Punctul pe Ei. Nici o diferență între sclavii lui Negoiță și sclavul lui Becali

Ligistele fuduliei mitice agonizează spre obștescul sfârșit de sezon. La căpătâiul pacienților nu se consumă însă regrete. Dimpotrivă, după un campionat parcă mai cotonog ca niciodată, starea de ușurare la capăt de linie pare că e la ea acasă. Până și ultima dudă a competiției a fost caracterizată de o acreală pădureață. Meciul Dinamo – Steaua n-a fost capabil să deconteze de nici un fel promisiunile care-l creditau ca mare eveniment al nației. Într-un 10 Mai cu semnificații istorice pentru români, tembelii comentariilor sportive au avut tupeul să așeze meciul chiar în fruntea unei liste de evenimente în care Ziua Regelui sau Ziua Independenței figurau după ”și”. Dar culpa culturală a grăsunovicilor nu trebuie judecată prea aspru. Fiindcă intenția sau premeditarea gafei nu pot intra în calcul. Funcționează, mai degrabă, circumstanțele atenuante ale lemnului în stare pură.

Fotbalul de grație a lipsit de la întâlnirea Dinamo – Steaua. Cele două combatante și-au luat purtare obișnuințele cu care au fost antrenate și, după meci, rămâne nevinovat doar scorul acestuia. Toate celelalte valuri create de eveniment aparțin primitivismului notoriu care persecută competiția internă. Primitivism care face victime în teren și în afara terenului.

Chipciu și Chiricheș au suferit accidentări care generează atât suferință cât și pagubă sportivă. Li s-a întâmplat lor să fie ghinioniști. Dar puteau apărea și alte victime ale îndârjirii oarbe induse fotbaliștilor de marginalii inconștienți. De niște orgolioși care cultivă scandalul doar pentru că la altceva nici că se pricep.

Mihai Stoica excelează în acest sens. Acest viețaș al recidivei a hărnicit cu ales talent în iflamarea spiritelor înaintea meciului din Giulești. A fost puțin sancționat și mai mult iertat. Ca nu cumva să se potolească înaintea meciului cu Dinamo. Și nu s-a potolit. Iar evenimentele de pe Național Arena nu au reprezentat decât recompensa dezmățului paranoic în care s-a răsfățat managerul. Vorbesc despre recompensă deoarce un meci care și-ar fi consemnat istoria în cele 90 de minute și în terenul de joc nu i-ar fi dat satisfacție lui Mihai Stoica așa cum îl satisfac prelungirile evenimentului.

Mihai Stoica vorbește despre caricatura Strătilă, despre huliganul Dandea și despre obrăzniciile lui Negoiță, un tip mult prea subțire pentru o polemică, atenție!, civilizată. Păi, când vorbește despre civilizație, Mihai Stoica se încarcă de un penibil desăvârșit. El cumulează toate calitățile pe care le-a atribuit adversarilor despre care vorbeam mai sus. Și primește replică meritată de la un alt reușit al dialogului. Ionuț Negoiță. Cel care afirmă că la Dinamo n-ar avea ce căuta un exemplar de talia managerului stelist. Mai departe Mihai Stoica este caracterizat ca fiind huligan incontestabil al fotbalului românesc. Carcterizarea aparține, conform memistului, sclavilor puși de Negoiță să scrie pe facebook. Așa o fi. Dar nu e nici o diferență între sclavii lui Negoiță și sclavul lui Becali. Sunt aceștia deopotrivă de vinovați și la fel de inutili în fotbal.