x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Repetenţi notorii cu diplomă de licenţă

Repetenţi notorii cu diplomă de licenţă

de Dan Dumitrescu    |    27 Mai 2010   •   00:00

Retrogradarea s-a jucat definitiv. Nimic nu mai poate schimba verdictul competiţiei. Pandurii din Tg. Jiu, echipă aflată imediat sub linia condamnării, nu mai poate spera în şansa pe care a avut-o acum vreo doi ani, atunci când retrogradarea funcţionărească a Sportului Studenţesc a salvat-o de la repetenţie.

Nu mai poate spera într-o nouă şansă de supravieţuire în primul eşalon, deoarece toate suratele care i-au stat deasupra în clasament au trecut deja şi prin furcile caudine ale comisiei de licenţiere a FRF. Iar acest examen a fost trecut cu bine, deşi este clar pentru toată lumea că multe dintre combatantele din liga lui Mitică nu îndeplinesc nicicum criteriile de licenţiere. Salvarea faliţilor în astfel de condiţii creează, în mod firesc, suspiciuni legate de corectitudinea analizării dosarelor cu probleme.

Prima impresie ar fi aceea că la comisia de licenţiere s-a lucrat pe sub masă, că sarsanaua şi influenţele otrăvite au aburit exigenţa funcţionarilor federali. Am însă impresia că mergând pe această variantă îi ocolim pe adevăraţii făptaşi ai mânăriilor prin care cluburile aflate în culpă au reuşit să-şi fabrice dosare curate şi plăcut uscate.

Fudulii ligii sunt, în marea lor majoritate, pe primele locuri în topul datornicilor. S-or fi lăudând ei cu cele mai mari cheltuieli, dar şi restanţele pe care aceştia le înregistrează în relaţia cu Fiscul sunt mai mult decât considerabile.

Aproape insurmontabile în condiţii de criză. Numai că respectiva corigenţă fiscală, altfel criminală pentru licenţiere, a fost graţiată temporar printr-o ordonanţă de urgenţă a găştii lui Boc. Acesta este primul pas salvator pentru faliţi. Un al doilea pas salvator s-a produs pe fondul unei prevederi regulamentare conform căreia datoriile care privesc activitatea fotbalistică pot fi trecute cu vederea de comisia de licenţiere în situaţia unei înţelegeri cu creditorii. Şi astfel de înţelegeri au apărut cu duiumul. Pentru că datornicii şi creditorii aparţin aceleiaşi lumi şi, nu-i aşa?, negri sunt toţi corbii.

Ultima speţă face loc celor mai perverse aranjamente. Unde nu merge nici cu graţierea, nici cu micile înţelegeri, este cultivată temporizarea penală. Comisia de licenţiere nu-i poate executa pe datornicii aflaţi într-un litigiu pe rol cu creditorii. Iar când aceste litigii se judecă prin instanţele fotbalistice, pariurile sunt grele de tot. Este bine cunoscut cazul în care Florentin Marinescu se judecă pentru o datorie consistentă cu Politehnica Timişoara. Omul a obţinut deja o hotărâre în favoarea sa, hotărâre definitivă, irevocabilă şi executorie. Dar nimic nu-i definitiv, irevocabil şi executoriu în fotbalul negocierilor de tarabă.

Unde doar strigarea contează. Şi se vede treaba că Marian Iancu a avut strigare mai convingătoare, deoarece o treabă terminată a fost luată de la început. Speţa a intrat din nou în malaxorul comisiilor pentru că trecerea timpului face bine datornicului. Şi cine ştie cât timp va mai trece până la o nouă sentinţă la fel de definitivă şi de executorie ca şi prima.

Concluzia este clară. Notele de trecere la Comisia de licenţiere pot fi obţinute într-o legalitate făcută, dar nu şi de fond, chiar şi de repetenţii notorii.

×
Subiecte în articol: editorial