x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Războiul generalilor şi al generaţiilor

Războiul generalilor şi al generaţiilor

de Radu Tudor    |    15 Ian 2009   •   00:00

Cazul Gabriel Oprea mă obligă să analizez o situaţie specială creată în relaţia dintre serviciile secrete şi politică în România.



Cazul Gabriel Oprea mă obligă să analizez o situaţie specială creată în relaţia dintre serviciile secrete şi politică în România. Asocierea pentru guvernare a unor adversari politici consacraţi în ultimii 16 ani a generat şi tensiuni. Un sprijin important, în afara celui pur electoral, vine spre partide din partea serviciilor secrete. E o relaţie care se întrepătrunde. Oameni importanţi ai structurilor informative îi sprijină pe politicieni să ajungă la putere şi să gestioneze, în beneficiul ambelor părţi, pârghiile acestui mare privilegiu. Şi politicienii, odată ajunşi ordonatori de credit şi decidenţi, îi cultivă pe ofiţerii şi generalii care i-au sprijinit să ajungă la vârf.

În cazul retragerii sprijinului politic şi al demisiei ministrului de Interne avem de-a face cu ciocnirea violentă a cel puţin două astfel de grupuri puternice de interese. În mod esenţial, putem reduce confruntarea de azi între oamenii loiali preşedintelui Băsescu şi cei ai fostului preşedinte Iliescu. E un război al generalilor şi al generaţiilor. Voi încerca să descriu o imagine clară a câmpului de luptă.

Venit la putere în Decembrie 2004 pe fondul unor acuzaţii extrem de grave în legătură cu sistemul ticăloşit din care făcea parte şi cel de securitate naţională, Traian Băsescu a bătut palma încă din prima zi cu serviciile secrete. Primele vizite pe care le-a făcut în calitate de şef al statului au fost la SRI şi SIE. Nicidecum întâmplător. La sediul principalului serviciu a tresărit când l-a văzut pe ofiţerul, devenit general, care-l cunoştea dinainte de 1989. Şi a indicat conducerii SRI, dacă e nevoie, să ceară mai multe detalii despre domnia sa de la generalul respectiv. Ucenicul îşi elogia astfel maestrul din perioada flamandă a existenţei celor doi.

Actualul şef al statului s-a bazat puternic pe sprijinul serviciilor secrete şi al procurorilor. Ştia bine că nu putea să devină un preşedinte autoritar fără suportul sistemului pe care-l calificase drept ticăloşit.

În ultimii patru ani, datorită vârstei şi a reformelor interne din zona de intelligence, multe din figurile grele au trecut în rezervă. Momentul coalizării PSD ­ PD-L i-a găsit pe mulţi dintre generalii influenţi în afara jocului operativ. În rezervă fiind, deci la pensie, nu mai contau atât de mult în decizia politică. Momentul noiembrie-decembrie 2008 a fost primul după căderea comunismului în România în care figurile de legendă din zona informaţiilor nu mai erau la butoane. Frustrarea lor, dar şi ambiţia de a controla încă zone influente ale puterii i-a aruncat în joc cu şi mai multă ambiţie. Vor să demonstreze că au forţă informativă şi operativă pentru deciziile prezentului. Unii dintre oamenii lor sunt încă pe poziţie în Guvern, Administraţia Prezidenţială, Parlament, servicii de informaţii. Foşti şi actuali informatori, agenţi de influenţă, prieteni ori parteneri de afaceri. În ciuda unui pronunţat patriotism, generalii serviciilor secrete nu se îndestulează când sărută drapelul ţării. Au şi ei nevoile lor. Nu puţine.

Ideea unei coabitări PSD ­ PD-L a fost bine dospită în atmosfera caldă din sfera de intelligence, cu cel puţin un an în urmă. Acesta a fost şi argumentul pentru care preşedintele Băsescu a îmbrăţişat ideea. Garanţia serviciilor. Părintele agriculturii, Ilie (fost coleg de studii în Elveţia înainte de 1989 cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel), a scăpat o confesiune în acest sens către mireni. Era însă inevitabilă o ciocnire de interese între greii celor două tabere. În ciuda unor schimbări democratice, zona serviciilor a fost controlată de PSD în ultimii 15-16 ani. Majoritatea oamenilor influenţi a fost total loială lui Ion Iliescu. Era şi firesc. A fost 12 ani cel puternic.

Venirea la putere a lui Traian Băsescu a însemnat şi începerea unei schimbări de anvergură. Elementul fundamental pentru o ţară ca România este cel al serviciilor de informaţii. În special cel intern.  

Aşa-zişii "generali bătrâni", care au părăsit sistemul, sunt încă valizi din punct de vedere biologic. Şi s-au întors la matcă. Adică în jurul PSD. Cu binecuvântarea preşedintelui Băsescu, PD-L a cultivat şi el  oameni importanţi din serviciile secrete.

Odată hotărârea luată de a guverna împreună, fiecare din părţi a încercat să influenţeze deciziile. În ciuda unei împreunări politice agreate, cele două tabere încă nu se iubesc. Se suportă cu greu.  Fac un sacrificiu din dorinţa arzătoare de a fi la putere. Cazul Oprea ­ Ardelean este doar primul episod din războiul de mare amploare între generali şi generaţii.

Acum se stinge încet a treia republică, a lui Ion Iliescu. Şi mijeşte cea de-a patra, a lui Traian Băsescu. Inclusiv cu o nouă Constituţie.  E un mare conflict în subteranul schimbării de uriaşă amploare politică. Dar deznodământul îl vom afla abia în luna decembrie, prin rezultatul prezidenţialelor. Atunci vom şti dacă generalii altei generaţii au fost învinşi de tânărul învăţăcel din Anvers.

×
Subiecte în articol: editorial