Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Iarna de-afară e cumplită, dar naturală. Nu prea mai merge s-o iei la lopată. Iarna de la televizor este însă şi mai cumplită. Dacă nu eşti capabil să distingi între realismul de fapt şi apetitul cataclismic al diareticilor verbali, ăla eşti. Propovăduitorii dezastrului definitiv sunt capabili să te înzăpezească în deznădejdi iremediabile, în deznădejdi criminale.
Miercuri dimineaţă, urmărind meniul zilei la o televizie de ştiri, m-am amuzat copios. Populanta studioului de la Bucureşti chestiona o trimisă californiană a postului pe tema iernii de-acasă. Iar deplasata la Los Angeles nu avea nici o problemă în a-i explica rămasei la Bucureşti cum devine chestia cu dezăpezirea prin bătătura natală. O aşa simţire, mai rar neicusorule. Deşi nu se aşezaseră la taifas Veta şi Ziţa, m-am prins. Rostul dialogului nu urmărea nicidecum a servi realitatea care figura doar în susul ecranului. Stârnirea caragialească a noroadelor printr-o părere care nu-i de colea, ci una copleşitor de americănească, avea cu totul alt scop. Anume acela al presupusei pulsări al audienţei sătule de atâta repeteţiune a vorbei goale.
Dincolo de exagerări şi vorbe goale, iarna de-afară e cumplită. Dar, naturală. Și natura îi perpeleşte fără nici un fel de menajamente pe care s-au lăsat pradă netrebniciei. Dezăpezirea în câmp deschis nu reprezintă decât o corvoadă sisifică. Viscolul este capabil să batjocorească orice heirupism omenesc.
Zăpada nu trebuia să ajungă pe şosele. De aceea, în trecut, au fost cultivate perdele. De aceea parazăpezile erau aşezate gospodăreşte de ţărani pe marginea şoselelor. Ele aveau dublu rol. Pe de o parte protejau aşezările omeneşti şi circulaţia, pe de altă parte păstrau zăpada în câmp, acolo unde ea făcea bine agriculturii. Între timp perdelele forestiere au fost răpuse de lacomii capitalismului primitiv. Iar colhoznicii de tip nou şi de factură notarială doar la parazăpezi nu se mai gândesc. Îi doare-n prispă când privesc de la distanţă spre târâşul forţat al deposedaţilor prin nămeţi.
Căldura rămâne singura instituţie capabilă în acţiunea de dezăpezire. Dar până la îndurarea ei mai avem de aşteptat. Iar atunci când ea îşi va face efectul există pericolul transferului din hibernare în nesimţire. Fiindcă praful nu se topeşte-n galoşi. Provoacă el doar ceva mozol în combinaţie cu transpiraţia, un răsfăţ al nesimţirii şi nimic mai mult.
Mi-aş dori ca la vară să nu uităm de tirania iernii. Și să nu uităm de lopeţi. Au ele nişte cozi zdravene, numai bune de rupt pe spinarea nesimţiţilor care au furat cu lăcomie protecţia naturală a românului. Vorbele goale nu îmbrâncesc de nici un fel nesimţirea îmbuibaţilor.
