Quod erat demonstrandum

Încălzirea subită, dar previzibilă, a conflictului îngheţat din Osetia de Sud a demonstrat tot ceea ce era de demonstrat:

Încălzirea subită, dar previzibilă, a conflictului îngheţat din Osetia de Sud a demonstrat tot ceea ce era de demonstrat:
1. că preşedintele Georgiei, Mihail Shakashvili, nu ştie să nu răspundă provocărilor;
2. că Rusia nu acceptă o vecinătate comună cu Occidentul euro-atlantic;
3. că soluţia Kosovo este un precedent – ratat şi periculos, a cărui revizuire se impune;
4. că politica exportului de revoluţii portocalii a eşuat şi că liderii naţionali cu personalitate sînt preferabili agenţilor impredictibili;
5. că NATO nu se poate extinde în Caucaz;
6. că NATO trebuie, în schimb, consolidat în vestul şi sudul Mării Negre (acţiunea Rusiei în Georgia pare a fi salvatoare pentru refacerea coeziunii piedute a NATO);
7. că ordinea mondială unipolară şi pax americană proiectată pe baza ei sînt neviabile;
8. că după prăbuşirea unei jumătăţi de secol de bipolarism, crahul unui deceniu de unipolarism anunţă debutul unei noi etape de dezordine globală, de blocaj, inadecvare şi neputinţă ale instituţiilor internaţionale;
9. că marii operatori globali preferă să se înţeleagă pe deasupra micilor actori locali decît să îşi pună resursele la bătaie de dragul dreptului şi principiilor invocate de cei din urmă;
10. că aşezarea noii ordini globale şi definirea centrelor ei de putere, inclusiv tratarea ameninţărilor, sfidărilor şi şanselor contemporaneităţii, precum şi proiectarea unui mecanism de contraponderi şi subsidiarităţi la nivel mondial presupun colaborarea marilor actori globali şi regionali, ceea ce marchează interdependenţa lor obiectivă şi explică refuzul lor subiectiv de a depăşi anumite limite ale confruntării directe;
11. că lipsa unei Europe instituţionalizate pe baze federale, dotată cu o politică externă, de securitate şi de apărare comună, constituie un handicap pentru instaurarea unui echilibru global durabil; 12. că proiectul restaurării imperialismului rusesc dispune, cel puţin pe termen scurt, de suficiente resurse şi că protagoniştii lui nu au uitat nimic şi nu au învăţat nimic din trecutul imperial.

În confuzia produsă de propaganda de război nu are rost să ne întrebăm cine se situează în afara dreptului. Toţi îl încalcă. Decît să plîngem, mai bine să îl reinventăm. În acest demers merită reamintit că garanţiile reale ale respectului pentru dreptul internaţional sînt echilibrul de putere şi compatibilitatea intereselor. Mai ales pentru micile puteri, în definirea intereselor lor într-o formulă necontradictorie cu interesele celorlalţi, iar nu în insistenţa valorificării drepturilor cu ignorarea realităţii raportului de forţe, stă înţelepciunea politică. Întemeierea pe drept este întotdeauna respectabilă şi uneori curajoasă, dar adesea se dovedeşte aventuristă
şi iresponsabilă – faţă de propriul popor şi faţă de aliaţi.

Marea Neagră nu este de acum un lac rusesc, dar cu certitudine nu este unul american. Vecinătatea estică a UE nu este neapărat un loc de confruntare, dar cu certitudine nu este unul de parteneriat. Riscul ca ea să devină zonă tampon este imens. La frontiera orientală a UE şi NATO, România va fi un avanpost superexpus. Cu atît mai mult cu cît se găseşte în relaţii dificile cu vecinii strategici şi într-o ambiguitate jenantă, marcată de dispreţ şi neîncredere, în relaţiile cu aliaţii strategici.

Occidentul a ratat îngrădirea Rusiei şi neutralizarea potenţialului ei ofensiv atunci cînd aceasta era la pămînt şi a pierdut ocazia de a o integra într-un sistem comun de securitate şi cooperare, refuzînd să o asocieze la exerciţiul poliţiei globale, cînd aceasta îşi căuta un nou drum în istorie şi era gata să se alăture fostului inamic. Acum se vede confruntat cu un urs ieşit din bîrlog înainte ca sezonul de hibernare să se fi încheiat; care urlă, este drept, mai tare decît i-o permit muşchii slăbiţi, dar care, în orgoliul lui rănit şi redeşteptat, poate muşca adînc. Prins în războiul de gherilă al terorismului global, vestul nu mai are resurse pentru vînătoarea de urşi.

Aventura osetină a schimbat ecuaţia geo-strategică nu doar în această regiune secesionistă, ci în întreaga Georgie, în Caucaz, la Marea Neagră şi în Europa. Democraţiile euro-atlantice trebuie să se adune şi să îşi definească noua abordare evitînd atît tentaţia comodă a conciliatorismului, cît şi atracţia aventurismului belicos. Un pact de stabilitate în Caucaz bazat pe o combinaţie de independenţă naţională şi neutralitate militară, autodeterminare politică şi integrare economică ar putea fi începutul unei cooperări vizînd redefinirea statutului global al Rusiei postsovietice.

Rusia însă ar face bine să observe că pe termen scurt poate cîştiga războaie în stil american, iar pe termen mediu poate impune soluţii politice în negocieri, dar pe termen lung pierde totul dacă nu învaţă măsura, dacă nu înţelege că securitatea sa depinde de securitatea vecinilor săi şi nu pune în acord politica de stat cu generozitatea individuală a sufletului rus.