Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aşa a fost denumită, în dezbaterea cu tema „Relaţiile Cuba-Statele Unite. Drumul spre normalitate?”- organizată de Fundaţia Europeană Titulescu şi Centrul de Studii Strategice, ai cărei invitaţi speciali au fost dr.Dumitru Preda, ambasadorul României la Havana şi analistul de politică externă Corneliu Vlad-,suma temelor, evaluărilor şi interpretărilor pe care l-a generat reluarea relaţiilor americano-cubaneze. Decizie care a pus capăt celor peste 50 de ani de izolare şi a generat speranţe că normalizarea deplină a raporturilor dintre SUA şi Cuba, proces care necesită o viziune clară, de eforturi, de răbdare şi înţelepciune din partea fiecăruia dintre cei doi actanţi, se află pe un curs ireversibil.
De ce este Cuba un „rebus”? Să ne amintim că, multă vreme, în limbajul nostru curent, în locul termenului ”rebus” s-a folosit formula „cuvinte încrucişate”. Ceea ce vroia să spună că, dezlegând corect cuvintele de pe orizontală şi găsind termenii care dau răspunsuri definiţiilor, aveai şansa de a afla soluţiile corecte la termenii de pe verticală. Aşa după cum, dacă greşeai unul sau mai mulţi termeni, de pe orizontală sau de pe verticală,erai în situaţia de a nu putea dezlega careul.
Această posibilă interpretare a sintagmei „Rebusul cubanez” mi-a fost întărită de observaţiile formulate în alocuţiunea introductivă a dezbaterii de către moderatorul său, prof.univ. dr. Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, privind interesul deosebit pe care îl suscită „cea ce s-a întâmplat în Cuba în aceşti peste 50 de ani de embargou economic” şi, deopotrivă,despre nevoia de a înţelege semnificaţiile şi implicaţiile „dinamicii accelerate a evenimentelor”.
Este,însă, acesta „un moment al schimbării” şi al căutării „unor abordări noi”, după cum declara preşedintele Barack Obama? Sau este o operaţie de corectare a Doctrinei Monroe pe care în discursul său din noiembrie 2013 la ONU secretarul american de stat, John Kerry , o taxa: „este moartă”? Acelaşi John Kerry care, în urmă cu doi ani, considera că reformele pe care Cuba începuse să le deruleze „nu sunt suficiente pentru a reduce sancţiunile americane”,fiind, în luna august a acestui an, primul oficial american de un asemenea rang care vizita Cuba după 1945! Cât priveşte Doctrina Monroe, considerată de către foarte mulţi preşedinţi americani document esenţial al politicii externe, fac menţiunea că ne referim la Declaraţia preşedintelui James Monroe, din 2 decembrie 1823, în care se cerea puterilor coloniale europene să nu mai colonizeze şi să nu se mai amestece în afacerile interne ale Americilor. Făcându-se, totodată, menţiunea că, în cazul că războaiele ar continua, Statele Unite vor aprecia că acestea reprezintă acţiuni ostile la adresa lor.
Ambasadorul ţării noastre în Cuba, dr, Dumitru Preda, şi-a concentrat intervenţia pe evoluţia relaţiilor americano-cubaneze în decursul a aproape două secole, mai precis de când Cuba a încetat să mai fie colonie spaniolă, intrând, încet dar sigur, în sfera de interese a Statelor Unite. În acest sens, ambasadorul Dumitru Preda, care este şi un consacrat istoric al diplomaţiei, a făcut referire la momente semnificative ale cursului sinuos al relaţiilor americano-cubaneze, Începând din ianuarie 1959, când Fidel Castro şi luptătorii săi de guerilă au răsturnat regimul lui Fulgencio Batista şi continuând discuţia cu alte menţiuni la invazia din Insula Porcilor (17 aprilie 1961) a unei brigăzi de exilaţi cubanezi din SUA împotriva lui Castro, precum şi la „Criza rachetelor” (14- 28 octombrie 1962). Acesta din urmă fiind considerat momentul de vârf al confruntării dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică în urma căruia puterea de la Kremlin şi-a adjudecat dominaţia asupra regimului de la Havana.
