Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O luasem anii trecuţi vijelios către preistorie. Străbăteam cu voioşie distanţele dintre erele istorice. Aderam cu oportunitate la orice dogmă care presupunea dărâmarea statului. Apăruse un pezevenghi prin Banat care prevestea amurgul naţiunii române. Bravo lui! Om ca lumea. În plus, taur teritorial. Apăruse şi un partid care, de la Bucureşti, punea la punct detaliile intrării definitive în pământ a statului naţional unitar român. Şi totul se petrecea pe fondul unei veselii ciudate, de internat al mutanţilor.
Acest ritm triumfal al ieşirii noastre din istorie părea să se încheie cu o adevărată sărbătoare a simţurilor, la care să fie convocaţi să juiseze public lideri tradiţionali ai marilor puteri, din epoca marilor regrese, cum ar fi Stalin, Hitler, Mussolini şi Horty. Din păcate a fost ceaţă, o ceaţă provenită de la marile abatoare de oameni (evrei, polonezi, români), gazele au mers sincopat, războiul şi-a schimbat sensul victoriei.
La noua reîmpărţire a lumii, noi am nimerit tot sub talpă, să ne dezvoltăm disciplinat, în direcţia unei libertăţi bine controlate. Drumul către începuturile rudimentare ale istoriei a repornit cu violenţă: sapa de lemn ca element definitoriu al epocii. Milioane şi milioane de oameni nevinovaţi au cotizat cu vieţile lor, pentru ca epoca sapei de lemn să aibă forţă şi continuitate, dar, din păcate, istoria o luase deja în altă direcţie, ceea ce a complicat lucrurile şi ne-a indus în eroare pentru ani şi ani. Au reapărut tot felul de lozinci ale libertăţilor necesare. S-a invocat progresul tehnic. Egoismul a fost potenţat până la obrăznicia de a cere viaţă mai bună şi medicamente mai ieftine. Ce să faci cu asemenea oameni?
Încet, încet, s-au reambalat motoarele deconstrucţiei naţionale. Minunea sapei de lemn îi urmăreşte pe liderii momentului. Oameni curajoşi, bronzuri lichide - nu alta, aceştia promit unei ţări care-o duce rău c-o va duce şi mai rău. Aria lor de atac nu e restrânsă, nu e părtinitoare, nu e confuză. Actualii lideri ai României urăsc la fel de dedicat şi de pasionant toate categoriile sociale. Că mai scapă câte-o verişoară, câte-un nepot, câte-o fiică sau câte-un servitor, asta e cu totul altceva. Pe fond, lupta guvernului portocaliu şi a partidului de origine împotriva poporului român este egală. Un accent special pune, din când în când, pe termenii acestei bătălii, organizaţia parcului de cultură şi odihnă UDMR. De curând, în sprijinul marii acţiuni antinaţionale a PD-L Băsescu-Boc a sărit şi a prins puteri un viitor partid de independenţi, format din adevăraţi martiri ai opiniei, salvaţi de marinarul Băsescu din diverse insule şi peninsule unde fuseseră trimişi să-şi ispăşească nişte condamnări la ieşirea din politică.
Acum, esenţial pentru proiectul României prăbuşite e ritmul în care liderii vânjoşi ai tuturor acestor formaţiuni vor pune în operă visul lor şi al celor care i-au trimis la luptă. Feudalismul nu se ilustrează prin prea mare diversitate de partide şi de opinii. De aceea, e de aşteptat ca direcţiile în care lideii de până azi, Băsescu şi Boc, au aranjat treburile să rămână fixe. Vor fi posibile şi nuanţe. Dar până unde? Ce anume din brutalitatea jovială a politicii portocalii de până acum ar putea fi schimbat, fără a pune în pericol ansamblul genial al operei? Aproape nimic. Oamenii de vârf se au la mână unii pe alţii, iar faptul acesta asigură solidaritatea lor în momente mai grele. Generaţiile tinere au fost aduse şi ele la un anumit grad de cointeresare, în aşa fel încât să aibă ce apăra în marasm. Dar lupta e încă dificilă.
În România mai există oameni care mai au salarii, civili şi militari, intelectuali şi politicieni, medici şi ingineri. Dacă nu li se iau banii acestor reacţionari, ei se vor considera îndreptăţiţi să judece şi pe alţii şi să emită permanent opinii.
S-a promis cu viclenie că se va face dreptate în domeniul pensiilor, că adică pensia va fi garanţia că posesorul ei va muri de foame, ceea ce încă nu s-a realizat. Ce urmăreşte Guvernul Boc? Vrea să bată recordul în materie de număr de pensionari? Acum îşi dă seama acest guvern de visători duioşi că, pentru a-i convinge pe magistraţi să voteze cu guvernul, trebuie neapărat luaţi câţiva dintre ei şi băgaţi la gherlă? Imposibile tandreţuri comite guvernul şi cu militarii, cărora parcă nu vrea să le aducă aminte că armele pot fi îndreptate şi către propriile piepturi, nu numai spre alţii. Legenda publică spune că există generali încăpăţânaţi care, la vârste care sfidează puterea societăţii de a-şi mai aduce aminte de ei, mai au şi pretenţii de dubli vete-rani supravieţuitori!
Totuşi, ritmul căderii noastre în trecut n-are consecvenţa poftelor noastre de fiecare zi. Mâncăm dimineaţa, la prânz şi seara, dar n-avem acelaşi ritm atunci când am fi îndreptăţiţi să implementăm regresul în ţara noastră, măcar în acelaşi ritm în care ne slujim metabolismul. Trebuie consecvenţă. Trebuie armonie. Trebuie asigurate condiţiile regresului total!
Citește pe Antena3.ro
