(R)adio cultura!

In consecinta, Radio Muzical va disparea, Departamentul de teatru radiofonic va fi comasat cu Radio Cultural si i se vor taia fondurile, colaboratorii nu vor mai fi platiti la nici o emisiune culturala, editura radioului (cel mai dinamic dintre departamente in ultimii ani) nu-i va mai plati pe autori si tot asa, pana la uitarea totala a principalei indatoriri a radioului national dintotdeauna: educatia prin cultura.

As fi vrut sa scriu de data asta despre ceea ce s-a-ntamplat la revista Viata romaneasca, despre acuzatia de antisemitism adusa lui Paul Goma, despre destituirea lui Liviu Ioan Stoiciu, cu toate implicatiile afacerii asteia specioase. Pe de-o parte, insa, nu cred ca intereseaza prea multa lume, iar pe de alta, mi-e pur si simplu lehamite. Daca vrei sa scrii critic despre ce se-ntampla azi cu scriitorimea romana e ca si cand ai vari, de bunavoie, mana intr-un viespar. Va fi singura ocazie cand ii vei vedea pe toti coalizati si hotarati sa te termine. In ultimii ani, prima mea grija a fost sa ma retrag din aceasta lume bantuita de razboaie tribale (pe cat de derizorii, pe atat de sangeroase) si apoi sa tac din gura, sa-mi suspend judecatile, sa nu starnesc asupra mea roirea furioasa de care am avut de-atatea ori parte. Fireste, toata strategia mea n-a dus la nimic: izolarea mi-a fost socotita orgoliu, iar tacerea - duplicitate. N-am scapat de resentimentele lumii scriitoricesti, ba chiar dimpotriva. Dar macar am acum mult mai mult confort sufletesc.

Asa ca voi scrie despre "al doilea cel mai bun" subiect, asa cum Shakespeare i-a lasat prin testament sotiei lui "al doilea cel mai bun" pat din casa. E vorba despre ce se-ntampla la ora asta in Radio. Cum stiti foarte bine, PSD isi pusese sefi obedienti politic la ambele institutii-mamut, Radioul si Televiziunea de stat. La Televiziune era Valentin Nicolau, care nici nu s-a asezat bine in scaun, ca si-a si ecranizat propriile piese, o colectie fascinanta de vulgaritati varate pe gatul publicului nevinovat. Dar macar despre Nicolau se poate spune ceva, chiar si de rau. Dimpotriva, nimeni n-a stiut vreodata ce-i cu acest Seuleanu de la Radio, din ce haos s-a ivit ca sa se-ntoarca iarasi in haos. Cred ca, de fapt, personajul nici n-a existat (sau a fost doar un fel de virus in Matrix, asemenea faimosilor agenti in negru) pana cand Andrei Plesu l-a creat intr-un articol splendid in ferocitatea lui. Atat va ramane de fapt din Dragos Seuleanu: o nota de subsol la articolul lui Plesu, in care va scrie doar ca a fost directorul Radioului intre anii cutare si cutare. Pe langa o gestionare dezastruoasa, nu stiu ce combinatii a mai facut personajul cu niste SRI-isti, cu niste cabluri optice, cu nu stiu ce sisteme sofisticate, rezultatul fiind gauri uriase-n buget. Cum Dumnezeu? Institutia asta care ne taxeaza lunar pe toti cei care avem radio, care emite fara mari cheltuieli, care se aude si-n satucurile cele mai indepartate are deficit bugetar? E de necrezut: eu credeam, dimpotriva, ca sta pe un sac de bani. Se vede insa ca Seuleanu a avut si el un talent, ca a fost un fel de Uri Geller al dezastrului...

Dupa mica noastra revolutie portocalie, cei doi au fost dati jos si inlocuiti cu niste interimari. Ne asteptam ca, in fine, personalitati cunoscute si respectate, venind din fosta opozitie, sa puna in ordine registrele acestor institutii de care PSD se folosise ca de niste goarne poleite. Afurisitul de algoritm insa, combinat, ca intotdeauna, cu arbitrarul si tampenia crasa, a facut ca lucrurile sa se aranjeze altfel. Nu stiu prea multe despre Tudor Giurgiu, de la Televiziune, dar cel putin ii stiu numele. Din cate am cunostinta, nu si-a dat inca filmele pe post, ceea ce e in sine un progres. La Radio insa e nenorocire. A venit o doamna - dintr-un alt haos decat Seuleanu (dar daca fiecare cosmos e altfel, haosurile in schimb sunt perfect identice unele cu altele) - careia i-am vazut numele in presa de nu stiu cate ori, fara sa-l pot retine. Nu stiu ce-a facut doamna asta vreodata ca sa-si merite functia actuala, dar stiu ca acum face multe si nefacute, si-nca in asemenea stil ca oamenii din Radio au inceput deja sa-l regrete pe Seuleanu. Rareori s-a vazut mai multa vanzoleala, nesiguranta, furie si frustrare intr-o institutie romaneasca decat in ultimele luni in Radio. Analizand trista situatie financiara, noua sefa, intr-un moment de inspiratie geniala, a gasit solutia optima de redresare: nu taierea salariilor de peste 100 de milioane a celor din conducere (cum sugerau unii naivi), ci raderea a tot ce arata a cultura, scrisa, vorbita sau cantata. In consecinta, Radio Muzical va disparea, Departamentul de teatru radiofonic va fi comasat cu Radio Cultural si i se vor taia fondurile, colaboratorii nu vor mai fi platiti la nici o emisiune culturala, editura radioului (cel mai dinamic dintre departamente in ultimii ani) nu-i va mai plati pe autori si tot asa, pana la uitarea totala a principalei indatoriri a radioului national dintotdeauna: educatia prin cultura.

Ce sa mai spun? Nici nu-mi mai arde sa fiu ironic. E, de fapt, o mare rusine. E ca si cand o familie ruinata de un tata betiv hotaraste sa-si scoata cheltuielile taind mancarea copiilor. Cat va economisi mamutul radiofonic din onorariile - jignitor de mici, oricum - platite artistilor? Nici cat sa chiorasti un soarece. Toate la un loc nu fac nici cat cea mai mica gaura din buget lasata de marele Seuleanu. In schimb, merge mai departe procesul de saracire si marginalizare a artistilor, singurii oameni care mai aduc, cat de cat, ceva frumos in lumea romaneasca de azi.