Ar fi, însă, o evaluare mult prea optimistă să se considere că reluarea relaţiilor diplomatice între Statele Unite şi Cuba a închis definitiv acest capitol de tristă amintire de istorie. Sau că procesul de reforme care au urmat retragerii lui Fidel Castro din primul plan al puterii va îndulci intoleranţa republicanilor ca şi a unor”ulii”democraţi americani care,de pe acum, şi-au făcut publică opoziţia faţă de numirea unui ambasador american la Havana. Pe de altă parte, înseamnă demararea unui efectiv dar anevoios proces de reforme economice în Cuba, ceea ce, normal, a atras şi interesul unor cercuri ale imigranţilor cubanezi care locuiesc în Statele Unite, că aceştia sunt,de –acum, sunt cu bagajele pregătite spre a reveni în ţara de origine sau sunt dispuşi să investească aici, după cum le permite Legea investiţiilor străine adoptată de către autorităţile de la Havana? Fără îndoială, anumite modificări de atitudine în rândul diasporei cubaneze nu pot fi negate, dar nici nu trebuie subestimate remanenţele vindicative cu o clară tentă politică. Câtuşi de puţin întâmplător, la Miami, „fieful exilaţilor cubanez”, un discurs temeinic argumentat pe tema normalizării relaţiilor Statelor Unite cu Cuba, pe care l-a avut Hillary Clinton( considerată, până în prezent, favorită la obţinerea candidaturii democraţilor la preşedinţie) a fost primit cu dure contestaţii de către doi candidaţi republicani la alegerile primare provenind din familiile unor exilaţi cubanezi.
Aşa după cum, normalizarea relaţiilor Statelor Unite cu statul cubanez nu va determina Rusia să se resemneze prea repede şi prea curând sau că îşi va tempera zelul de păstra această ţară, alături de Venezuela, în avanposturile sale strategice din America Latină. Dimpotrivă, după vizita de anul trecut efectuată de Vladimir Putin la Havana, Moscova a decis să şteargă 90% din vechea datoria Cubei, convenind, totodată, reactivarea bazei ruseşti de supraveghere şi spionaj deschidă la Lourdes şi închisă în 2006 la presiunea americanilor.
Cum se poziţionează România în acest context politic şi diplomatic atât încărcat, plin de necunoscute, de întrebări şi ambiguităţi? Aceasta a fost altă temă tratată de către ambasadorul Dumitru Preda. Reamintind faptul că se împlinesc 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-cubaneze, domnia sa a evidenţiat că sunt necesare eforturi pentru a identifica şi valorifica o serie de noi oportunităţi pentru relansarea cooperării economice dintre cel două state. În acest sens, prezenţa tradiţională a României la Târgul de la Havana, este o reală şansă care trebuie exploatată cu seriozitate şi cu stăruinţă. Eveniment căruia i s-a adăugat şi prezenţa constantă a ţării noastre la reuniuni culturale organizate la Havana, în special la cele consacrate cunoaşterii tezaurului folcloric al celor două ţări.
Reamintind că în Cuba lucrează mulţi specialişti de marcă formaţi în facultăţile din ţara noastră, dr.Dumitru Preda a apreciat că aceştia, alături de membrii comunităţii româneşti din Cuba, pot susţine şi promova iniţiative concrete în sfera activităţilor economice, sociale, din domeniul învăţământului şi sănătăţii.
Un moment emoţionant în dezbatere a fost atunci când, după ce ambasadorul Dumitru Preda a anunţat că pregăteşte un volum de documente diplomatice consacrat relaţiilor româno-cubaneze, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, prof.univ. dr. Adrian Năstase a vorbit despre intenţia fundaţiei de a amplasa un bust al marelui om politic şi diplomat român la Havana.
La rândul său, analistul de politică externă, Corneliu Vlad ,care este şi autor al unei substanţiale cărţi despre „cele 10 sfidări ale Cubei”, a ales ca temă a intervenţiei „excepţionalismul cubanez”. Practic, este vorba despre un răspuns la întrebarea: cum a rezistat Cuba celor peste 50 de ani de embargou politic, diplomatic şi economic? Unul dintre factorii-cheie ai acestui fenomen îl reprezintă, în aprecierea lui Corneliu Vlad, alături de „buna memorie istorică a populaţiei” şi de „solidaritatea naţională a cubanezilor”, opţiunea Cubei pentru nealiniere, gândită ca „o a treia cale între SUA şi URSS”.
Abordare care, nu contest. poate surprinde spirite înclinate spre clasificări maniheiste, dar ne poate ajuta să înţelegem „cum” şi „în ce condiţii” şi-a pregătit Cuba resursele necesare pentru ca, într-un timp relativ scurt, să realizeze reformele care vor conduce spre un „capitalism de stat”. În ceea ce priveşte modul în care Cuba va şti, va putea sau va dori să îşi păstreze şi să îşi dezvolte relaţiile cu partenerii tradiţionali, Corneliu Vlad a făcut o sugestivă referire la relaţiile româno-cubaneze, lansând întrebarea: vom şti- şi noi şi cubanezii- să valorificăm tezaurul comun al latinităţii?
Întrebare din seria provocărilor generate de ”rebusul cubanez”(sintagma îi aparţine lui Corneliu Vlad) şi al cărei răspuns va fi dat, în primul rând, de voinţa şi curajul ambelor părţi „ de a face ceva”, dincolo de reticenţe şi inerţii care ţin de timpurile apus ale „războiului rece-tropical”.
Citește pe Antena3.ro
