Pute de la o Poştă

Văd că ne place să condamnăm comunismul în cadru public, festiv. Degeaba, cât timp e doar declarativ. La un sfert de secol după ‘89, politic, comunismul încă ne înconjoară într-o măsură mai mare decât ar fi explicabil. Economic, îi resimţim şi astăzi ecourile şi putoarea şi îi plătim încă facturile restante. Desigur, tentaculele comunistoide de azi şi-au mai pierdut din efervescen- ţă, dar încă mai mişcă. Au şi fani. Încă. Nostalgicilor veritabili, cu memoria selectivă şi bolnavă, le recomand o vizită la Poştă. Acolo, mirosurile reci şi îmbâcsite de odinioară (transpiraţie, igrasie, aer închis) le mai pot gâdila încă senzual nările. În perfectă sincronizare cu miresmele, sunt şi serviciile; de altfel, motivul pentru care nicio altă companie (străină sau românească) nu a fost tentată să preia Poşta Română, nici măcar pe gratis. Pe de altă parte, chiar dacă nu poţi cumpăra plicuri, alternativ te poţi delecta cu registrele învechite, cu foi rupte, îndoite, ponosite, în care însemnările cu pixul albastru, care pierde pastă (asta dacă scrie), pătează pioniereşte latul palmei. Exemplele pot continua şi pot fi extinse în politică, dar şi în zone ale infrastructurii publice (educaţie, sănătate, transport), pe care un stat puternic ar trebui să le asigure. În concluzie, nu e suficient să condamnăm simbolic comunismul (şi a sa moştenire) în plenul Parlamentului sau la tot felul de congrese de partid. Nu e suficient nici să lămurim în sala de judecată dosare penale şi fapte abominabile care i se datorează, la 25 de ani după acestea s-au petrecut. În România comunismul va muri numai odată cu sărăcia. Iar pentru asta trebuie să ne dezicem de furt, corupţie, dezinteres şi populism. La propriu, nu simbolic, până nu mai pute!