Relevanța teoriei lui Huntington pentru România de azi

de Ionuț Bălan | 12 Sep 2025 • 06:40

În lucrarea sa clasică Ordinea politică a societăților în schimbare (1968), Samuel P. Huntington formulează un principiu esențial pentru înțelegerea riscurilor structurale din economiile în tranziție: modernizarea economică și socială, în absența consolidării instituționale, generează instabilitate sistemică. Ideea devine relevantă în mod particular pentru România, unde convergența economică este frecvent însoțită de disfuncționalități instituționale persistente.

În logica lui Huntington, modernizarea nu echivalează cu democratizarea sau cu maturizarea sistemului politic. Dimpotrivă, creșterea așteptărilor sociale și extinderea participării politice, dacă nu sunt acompaniate de instituții robuste, pot conduce la volatilitate decizională, slăbirea autorității publice și crize de legitimitate. Aceste dezechilibre nu rămân izolate în sfera politicului - ele afectează direct predictibilitatea și funcționalitatea cadrului economic.

Pentru România, această tensiune este ușor de recunoscut. După două decenii de stabilizare macroeconomică, reforme structurale și apartenență la Uniunea Europeană, economia a atins un grad considerabil de integrare și sofisticare. Cu toate acestea, instituțiile publice esențiale - inclusiv cele de reglementare, supraveghere sau implementare bugetară - manifestă încă deficite de coerență, autonomie și profesionalism, mai ales sub presiunea politizării ciclice.

Huntington definește instituționalizarea prin patru caracteristici: adaptabilitate, complexitate, autonomie și coerență. România a realizat un proces de modernizare accelerată, dar construirea instituțiilor capabile să gestioneze în mod eficient schimbarea s-a dovedit incompletă. Acest decalaj generează efecte economice directe: costuri de tranzacție mai mari, regimuri fiscale instabile, incertitudine în alocarea resurselor publice și reducerea încrederii în stat.

Mai mult, Huntington avertizează că instabilitatea generată de modernizarea fără instituționalizare nu ia întotdeauna forme violente, dar are manifestări economice grave: migrație cronică, scădere a capitalului uman, polarizare socială și diminuarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului. România ilustrează această dinamică: milioane de cetățeni activi economic au părăsit țara, în timp ce lipsa de personal calificat în sectoare strategice afectează potențialul de dezvoltare sustenabilă pe termen lung.

Pentru politica monetară și pentru sistemul financiar, acest cadru este critic. Un mediu instituțional fragil expune decizia economică la presiuni externe (ex. șocuri populiste, prociclicitate bugetară) și reduce spațiul de manevră pentru politici anticiclice sustenabile. În plus, capacitatea statului de a susține proiecte strategice, precum tranziția energetică sau digitalizarea administrației, este limitată nu de resurse, ci de capacitatea instituțiilor de a le implementa cu eficiență și continuitate.

Teza fundamentală a lui Huntington - „ordinea precede progresul” - are o relevanță deosebită pentru o economie ca a României: fără un nucleu instituțional stabil și autonom, creșterea economică devine vulnerabilă, iar politicile publice se fragmentează în funcție de ciclul electoral. Într-un astfel de context, rolul instituțiilor independente, precum BNR, devine cu atât mai important: ele oferă nu doar stabilitate monetară, ci și un exemplu de continuitate instituțională și guvernanță predictibilă.

În concluzie, Huntington oferă mai mult decât o teorie politologică - propune un cadru de evaluare a riscurilor sistemice într-o societate aflată în proces de transformare. Pentru România, în pragul noilor provocări de convergență, sustenabilitate și competitivitate, lectura sa rămâne indispensabilă pentru înțelegerea legăturii profunde dintre ordine politică și dezvoltare economică durabilă.

Citește pe Antena3.ro