Puterea este o marfă

În alegerile europarlamentare de duminică, în afara voturilor cumpărate pentru aşa-numitul "turism electoral", partidele politice au căutat insistent să vândă marfa numită iluzie. Iluzia că vom scăpa repede de criză, iluzia că în partide se promovează oameni pe merit şi competenţă, în fine, iluzia că guvernarea e preocupată de binele oamenilor.

Marfa asta e expirată, ba chiar rău mirositoare. Nu e deci de mirare că, practic, trei din patru alegători au ales să nu meargă la vot. Câştigătorul cel mai clar al alegerilor e absenteismul. Oameni care au votat cândva conştiincios şi au fost păcăliţi sau dezamăgiţi, păcăliţi de promisiuni neonorate sau dezamăgiţi de faptul că votul lor n-a contat nu au mai mers acum la vot. însă nu mă solidarizez cu ei.

Pentru că ei abandonează răspunderea lor, pentru că mântuirea de corupţia şi hoţia care a cuprins ţara prin directa implicare a politicii nu se va produce prin voinţa divină. E greu să te mobilizezi împotriva păcatului, e dificil şi chiar periculos să-ţi ridici glasul şi să te opui răului. Important, zic prea mulţi, e să te descurci, să supravieţuieşti. Până la urmă se va găsi cineva să ducă la bun sfârşit ceea ce noi n-am avut nici tăria, nici curajul să împlinim. Oare aşa să fie? Unde e şi când va veni acel cineva?

Şi uite-aşa corupţia şi nedreptatea, abuzul, traficul de influenţă, jaful averii publice chiar ştiute de toată ţara rămân acolo unde sunt, nestingherite, să ne amărască zilele, să reteze şansele celor mai mulţi şi, mai ales, să fie instrumente de bază ale puterii politice. Iar aceasta din urmă a transformat exerciţiul democratic într-o vastă manipulare, pentru a oferi bani şi avantaje în schimbul voturilor.

Suntem ţara europeană cu cea mai mare pondere a pomenilor politice sub forma lor oficială de ajutoare sociale, de fonduri şi înlesniri oferite clientelei prin excepţii de la lege, hotărâte de însuşi guvernul şi, nu în ultimul rând, de funcţii publice care nu sunt deloc rezultatul competenţei şi reputaţiei nepătate a celor înscăunaţi. Meritul nu mai e nici măcar o lozincă. Realitatea e aceea a uriaşelor diferenţe de şansă a oamenilor şi mai ales a tinerilor.

Puterea este o marfă, spun mari istorici şi filozofi de ieri şi de azi. Cea mai scumpă marfă, dar cu profitul cel mai mare. Că profitul acesta nu e practic decât hoţie a ajuns să nu mai mire pe nimeni.

În primele luni ale anului 1990 am folosit un cuvânt ce a plăcut unora şi nu a plăcut multora: nemunca. Agitaţia politică continuă, grevele de tot felul, presiunile sindicatelor pentru plata salariilor, deşi producţia era în continuă scădere, nenumărate revendicări fără nici un temei economic m-au determinat să vorbesc public despre nemuncă.

Astăzi, pentru cei ce compun societatea politică stăpânită de clanuri, grupuri sau clientelă, situate în dinamica puterii, munca este duşmanul lor. Pe cale de consecinţă, munca este şi duşmanul acelora ce primesc pomeni în schimbul voturilor. Cum să-ţi mai găseşti reperele normalităţii în noianul acesta de ispite şi minciuni, când de fapt noi nu mai reuşim să aflăm care sunt soluţiile dezvoltării României, ce relaţie să construim fiecare cu societatea şi cu statul.

Pentru ce să continuăm lupta împotriva puterii ca marfă? Răspund citându-l pe Petru Creţia: "Pentru cei neştiuţi şi uitaţi, şi pierduţi în lutul orb, şi risipiţi prin veacuri, dar care au fost sarea pământului românesc şi care au purtat pe umerii lor binele lumii". Căci totul începe cu libertate, iar demnitatea constă în păstrarea libertăţii.