Reţete expirate pentru reforma educaţiei?

Criza educaţiei nu este o problemă strict românească. Copiind fără discernământ reţete occidentale, riscăm să importăm şi modele falimentare. Câteva dintre cele mai strălucite minţi ale Europei avertizează asupra acestei primejdii. Şi demontează multe mituri referitoare la învăţământul "modern" şi la performanţele sale.

Educaţia a fost tema centrală a celei de-a opta ediţii a prestigiosului seminar internaţional "Penser l'Europe", organizat la Bucureşti sub egida Academiei Române şi a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. Subiectul a fost disecat fără patimă, departe de orice agendă politică. Savanţi şi oameni de cultură iluştri au vorbit fără ocolişuri despre impasurile şi dilemele cu care se confruntă azi sistemele de învăţământ din ţările cele mai avansate. Se pare că multe dintre "soluţiile" pe care ne pregătim să le adoptăm cu entuziasm au eşuat deja în Occident.

Calitatea educaţiei de masă naşte dezbateri aprinse atât în vestul Europei, cât şi peste Ocean. Cultura generală a absolvenţilor de liceu cunoaşte o prăbuşire alarmantă. "Mulţi dintre studenţii mei canadieni nu ştiau ce înseamnă absidă sau carosabil", mi-a mărturisit cu mâhnire celebrul arhitect Dan Hanganu. El a continuat: "Ar fi bine să confunde Bucureştiul cu Budapesta. În realitate, nici unde e Moscova nu au habar."

"Există astăzi în Occident o disoluţie a instituţiilor fundamentale ale educaţiei, inclusiv a familiei", este de părere academicianul Thierry de Montbrial, director şi fondator al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale. Din ce în ce mai mulţi elevi termină gimnaziul semianalfabeţi. Au dificultăţi majore să citească în propria lor limbă. Stăpânirea ortografiei şi a gramaticii tinde să devină o raritate.

Scriitorul şi criticul de artă Serge Fauchereau explică: "La ce bun să ştii să scrii şi să citeşti, dacă putem comunica vorbind la telefonul mobil? Sau trimiţând mesaje de genul: «Merg Buc. sambta»? La ce bun să înveţi tabla înmulţirii, dacă un calculator de buzunar poate face socotelile în locul tău? La ce bun să înveţi să repari un fier de călcat, când e mai simplu să cumperi unul nou? Şi mai grav: de ce să înveţi să acumulezi informaţii, când un computer ţi le poate furniza instantaneu? Foarte devreme, copiii se familiarizează cu Internetul. Este un instrument mult mai amuzant decât gramatica sau algebra."

Iată, aşadar, la ce aberaţii poate conduce teoria potrivit căreia copiii nu trebuie "încărcaţi" cu cunoştiinţe care nu au o utilitate practică indispensabilă. La fel de primejdioasă este şi tendinţa de a exagera componenta ludică a învăţării, adaptând programa şcolară la "gustul" copiilor.

În mod natural, aceştia vor alege întotdeauna calea cea mai uşoară, minima rezistenţă. Nu e de mirare, crede Serge Fauchereau, că "tinerii devin din ce în ce mai reticenţi
faţă de orice tip de ucenicie care nu este rapidă şi imediat gratificantă".

În final, mitul cel mai fals dintre toate este cel al Internetului şi al culturii "Google". Uriaşa bază de date nu le poate fi utilă decât celor care ştiu ce şi unde să caute, cum să selecteze şi să proceseze informaţiile. Pentru ceilalţi, riscă să rămână doar un mijloc de divertisment, nu un instrument de cunoaştere. Spontan, copiii nu-l vor căuta prin reţea pe Herodot, ci mai degrabă desene animate şi jocuri.