Recuperatorii

Recunosc că am rămas mască atunci când am aflat, de la preşedintelui ANAF, Dragoş Doroş, că paza celor trei clădiri Grivco, confiscate în dosarul Telepatia, costă statul român 26 mii de euro pe lună; adică 312 mii euro pe an. WoW! Nu am să vorbesc despre telepaticul proces ICA şi nici despre verdictul care a trimis 12 oameni după gratii. Dar vreau să vă spun căteva lucruri despre felul în care e gestionat acum presupusul prejudiciu, a cărui pază costă, doar ea, peste 300 mii de euro pe an. Istoria e următoarea: în perioada 22.12.14-18.02.16, entităţi ale grupului Intact, chiriaşe în clădirile confiscate, au trimis nu mai puţin de 36 de adrese către ANAF, Ministerul Finanţelor, DGRFPB, Guvern şi alte instituţii abilitate, solicitând respectarea dreptului de preempţiune la cumpărarea imobilelor, dată fiind existenţa unor contracte de chirie valabile la data confiscării, iar peste jumătate din adrese fac referire clară, expresă la solicitarea de prelungire a contractului de chirie. S-au primit doar 6 răspunsuri din partea instituţiilor; cinci nu spun nimic, iar unul aduce vag în discuţie, la finele lui 2015, posibilitatea  prelungirii contractului de chirie. Şase săptămâni mai târziu, pe 18.02.16 se emite notificarea de evacuare din clădirile Grivco. În cele 19 luni în care statul a ignorat solicitările, doar Antena3 şi Antena1 ar fi plătit statului 2,28 mil. De euro chirii. Statul a preferat însă să refuze 2,28 mil. De euro, chirie pe 19 luni (din care 684 mii € de la Antena3), evacuând companiile din spaţiile respective, slăbindu-le economic, ignorând astfel nu doar potenţialul fiscal al unor firme care au plătit taxe şi impozite de peste 330 mil.€ din 2004 şi până azi, dar refuzând şi banii din chiria de până atunci, dar şi pentru perioada care ar fi urmat. Celebrul teren ICA de 60 mil.€ nici măcar nu a fost scos la vânzare, în timp ce clădirile, supraevaluate fiind,  nu pot fi vândute de către stat. Între timp se devalorizează şi se degradează de la o zi la alta. Însă nu cad în paragină pe gratis, ci costându-ne mulţi bani publici, doar serviciile de pază fiind, repet, 312 mii de euro pe an. E statul român prejudiciat sau nu? Curtea de Conturi are, teoretic, rolul de a controla folosirea resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public – adică de a verifica dacă banii noştri, ai plătitorilor de taxe, sunt gestionaţi şi utilizaţi corect şi performant. Poate aruncă cineva de la Curte o privire, la un moment dat, şi asupra acestui caz. Oare aşa se fac recuperările de prejudicii, refuzând bani pentru stat şi creând costuri suplimentare? Întreb pentru că pare lipsit de orice logică economică, ba mai mult pare chiar un exemplu de autosubminare. Deşi, dacă obiectivul nu e recuperarea unui prejudiciu ci e legat de stârpirea  economică a unor entităţi, atunci poate că apare şi logica... Sau poate sunt eu subiectiv.