Reîncepe lupta de clasă?

Am visat în ultimii ani ai socialismului şi în primii ani ai capitalismului din România o soluţie care mi se părea că poate aduna toate energiile, că poate compatibiliza toate doririle de bine, că poate lua şi de la socialism şi de la capitalism trăsături fundamentale, suficient de fiabile ca să facă parte dintr-o nouă şi invincibilă maşinărie socială: A Treia Cale. Eram convins de rateurile, de eşecurile, de gripările motorului societăţii colectiviste şi ostilă competiţiei valorilor, vedeam cu ochiul liber defectele, nenorocirile, falimentele capitalismului sălbatic şi mi se părea prea costisitoare dărâmarea unei lumi, urmată de reconstrucţia alteia. Am pledat ani întregi pentru A Treia Cale.

Nu mi se părea corect ca urechile măgarului să se dezvolte prin scurtarea picioarelor măgarului. Nu puteam fi de acord cu desfiinţarea elitelor profesio­nale, de dragul creşterii numărului de veleitari în toate domeniile, aşa cum n-am putut fi, după 1989, un entuziast al elitismului întors cu spatele la propriul popor. Numai sinteza putea satisface setea de soluţii a românilor. Eram avertizat asupra dificultăţilor de a construi o lume pornind de la două lumi diferite. Şi, uneori, contrarii. N-am putut experimenta în nici un fel proiectul, dar îl scot la lumină din nou, acum, când în societatea românească a pătruns, ca un agent incurabil al distrugerii, lupta de clasă.

Din păcate, nici dreapta, nici stânga nu au reuşit să construiască nimic semnificativ în aceşti 20 de ani ai ţării. Dar dacă dreapta, ajunsă la putere, prin tertipuri de toată jena, reuşeşte să reinventeze această luptă de clasă, cea mai scârboasă şi mai potrivnică firii boală a societăţii, înseamnă că dedesubtul draperiilor, feţelor de masă, steagurilor portocalii, viermele în plină dezvoltare al zâzaniei absolute roade. O simplă socoteală aritmetică ne conduce la ideea că stânga şi dreapta conlucrează pentru prăbuşirea totală a condiţiei omului. Cu lăcomia-i caracteristică, dreapta a desfiinţat aproape total ideea de muncă onestă, industriile, şcolile, institutele de cercetare, instituţiile de cultură, pentru ca, la rândul ei, stânga să devină tranzacţio­nistă, să vrea şi ea favorurile vieţii, după ce a degustat câteva eşantioane ale dulcelui general.

Prin insistenţă, tot ceea ce ne oribila, acum 15-20 de ani ne-a devenit familiar, între timp. O guvernare care a minţit pe toată lumea că se va trăi mai bine distruge într-o lună, dacă nu cumva şi mai repede, ultima stabilitate, şi aceea săracă, a unei lumi întregi. Toate nenorocirile vin deodată. Trimiterea a sute de mii de oameni în şomaj, scumpirea a tot şi a toate, micşorarea salariilor şi a pensiilor, blocarea tuturor investiţiilor, prigonirea bogaţilor şi decapitarea săracilor, bordelizarea Guvernului, teroarea şi şantajul de la om la om, pentru slăbirea unor partide din opoziţie şi pentru întărirea molohului prezidenţial, umilirea profesorilor şi a medicilor, răspândirea în progresie geometrică a crimei devin rampa de lansare favorită a foarte abjectei şi distrugătoarei lupte de clasă.

Oamenii se uită unii la alţii şi se acuză că unul are mai mult şi altul mai puţin. Elitele, făcute una cu pământul în stalinism, n-au altă şansă decât o altă alipire de pământ, în România lui Traian Băsescu, Emil Boc şi ceilalţi şi celelalte.

De la aceştia pleacă ideile demolatoare de ţară care izgonesc din România ultimele valori care au mai rămas. Satele României se golesc, violent, căci dispar ultimele urme ale instituţiilor de cultură care erau şcolile, bibliotecile şi rămân nişte cârciumi nenorocite care-i alimentează cu otrăvuri, eventual colorate, pe ţăranii români care-şi beau dinţii şi se sinucid inconştient.

În noul cadru capitalist-feudalist al pierderii de sine, să zicem că poate fi înţeleasă dorinţa de putere a acestui Guvern bastard care nu dă nici un minim impuls economiei, producţiei, creaţiei naţionale, din care să se obţină sporul, pentru salariile şi pensiile oamenilor, ci jupoaie poporul român cu o perspicacitate şi cu un cinism cu care, nici dacă era vorba de un duşman care ne-a declarat război, nu ne puteam purta aşa, dar cel mai greu de înţeles, la acest Guvern al farsei, e chiar lipsa lui de inteligenţă care l-a împins să vrea neapărat, chiar cu sacrificii, să preia puterea, când nu poate face nimic pentru oameni. De ce s-au mai maltratat în alegeri? De ce au făcut infarcturi? De ce au cheltuit atâta bănet? Parcă era vorba că va reporni economia. Dar de unde. Au repornit apocaliptic impozitele, taxele, accizele, birurile. Sunt miniştri care au 60-70 de consilieri. Se doreşte ca Palatul Republicii (Casa Poporului) să le fie luată parlamentarilor şi ei să fie zvârliţi în Biblioteca Naţională, ca nu cumva vreo autoritate să se mai gândească să ofere adăpost cărţilor.

Statul aleargă după popor să-l scopească. În România, lupta de clasă capătă zilnic puteri noi şi începe să acţioneze singură. Asmuţiţi unii împotriva altora, bătrânii şi tinerii, pensionarii şi studenţii, poliţiştii şi sereiştii, artiştii şi contabilii vor şti să joace tragedia naţională până la ultima porţie de hăhăit a Carnavalului nostru politic.