Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
n) Într-un orăşel din sud e aproape ca pe vremuri. Nu s-au petrecut lucruri mai acătării. Viaţa curge la fel de monoton, dar prin dinţi de ferăstrău. Pe strada mare e plămânul fostei orânduiri etatiste, vechea întreprindere socialistă, adică. Părăginită acum, şi părăsită. Tristă de-a dreptul. Ascunsă după o hardughie construită recent, ridicată chiar pe obrazu-i ciupit de vărsatul politic. Au rămas pe-o margine neatinsă de prefacerile globalizatoare literele “ESCU” şi semnul exclamării. De la “Trăiască tovarăşul Nicolae Ceauşescu!”, fala noastră şi mândria de odinioară. Poate că locuitorii micuţei urbe n-au vrut să-şi uite pe de-a-ntregul trecutul care le oferea tocmai ce le lipseşte azi. Ori poate că au lăsat intenţionat sufixul ăsta, să-l adapteze oricând la noile realităţi. Păi, lângă inevitabilul “ESCU” se lipeşte straşnic ba un “ILI”, ba un “CONSTANTIN”, ba un “BĺS”, şi nevoia de omagiere e satisfăcută plenar şi peren.
România e doar un sufix la care se adaugă când şi când altceva, fără ca schimbarea să şi reprezinte ceva. O cârpeală cel mai adesea, aşa cum fost-a întotdeauna, de la paşoptişti încoace. Pe acest “ESCU!” nu vom exersa în veci decât vasalităţi felurite şi înlemniri orizontale. “ESCU!” acela zărit în goana maşinii ne cheamă înapoi. Şi, zău, cum să-i rezistăm, de vreme ce prezentul ne-a izgonit din speranţă? De aceea sunt atâţia care tânjesc la “ESCU!”.
n) În anul 2009, în Anglia, cei mai mulţi veniţi pe lumea de dincolo de Canal, vreo 7.500 de băieţei, au primit numele... Mohamed! Nu Jack ori Paul, ci Mohamed! O crescătorie de... mohamezi, ca să-l parafrazez pe soţul nonagenar al Reginei Elisabeta a II-a, care s-a stropşit la România că e o “crescătorie de orfani”. “Sunt şocat!”, se declară un englez. “Nu mă surprinde, dar sunt speriat!”, se arată altul. Cam târziu, totuşi, puritatea britanică e deja amintire. Perfidul Albion se clatină, crimele colonelului Lawrence al Arabiei au stârnit răzbunarea Profetului. Aşa că în curând vom vorbi despre Regatul Unit al Marii Arabii, şi nu al Marii Britanii. Chiar, cum ar fi sunat Mohamed Shakespeare? Altminteri, observ că, dacă inteligentele servicii secrete britanice au împiedicat, zice-se, naşterea unui bastard regal, ele sunt neputincioase să curme vieţile altor diane născătoare. O dovadă în plus că niciodată victoriile nu sunt definitive şi că înfrângerile sunt doar temporare. Victimele coloniştilor îşi vor cuceri, în cele din urmă, cuceritorii, iar până la Regatul Unit al Marii Arabii nu mai e mult...
n) Într-un moment de sinceritate publică, imprevizibilul Băsescu a rostit un adevăr care îi face cinste. Degeaba au sărit atâţia să-l înjure, fiindcă, orice ar fi, răposatul Ceauşescu rămâne ditamai personalitatea istorică a României. Într-adevăr, deceniul dintâi al domniei sale a însemnat dezgheţul, primenirea unei societăţi dornice de înnoire. Uşor, uşor e momentul ca primul preşedinte al Republicii să fie, dacă nu reabilitat, măcar “reevaluat”. Nu-i putem ascunde la infinit meritele, numai de dragul anticomunismului taliban. S-au scurs destui ani ca să ne scuturăm de clişeele mincinoase ale caţelor tismănene. O fărâmă de obiectivitate reparatorie nu ne-ar strica. Dimpotrivă, ne-ar readuce în rândul vertebratelor lucide şi raţionale. “Confuzia stăpâneşte tiranic istoria românilor”, ne-a lăsat cu limbă de moarte Adrian Păunescu, şi el contestat de fel de fel de pigmei. Or, gestul domnului Băsescu are darul de a risipi orişicât confuzia în care politrucii globalizării l-au îngropat pe “fiul cel mai iubit al poporului”. În antiteză cu “şacalii” politici postdecembrişti, cu putregaiul cărat de aceştia în viaţa socială, scorniceşteanul îmi pare azi o icoană.
n)În urbea înnobilată de absurdul ionescian, un preot, cu apucături de pederast cică, s-a dedulcit la carne fragedă. Victimele feţei bisericeşti s-au rătăcit în amvonul pângărit posedate de cele mai curate gânduri. Căutau acolo niţică lumină şi un cuvânt de întărire în urcuşul pe poteca credinţei. Au găsit însă un ins păcătos, sub sutana căruia s-au spovedit destui adolescenţi. Clericul ortodox, ca să-şi scuze melicul homosexual, i-a luat cu binişorul pe tinerii veniţi la meditaţie şi i-a pus să-i sărute poala sodomică. Cu duhul blândeţii şi cu mătăuzul înmuiat în apa miraculoasă din cădelniţă. “Dezbrăcaţi-vă, copiii taichii, să vă sfinţesc «cocoşelul»!”, i-a îmbiat cucernic trimisul Domnului, stropindu-i pe puberi în părţile moi ale trupului. Căci, ce atinge popa creşte, sporeşte...
n) Siliţi de sărăcia de pomină, românii s-au apucat să-şi vândă un rinichi, un ficat... Ce mai, capitalismul neaoş e nemilos şi cinic! Donări de organe contra cost, de foame, asta da victorie asupra comunismului! Curând, ne vom scoate pe tarabă sferturi ori jumătăţi de inimă, auricule şi ventricule, ca să achităm factura de gaze... şi cum să nu-mi fie dor de “ESCU!”?
Citește pe Antena3.ro
