Resemnare

Aştept izbăvirea electorală a României ciucit în emoţie. Şi-ntr-un soi de premoniţie sumbră. Mă gândesc că băsescianismul agresiv şi răcnit ne-a sleit pe toţi de speranţe.

Ne-a învrăjbit şi ne-a fărâmiţat în ură, radicalizându-ne primejdios. Am obosit şi respirăm greu în irosiri amare. Supravieţuim din certuri, bâjbâind ulceros, fără nici un viitor. Degeaba. Băltim în întrebări adresate de alţii, însă răspunsurile întârzie, se amână îngrijorător pentru altădată. Cine suntem de fapt şi încotro ne îndreptăm? Tăcere.
Nu se încumetă nimeni să ne lămurească.

Se tace cu subînţelesuri adânci sau se scuipă argumente otrăvite, cu origini nedesluşite. Sunt pesimist, deşi mi-aş dori să fiu măcar sceptic. Un optimist cu intarsii deznădăjduite adică. Plec la secţia de votare şi ştampilez alternanţa, numele zău că e neimportant. E nevoie de altceva, de prospeţime civilă. Pute rău, sufocant, a bocanci şi petliţe acoperite. Parcă aş trânti la perete ferestrele României, să se primenească aerul stătut, să iasă duhoarea venită dinspre Mitoc! Din păcate nu-mi şade în putere.

În plus, balamalele sunt ruginite, s-au înţepenit de atâta încremenire. Renunţ la pornirea cu pricina şi mă pun pe aşteptat. Aşteptarea e încordată. Prin subteranele zilei decisive se-ngrămădesc procente şi amăgiri, tastate de chibiţii candidaţilor aflaţi în cursă. (Dintre ei, unul chiar va pieri în cursă, ori va scăpa schilod, hoit politic pentru foştii tovarăşi de drum!) Rămân în expectativă şi simt cum mi se strâng în stomac cocoloaşe de rele prevestiri.

Spre seară, cerul se îmbufnează şi lăcrimează. Aduce, aşa încruntat şi mohorât, cu înnouratul Băsescu în momentele răbufnirilor plângăcioase. Văzduhul s-a încărcat dintr-odată şi suspină neputincios. În ochii lui astupaţi de întunericul murdar a murit lumina. Sună ceasul, sorocit să desferece limbile competitorilor, ba nu, fiindcă "partenerul poporului" fură din nou. De data asta startul declaraţiilor.

Vorbeşte pe muteşte, fiindcă vorbele-i de cremene n-ajung la noi, împiedicate de rânduielile audio-vizualului. Pe ecran se agită un om cu cătătura spintecată de şuriul răzbunării. Îl stăpâneşte nerăbdarea şi pare să ascundă ceva. Mintea îi fuge, cred eu, altundeva. Se extrage grăbit din mulţimea portocalie, cam bleagă totuşi, şi dispare un ceas, două.

De fapt, poposeşte în inima Republicii OTV s-o liniştească, să nu care cumva să inunde strada. Are, e clar, un plan, şi timpul e încă la cheremul său, nu s-a isprăvit. Dincolo, în tabăra pestriţă a "boului" Geoană - ca s-o citez pe eurocaţa Macovei - lumea se agită indecent. În poza de grup s-a băgat şi Gigi, ademenit de mirajul victoriei eliberatoare de spaime judiciare.

Lipseşte doar Nati Meir, nefericitul!, reţinut cu niscaiva afaceri penale. Institutele de sondaj îşi prezintă cifrele. Explozie, Mircea Geoană ţopăie ca un adolescent trecut de examen şi zvâcneşte americăneşte din braţe. Scandări, pupături, îmbrăţişări, hohote de râs, îngâmfare, şampanie, discursuri de-un patetism strepezicios, jenantă imagine! Crin e şi el în ciurda roş-galbenă şi nu-i bai să se desprindă de fierbinţeala caraghioasă a închipuitei izbânzi.

"Am învins!" strigă ceata împreunată din disperare, după care-şi trimite vorbitorii în studiourile partizane să anunţe naţia că tiranul a picat. Câţiva mulţumesc ziariştilor potrivnici Băsescului şi toacă întruna cuvinte de paranghelie. La miezul nopţii, Geoană întoarce vizita liberalilor cu alai zgomotos. Nunta politică e, vasăzică, în toi şi de aceea jurămintele de amorezi tomnatici sunt rostite cu nesaţ carnavalesc.

Scenele astea de grotesc colectiv mă îngreţoşează, e un delir de bodegă. Secretarii generali ai partidelor înfrăţite anti-Băsescu fac schimb de pelerine, semn al dezideologizării conjuncturale, al anulării provizorii a identităţii partinice. Oricum, ce ţi-e dreapta, ce ţi-e stânga în bulibăşeala ideologică de pe malurile Dâmboviţei! Departe de vacarmul televistic al sărbătorii premature, fruntaşii pedelişti numără, cârpesc, şterg, anulează, completează procese verbale, ca nişte profesionişti imperturbabili.

Au un program pe care-l urmăresc cu rigoare fanatică, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Lucrează asemenea lunetiştilor tocmiţi să lichideze, zâmbesc cu sloiuri de gheaţă şi-şi curăţă puşcoacele ucigaşe. Îndărătul ecranelor, actori desăvârşiţi decid destinul electoral al României. Piesa democraţiei este jucată impecabil, cu prostimea în rol central. Sărmana, nici nu bănuieşte că a fost iarăşi trasă pe sfoară!

Deocamdată, e ferm convinsă că a hotărât sufragiul prezidenţial... Noaptea se târăşte sângerie, cu Hrebenciuc care, culmea!, demască nereguli şi fraude cu toptanul. Cine să-l asculte, după ce i s-a dus buhul de combinator şi şterpelitor cu faimă regională? Dimineaţa mă trezesc cu diabolicul Băsescu în pat şi îngheţ. Premoniţia coborâtă în pântecu-mi devenit oracol a funcţionat perfect. Ca şi planul oranj, lecţie exemplară de strategie şi golănie politică. Cerul e aproape vânăt şi zace îngrădit cu sârmă ghimpată. Miroase a ratare, şi-o hăhăială cinică răzbate pretutindeni.

"V-am ciuruit, fraierilor!" îşi încheie ranchiunosul Băsescu replica revanşard-ameninţătoare. România, jumătatea aia înfrântă, păşeşte umilită în iarna resemnării. O resemnare amorţită, nevestitoare de entuziasme şi înălţări. Logodiţi pe veci cu blazarea, vegetăm sub dictatura majorităţii măsluite şi, "de ce ne-a fost frică, n-am scăpat". S-a înnoptat deodată şi e un ger năprasnic. Mai trăim?