Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Este o răzbunare după arestarea lui Abdeslam’’. Așa a comentat prestigiosul jurnal “The Guardian’’ exploziile care s-au produs azi dimineață la Bruxelles, făcând o legătură de cauzalitate directă a între acestea și arestarea, zilele trecute, a lui Salah Abdeslam, cel considerat a fi și creierul atentatelor de la Paris din noiembrie 2015.
De bună seamă, poate fi și aceasta o explicație, numai că în spațiul public sunt tot mai multe și tot mai răspicate vocile care afirmă că ar fi vorba despre “un atac așteptat’’ (“Tagesbield’’), cu o trimitere expresă la avertismentul public lansat de către procurorul francez Francois Molin. Avertisment de care autoritățile, atât cel belgiene cât și cele ale UE, nu au prea știut să țină seama.
Împrejurare care ne duce, pentru a câta oară?, cu gândul la alte avertismente severe pe care- din motive asupra cărora este necesar să se discute o dată și dată cu argumente și cu simț al responsabilității- decidenții naționali sau cei de la nivelul Uniunii Europene, nu au ținut seama. Sau, dacă au ținut seama, nu au luat cele mai ferme măsuri pentru prevenirea unor asemenea acte criminale.
În acest context, aș remarca replica amară dar perfect îndreptățită pe care Hellene L’Heuillet , de la Universitatea Paris-Sorbone, o făcea publică în cartea sa “Au suorces du terrosime’’ (apărută în 2009 la editura Fayard): “Adesea, în loc să ne trezim din somnolența noastră, am preferat să negăm această realitate, fiindcă această trezire la realitate ar fi putut să fie suspectată a fi colaborare cu poliția și discurs securitar’’. Conchizând, în aceeași notă severă: ”Chiar dacă bunele intenții motivează o asemenea negare, ea tot negare rămâne’’.
În aceeași ordine de idei se înscrie și o altă carte- avertisment, cea a lui Christopher Caldwel (editorialist al publicațiilor “Financial Timpes’’sau “New York Times Magazine’’), a cărei primă ediție a apărut tot în 2009, ca și cea scrisă de Hellene L’Huillet. Carte care are titlul “ O revoluție sub ochii noștri’’ și subtitlul “Cum va transforma islamul Franța și Europa’’ și în care o mențiune specială se face la triada “emigrație, islam și Uniunea Europeană’’. Într-o secțiune a cărții în care aflăm și o apreciere care dobândește în aceste împrejurări dramatice o apăsătoare actualitate: “În realitate, statele membre ale Uniunii Europene se află într-o postură stânjenitoare. Ele au datorii față de emigranți dar nu au nici-un control asupra noilor veniți.’’
Constatare care trimite, vrem sau nu vrem, la etichetele drastice aplicate “în bloc’’, celor care, în ultimul an, s-au pronunțat pentru o selecție riguroasă a refugiaților provenind din Orientul Mjlociu. Asta după ce cancelarul german Angela Merkel anunțase că țara sa ar putea primi 800.000 de persoane, adică de patru ori mai mult decât în 2014! Că, între timp, sub presiunea opiniei publice, tot mai îngrijorată și, de fapt, revoltată de faptele reprobabile săvârșite de către unele grupuri de emigranți, “Doamna de fier’’ a Germaniei (și chiar a Uniunii Europene) și-a nuanțat discursul și, mai nou, ar dori să înăsprească drastic controalele, asta este cu totul altceva. Rămân, încă, în memorie anatemele, dar mai ales amenințările fățișe de care aveau parte - repet și întăresc: în bloc, fără o analiză, de la caz la caz, a argumentelor - statele sau liderii care cutezau să înghită fără să crâcnească cotele obligatorii de refugiați stabilite, în anumite cabinete ale UE. Adică stabilite din pix, fără consultarea și fără asentimentul fiecăruia dintre statele membre ale uniunii.
Tot la fel de adevărat este, însă, și faptul că nimic nu justifică și nici nu va putea justifica vreodată, întru-totul condamnabilele discursuri, atitudini și violențe rasiste, xenofobe ale unor politicieni și ale unor grupări de crasă extracție populistă. Personaje sau grupuri care pun un otrăvit semn de egalitate între teroriști și refugiații din țările arabe, refuzând, din start, o discuție riguroasă, la obiect, asupra unui subiect fierbinte și dramatic.
Din păcate, atentatele de azi petrecut la aeroportul Zaventem și la stația de metrou Maalbeek din Bruxelles -atentate care, potrivit estimărilor de care dispunem la această oră, s-au soldat cu cel puțin 34 de morți și peste 200 de răniți-, i-au prins, încă o dată, pe unii lideri ai Uniunii Europene, într-o groaznică capcană. Ca bun creștin, sunt pe deplin solidar cu lacrimile pe care, la aflarea nenorocirii, le-a vărsat doamna Frederica Mogherini, sefa diplomatiei UE, dar cu asta nu se rezolvă lucrurile. Vreau să spun, nu se rezolvă la nivelul decidenților uniunii, așa după cum nici apelurile la solidaritate și la vigilență, oricât de sincere și de bine intenționate ar fi ele, nu reprezintă soluția pe care o așteptăm și de care este urgentă nevoie.
O regândire, radicală, a politicilor Uniunii Europene și o ieșire categorică din labirintul birocratismului înțepenit și autosuficient ar fi o soluție. Și cum România are, la Bruxelles, mai mulți europarlamentari destoinici și curajoși ( nu doar pe euro-pârâcioasa Monica Macovei!) aștept cu firesc interes și cu încredere să vedem cum vor acționa ei în zilele ce vin.
