Rani deschise: Reflectii despre comunism si fascism (III)

Lenin se temea de orice moment de blandete ori compasiune. Totalitarismul a cultivat duritatea si lipsa de mila Slavoj Zizek, si nu numai el, noteaza faptul ca Lenin era alergic la orice expresie de sentimentalism. Asemeni revolutionarilor secolului al XIX-lea, personajele romanelor lui Turgheniev si Dostoievski, dar si a ciudatei si nefastei scrieri "Ce-i de facut" de Cernisevski (un fel de "poem pedagogic" al nihilismului), Lenin se dorea un inflexibil, un personaj totalmente devotat cauzei revolutiei. Radicalismul utopic, comunist si fascist, dispretuieste compasiunea ca pseudovirtute burgheza. Valorile moralei iudeo-crestine sunt denuntate drept ipocrite. Cand Lenin asculta sonata "Apassionata", protesteaza vehement si exclama ca muzica lui Beethoven il tulbura peste masura. Nevroticul revolutionar nu suporta nici o sustragere de la ceea ce ii apare drept misiunea sa absoluta. Ca si Robespierre, Lenin viseaza o republica a virtutii. Spre deosebire de posedatul iacobin, Lenin insa construieste partidul ca entitate colectiva, ca organism investit cu atribute divine: omniscienta, omnipotenta, grandoarea supraistorica. Pentru bolsevici, cultul partidului este sursa din care deriva cultul liderului. La nazisti, inspirati nu doar de irationalism si de Mussolini, dar si de tra-ditia rasismului populist austriac si german, divinizarea liderului primeaza asupra celei a partidului.

Revolutionarii utopici, deopotriva cei ai extremei drepte si cei ai extremei stangi, se concep ca imputerniciti de istorie sa demoleze ordinea existenta de o maniera cataclismica. Bolsevicii, in pofida declaratiilor de ruptura cu terorismul anarhist si populist, sunt mostenitorii traditiei nihiliste. Cu cat o ataca mai feroce, cu atat mai suspecta devine opozitia lor fata de radicalismul originar. Fireste, Marx l-a condamnat pe Serghei Neceaiev, teroristul mistificator, prototipul personajului Verhovenski din romanul "Demonii" de Dostoievski. Sa citim insa "Catehismul revolutionarului" si vom constata acele afinitati incontestabile dintre viziunea lui Neceaiev, candva atat de apropiat de Bakunin, si cultul organizatiei imbratisat si promovat de Lenin. "Revolutionarul de profesie", ascetul care nu are alta meserie decat subversiunea, militantul "partidului de avangarda", provine tocmai din acest univers misterios, abisal deopotriva din punct de vedere sociologic si psihologic. Lenin, in pofida aparentelor de respectabilitate, este el insusi acest "om nou", pentru care orice slabiciune umana reprezinta o capitulare in fata detestatei moralitati a preotilor. Nu am spatiu sa insist, insa exista o importanta literatura privitoare la atractia exercitata de tezele lui Nietzsche nu doar asupra ideologilor fascisti, dar si asupra celor bolsevici. Era vorba desigur de simplificari abuzive, dar faptul imprumuturilor tematice ramane. Militantul bolsevic, pentru Lenin, este in felul sau un supraom. Tot astfel, liderul providential, ceea ce Erich Fromm a numit candva "salvatorul magic", Lenin deci, este descris de discipoli ca avand o "influenta hipnotica misterioasa si incomprehensibila". La fel scria Albert Speer despre Hitler. Dogmele sunt intangibile in ambele sisteme totalitare. Ideologia este tratata drept adevar revelat. Lenin scrie despre gandirea lui Karl Marx ca despre un numar de comandamente inexorabile. Despre morala, fondatorul bolsevismului afirma: "In opinia noastra, moralitatea este in intregime subordonata intereselor luptei de clasa". Partizanatul neconditionat, subordonarea ratiunii fata de credinta oarba in victoria revolutiei sunt exigentele fundamentale ale leninismului.

Pentru bolsevici, ca si pentru revolutionarii dreptei totalitare, cauza finala justifica utilizarea oricaror mijloace. Iata ce scria Neceaiev (cu colaborarea probabila a lui Bakunin): "Revolutionarul este un om pierdut: nu are interese proprii, o cauza personala, sentimente, bunuri personale; nu are nici macar un nume. Intreaga sa fiinta este absorbita de un singur gand, de un singur interes, de o singura pasiune: revolutia. Caracterul revolutionarului autentic nu tolereaza nici un fel de romantism, sentimentalism, entuziasm ori ispita. Nu este loc nici pentru ura sau razbunare privata. Pasiunea revolutionara, care la el devine o pasiune permanenta, trebuie sa fie combinata cu un calcul rece". Poetul comunist francez Louis Aragon scria despre "Ochii albastri ai revolutiei care scanteiau cu o cruzime necesara". Fireste, de la Neceaiev la Lenin s-au intamplat multe in miscarea revolutionara rusa si internationala. Fanatismul sectar, misticismul rationalizat in ideologia cenzurii apocaliptice si a adeziunii neconditionate, toate acestea se unifica in sindromul credintei totalitare. Capitolul "Ideologie si teroare" din cartea clasica a Hannei Arendt despre "Originile totalitarismului" explica tocmai faptul ca noile formule revolutionare preconizau reconstituirea statului pe baza unei "conceptii stiintifice despre lume". Barbaria primului razboi mondial, criza civilizatiei liberale, desensibilizarea morala a milioane de oameni au creat climatul favorabil ascensiunii miscarilor de gloata conduse de elitele nihiliste.

Lansare - Istoria comunismului

Vladimir Tismaneanu isi lanseaza astazi, la Targul International de Carte Bucuresti, volumul "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc".

Politolog

Profesor de stiinte politice la University of Maryland, College Park, SUA, director al Center for the Study of Post-Communist Societies al aceleiasi universitati si editorul revistei East European Politics and Societies

Vladimir Tismaneanu isi lanseaza astazi, la Targul International de Carte Bucuresti, volumul "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc". Publicat initial in SUA, la University of California Press (2003), si recompensat cu Premiul "Barbara Jelavich" acordat de American Association for the Advancement of Slavic Studies, volumul a aparut recent la Polirom. Este o carte la care Vladimir Tismaneanu a lucrat mai mult de un sfert de veac, o lucrare despre comunismul romanesc, o istorie erudita, de interes pentru politologi, istorici, jurnalisti si, in general, pentru oricine doreste sa afle cat mai multe despre cele intamplate in Romania ultimilor 80 de ani. Printre cele mai recente lucrari ale autorului se numara "Revolutiile din 1989. Intre trecut si viitor" si "Fantasmele salvarii. Democratie, nationalism si mit in Europa post-comunista". Pentru lansarea unui volum de referinta despre istoria comunismului romanesc, Jurnalul National il declara pe Vladimir Tismaneanu "Omul zilei".