Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La început a fost doar Prodan. Așa l-am cunoscut după ce Tică Dănilescu a fentat concurența dinamovistă și a reușit să-l transfere la Steaua.
Apoi, multă viață și mult fotbal au încăput pe mâna ardeleanului în a cărui teacă n-a fost niciodată loc pentru două săbii. Daniel Prodan n-a mai fost Daniel Prodan.
Numele lui de catalog n-a mai circulat decât prin înscrisurile ștampilate. În omenia frumos luată la purtare l-am cunoscut pe Didi, pe Didoașcă sau pe Tătuca Prodan. Și mi-a fost bine.
În prietenia noastră am consumat atâtea nebunii și atâtea întâmplări frumoase încât acum, într-un astfel de moment, mă simt incapabil să decontez. Vorbele nu se leagă. De aceea, deocamdată, mă rezum la ultimul episod pe care eu și Didi l-am petrecut de aceeași parte a lumii.
Luni seară am vorbit la telefon. Am consumat păreri de rău în legătură cu fel de fel de nimicnicii ale vieții. N-am săpat însă prea adânc pentru a nu plusa în întunericul nopții cu bezna umană care ne persecută la tot pasul.
Ne-am repliat în particular, înspre familiile noastre. Didi mi-a comunicat că era acasă și se simțea minunat în compania fratelui său, Ciprian. Reproduc, cu acuratețe aproximativă, spunerea ardelenească a prietenului meu.
”Tătucă, l-am chemat pe Cipri aici, la Capitală, fiindcă vreau să-i cumpăr o mașină. Stăm acum de vorbă și ne simțim fain. Mi-aș dori să fim văzuți de ai noștri care s-au dus. Ar fi și ei bucuroși să afle că au doi feciori care-i ascultă și au o frăție cumsecade”.
Atât. Asta a fost. Didi s-a dus și parcă-l aud cântând o melodie care-i plăcea mult, melodia lui Aurel Tămaș... ”De-oi muri m-or pune-n groapă”.
Tătucă, vorbisem să ne vedem joi cu Traian, cu Răzvan și cu alți prieteni. Dar nu mai e posibil. Amânăm. Până-atunci ți-oi duce dorul și o să rătăcesc prin bogăția amintirilor care mă leagă de tine.
