Rasucirea si apasarea

Comunismul a operat cu o multime de simboluri, unele faimoase, altele modeste, dar nu mai putin semnificative pentru esenta doctrinei.

Obertainul a fost un simbol, in aceeasi masura ca si monumentele dedicate lui Lenin, insa unul eficient prin discretie. Statuile lui Leinn intruchipau vesnicia si indestructibilul, obertainul - derizoriul si etapa. In apartamentul meu, etapele erau marcate nu de Congresele PCR, ci de obertainele pe care le-am montat, le-am demontat, le-am reparat si le-am tezaurizat intr-o cutie, dupa ce nu mai erau bune de nimic, cu insemnarea ca sunt o particica irosita din viata mea. Lupta cu viata, despre care mi s-a vorbit de mic, si-a avut imaginea de fiece zi in lupta cu obertainul. Bolsevismul a fost creat ca sa dureze, iar obertainul ca sa se strice chiar din clipa in care l-ai montat. Acestia au fost adevaratii poli ai secolului de comunism: definitivul si perisabilul. Era definitiv tot ce nu ne trebuia si trecator tot ce ne era indispensabil. Milioanele si miliardele de robinete comuniste, din care apa picura in nestire, din cauza obertainelor defecte, faceau deosebirea fata de capitalism.

In 1990, in Canada, primul lucru de care m-am interesat a fost obertainul. Am intrebat cat costa in capitalism obertainul si in cat timp se defecteaza ca sa descopar ca nimeni nu stia ce-i obertainul. La toate intrebarile mele de bun-simt primeam niste raspunsuri ininteligibile, de genul "Ce te-a apucat?", "Ce-i ala obertain?" si "La noi robinetele nu se strica, fiindca functioneaza prin apasare". Dupa ce, decenii de-a randul, am trait cu convingerea ca e de neconceput un lucru care nu se strica, am aflat ca exista si o lume care a scapat de teroarea caltilor, a bucselor, a vaselinei cu miros de mort si a garniturilor din cauciuc rebutat procurate pe sub mana. Dar nu intalnirea cu robinetul care nu se strica niciodata m-a afectat, ci sentimentul ca mi-am pierdut unul din rosturile de capatai in familie: eram scriitorul care stia sa repare obertaine si deodata nu mai eram. Ceea ce insemna ori ca ma realizasem cumva si ca analist de robinete, si ca scriitor, ori ca ma ratasem in ambele ambitii. O ambiguitate care m-a tinut o vreme in forma, deoarece prezumtia trebuia alimentata si intr-o directie, si in alta cu dovezi. Capitalismul a inlocuit rasucirea cu apasarea. La noi, la romani, rasucirea a prins, pentru ca suntem nascuti rasuciti.

Si exact ca in anecdota cu Stalin in Iad, care zice: "Pai, numai pentru cinci grade in plus la votca ati tinut voi 70 de ani comunismul?", imi vine sa intreb: De asta am indurat noi 50 de ani de rasucire, ca sa ne-o ia capitalismul inainte, chiar si la obertaine, cu apasarea?!