Puterea vindecătoare ascunsă în mintea noastră

Una dintre cele mai mari descoperiri ale timpurilor noastre, deja confirmată de cercetări din domeniul neurologiei( studiul creierului), al fizicii cuantice și al psihologiei, este aceea că percepția ne crează realitatea, că este real – în cele din urmă – ceea ce noi înșine credem/percepem a fi real. Asta este cauza care face ca noi să nu avem traume, suferințe și deziluzii pentru că ni s-a întamplat ceva rău, cat mai degrabă pentru că am perceput o situație, un eveniment sau o reacție ca fiind rele. Nu este nevoie să ne abandoneze cineva pentru ca noi să avem o traumă de abandon, ci este îndeajuns să ne fi fost frică într-un moment din copilărie că vom fi abandonați sau să ne fi fost teamă că vom fi separați de părinți. Felul în care mintea noastră percepe evenimentele vieții e o alegere pe care avem nevoie s-o conștientizăm. Mărturia clară a acestei alegeri e faptul că fiecare ființă privește aceeași situație de la propria fereastră interioară și, în consecință, fiecare poate descrie aspecte diferite ale aceluiași peisaj! Viața de zi cu zi ne oferă continuu o imagine a subiectivității percepției; e îndeajuns să deschidem un ziar sau să schimbăm canalele tv pentru a observa cum același subiect ia forme și chipuri diferite, dacă nu chiar opuse. Concepte precum adevărul, dreptatea, responsabilitatea, iubirea, frumosul, Dumnezeu etc. nu sunt altceva decat proiecții ale perceției minții care vorbește despre ele. Aici, în această înțelegere a subiectivității percepției, se regăsește cheia fericirii minții, a seninătății, a deziluziei, a urațeniei, a suferinței și a tuturor trăirilor umane. Am fi mai fericiți dacă conștiența noastră luminată de înțelegere și-ar lua dreptul său divin de a alege ”să privească” partea bună și frumoasă a peisajului, ceea ce nu înseamnă altceva decat să alegi singur să fii mai fericit. Mintea noastră crede că emoțiile și gandurile ne sunt impuse, că ele vin singure și nefericirea ne este destin. Demersurile terapeutice bazate pe schimbarea percepției și a atitudinii interioare vindecă, însă, suferința minții, iar ființa, altădată pierdută în propria frică de a se pierde pe sine, devine curajoasă, puternică și capabilă să-și asume puterea ce se ascunde chiar în alegerea sa de a gandi și a trăi. Cu alte cuvinte, spun că putem vedea și frumusețea unei zile cu ceață dacă ”vrem” asta, putem să ne simțim mizerabil într-o zi cu soare și putem trăi o suferință adancă tocmai într-o extraordinară poveste de dragoste. Fericirea noastră sau nefericirea sunt alegeri pe care le facem aici, din miezul liberului arbitru, ascuns dibaci în noi, existent în noi, în același timp. Lupta noastră cu trecutul nu-i așa de simplă, totuși; cand spun ”trecut” spun percepția noastră în trecut, reacția noastră la evenimente din trecut, care se schematizează în creier, crează structuri biologice și ele ne fac să reacționăm ca în trecut și să avem sentimentul cert al îndreptățirii noastre de a reacționa astfel. Așa cum ne obișnuim să conducem mașina, să gătim un anume fel de mancare, să mergem sau să cantăm, creierul nostru se obișnuiește să iubeacsă, să urască, să plangă, să radă, să ia partea bună sau pe cea rea, să deteste ploaia sau să iubească vantul. Semințele trăirilor noastre sunt ”percepții” de odinioară, care au devenit obișnuințe. Semințele traumelor umane sunt evenimente care au fost percepute ca fiind pline de suferință. Vindecarea oricărei suferințe înseamnă vindecarea percepției care a creat-o, adică intenția și dorința sinceră de a scoate informația primară din sol, de a schimba informația aceea cu alta, cu una pe care o putem percepe ca fiind reală, cu o înțelegere nouă, cu compasiune și cu dorința de a onora propria noastră existență. Dacă percepția ne afectează viața atat de mult, atunci avem nevoie să știm că ”schimbarea percepției” este puterea vindecătoare pe care noi înșine o putem pune în mișcare. Să deschidem bine ochii și să privim ceea ce vrem să vedem, mai mult decat ceea ce ne displace. Să gandim ceea ce vrem și ne face bine mai degrabă decat ceea ce ne umple de amărăciune, de resentimente, de ură și de neliniște. Oricare ar fi motivația pe care i-o dăm urii, suferinței și dezolării noastre ea trebuie abandonată, căci i se opune însăși ființa din noi, făcută să cunoască fericirea și să se bucure de acest dar fantastic și unic; viața.

Citește pe Antena3.ro

Anamaria Prodan, în lacrimi după moartea nașului ei, Silviu Prigoană: „Trebuia să ne întâlnim sâmbătă, la masă”