Ratacind prin calendar

Un ziar respectabil a publicat vineri, 12 august, un editorial scris cu nerv jurnalistic, dar care a lasat legatura fapte-timp in afara analizei.

Autorul ii invoca pe "valutistii de la colt". I-am si uitat. Au disparut inca din 2000, de cand piata noastra valutara s-a schimbat radical. Astazi, nu-i mai vedem nicaieri, nici pe Covaci, nici pe la casele de schimb si nici in hoteluri. E semnul cel mai limpede: cand o piata la vedere merge bine, piata neagra isi strange lucrurile si pleaca.

Citim, apoi, in articolul cu pricina, ca ne-ar paste un mare pericol: "contaminarea economiilor noastre prin banci de bolile ce macina leul". Fiindca astazi, zice autorul, cu lei se pot cumpara doar titluri de stat... Or, dupa cum bine se stie, Ministerul Finantelor nu mai vinde titluri populatiei. Titluri ce erau in voga in anii ’90. In banci, economiile in lei se inmultesc si nu e nevoie de nici o carantina care sa le apere de vreo boala. Faptul ca populatia economiseste si in valuta tine de democratia economica.

Mai citim despre inca o "boala" atribuita leului: "tot mai multa valuta in oferte si din ce in ce mai putini lei in cereri inseamna o crestere a pretului leului, respectiv, o ieftinire a valutelor". Aici lucrurile sunt mai complicate. Fiindca nu e ignorat numai timpul, ci si logica economica. Cum ar putea sa creasca oferta daca scade cererea de lei? Mai multa oferta de valuta inseamna, de fapt, o mai mare cerere de lei. Valuta vine in tara cu un scop unic: sa fie schimbata pe lei. Dovada ca leul a devenit atractiv.

Sunt adevaruri economice opozabile datelor din articol. Si atunci, este leul un biet canis dopat?

Metafora este, cred, un mod de a face haz de necaz. Un salariu mediu pe economie ce nu depaseste 200 de euro pe luna, comparat cu preturile europene din Romania, e un bumerang care loveste naprasnic intreaga noastra societate. Dar vina nu-i a leului. Vinovate sunt eficienta modesta, prea putinele performante economice si gatuirea concurentei.

Un adevar devine tot mai evident astazi: acela ca avem un leu mai solid decat economia. Cifrele o confirma.

Cine sustine leul? Intai si intai sistemul bancar. Desigur, cu doua dintre pietele financiare - piata monetara si piata valutara - care merg bine.

Un sustinator important a devenit insasi societatea romaneasca in ansamblu, care incepe sa inteleaga ca lucrurile nu pot merge numai in directiile in care vrem noi sa mearga. Si ca nu e posibil, cand si cum ne convine, sa fie impins cursul in jos ori in sus. Cand, de fapt, determinant este verdictul pietei.

Leul e sustinut, mai cu seama, de cresterea economica neintrerupta si de dezinflatie. Dar monedele, astazi, nu-si mai extrag puterea doar din forta economiei. Ele dobandesc, tot mai mult, pe langa valoarea comerciala si valoare financiara. Taria lor se verifica pe pietele de bani.

Astazi, privind cu un ochi la euro si cu altul la dolar, valute implicate intr-o cursa dura pe piata internationala, leul a invatat sa-si valorifice sansele pe piata interna. In vremea din urma, sunt putini cei care se mai mira ca moneda romaneasca a castigat din "cearta" celor doua monede tari, cea europeana si cea americana, sporindu-si atractivitatea.

Ne foloseste la ceva saltul inainte al monedei? Fara indoiala ca da. Leul, inviorat, incepe sa fie locomotiva care incearca sa scoata economia dintr-o indelungata stare febrila. Desigur, printr-o formula neinflationista si cu efecte durabile. Asa s-a intamplat in multe alte tari. Mai intai au fost liberalizate preturile, apoi a fost stabilizata moneda si pe urma, pe baza unei monede relativ stabile, s-a produs insanatosirea economiei.