Putere prezidenţială fără responsabilitate?!

Sub semnul ambiţiei cancerigene de a fi un soi de Nicolae Ceauşescu, Traian Băsescu vrea să aibă un cuvânt de spus şi în numirea miniştrilor.

Aşa cum scriam într-un comentariu anterior, în privinţa numirii unui nou ministru al Justiţiei la propunerea premierului, lucrurile sunt clare în materie de prerogative constituţionale: preşedintele are dreptul de a da aviz negativ, şi nu de veto. Ca şi în cazul avizului venind din partea Comisiilor parlamentare, odată făcut public punctul de vedere al preşedintelui, premierul poate să ţină sau nu cont de el. Dat fiind că responsabilitatea pentru activitatea unui ministru revine exclusiv premierului (preşedintele nu apare în ochii opiniei publice drept vinovat dacă treburile merg prost la un minister), acesta îşi poate asuma răspunderea de a susţine în continuare candidatura persoanei respinse de şeful statului. Constituţia  stabileşte acest drept al premierului.


Traian Băsescu şi-a făcut un nărav din a interpreta în folos propriu Constituţia şi legile ţării. Sub acest semn, în cazul numirii lui Adrian Cioroianu, deşi Constituţia nu-i dădea drept de veto şi l-a exercitat cu vădită satisfacţie. Urmare a sesizării înaintate de premier la 12 martie 2007, Curtea Constituţională a limpezit chiar şi pentru analfabeţi prevederea din Constituţie. Aceasta mai putea fi interpretată şmechereşte de Traian Băsescu. Decizia însă, întinsă pe câteva pagini, e suficient de clară. Chiar şi pentru un domn precum Traian Băsescu, care optează totdeauna din lectura unui text pentru o interpretare din care poate trage un ce folos. Când Traian Băsescu, invocând Decizia 356/2007 a Curţii Constituţionale, a dat aviz negativ numirii Noricăi Nicolai, am crezut şi chiar am scris că preşedintele s-a păstrat în hotarele Constituţiei. Chiar dacă pretextul pentru respingerea Noricăi Nicolai friza absurdul, Traian Băsescu avea dreptul să dea un aviz negativ.


Preşedintele e ales prin vot direct şi universal. Ţinând cont că se crede (şi se înfăţişează) drept Cel mai iubit fiu al poporului român, Traian Băsescu are dreptul de a fi absurd. Are chiar dreptul de a fi penibil. Ne aşteptam, în consecinţă, ca, după Scrisoarea prin care Călin Popescu Tăriceanu îşi reafirma susţinerea pentru Norica Nicolai, Traian Băsescu să se resemneze. Nu s-a resemnat. Prin purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, l-a invitat pe Călin Popescu Tăriceanu la o discuţie la Cotroceni pentru joi, 10 ianuarie 2008, ora 18:30. Prin textul citit de Valeriu Turcan, Traian Băsescu găseşte de cuviinţă să-şi exprime regretul "pentru faptul că nu a fost consultat de primul ministru la desemnarea doamnei Norica Nicolai la funcţia de ministru al Justiţiei".


Desigur, din punct de vedere monden, Călin Popescu Tăriceanu se putea consulta şi cu lebedele pe care ţiganii le-au mâncat la Viena. Din punct de vedere constituţional, Călin Popescu Tăriceanu nu era obligat s-o facă. Sub semnul ambiţiei cancerigene de a fi un soi de Nicolae Ceauşescu, Traian Băsescu vrea să aibă un cuvânt de spus şi în numirea miniştrilor. Să admitem că în cazul miniştrilor de Externe, al Apărării, date fiind şi responsabilităţile constituţionale ale domniei sale, a putut pretinde, măcar în planul politeţii politice, să fie consultat înainte de desemnare. În cazul Justiţiei, preşedintele n-are nici o responsabilitate constituţională. Desigur, acţionând arbitrar, Traian Băsescu a devenit stăpânul ţuluşilor de la DNA şi Parchetul General. Îi înţelegem ca om nevoia de a le arăta ţuluşilor că are putere şi asupra ministrului Justiţiei. Numai că din punct de vedere constituţional, preşedintele nu răspunde nici măcar de lupta împotriva corupţiei. Am fi de acord şi cu această pretenţie. Cu o singură condiţie: Ca această putere, dobândită prin interpretarea Constituţiei în folos propriu, să fie însoţită şi de responsabilitatea aferentă.


Altfel spus, odată convenind că preşedintele are dreptul să fie consultat de premier în desemnarea unui nou ministru, dacă treburile merg prost în departamentul respectiv, responsabilitatea să fie împărţită între premier şi preşedinte. Numai că domnul preşedinte s-a afirmat în cei trei ani de stat cu chirie la Cotroceni ca un comentator detaşat al acestei activităţi a Guvernului. În nici o clipă nu şi-a asumat eşecuri, nici măcar în domenii în care are responsabilităţi, cum ar fi Apărarea şi Externele. Şmecheria e simplă. Acolo unde sunt succese, preşedintele şi le asumă rapid. Unde sunt eşecuri, se face că plouă. Traian Băsescu ar vrea să aibă un cuvânt de spus în tot ce mişcă în ţara asta. Ar vrea, de exemplu, ca fetele de pe şoseaua de centură să-l consulte în desemnarea unui client dintre şoferii de tir care opresc. S-ar putea să se ajungă şi la asta. Cu o condiţie: ca Traian Băsescu să se urce în tir împreună cu fata respectivă!