variante nu pot fi mai convingătoare decât realitatea de fapt. Anume aceea că cei doi mici capricioşi ai fotbalului au etalat prestaţii modeste, prestaţii prin care nu puteau ajuta, la un moment dat, echipa. Iar primii care ar trebui să evalueze corect realitatea de fapt sunt chiar împricinaţii. Fiindcă numai astfel pot lucra pe mai departe în beneficiu personal. Iar dacă prin fotbal nu au modele demne de urmat, să privească handbalul.
