"Revoluţia culturală"

Din punctul meu de vedere, destructurarea brutală a Institutului Cultural Român nu a fost doar şi numai o răfuială între clanurile politice. Motivele invocate public ca justificare a acestei măsuri au fost doar o mascaradă menită să ascundă nişte intenţii periculoase ce stau la baza unui proces mai amplu pe care am să-l numesc "Noua Revoluţie Culturală". Dar "artizanii" acestei "revoluţii" şi-au demascat, deseori involuntar, adevăratele intenţii. şi cine vrea şi poate să "citească printre rânduri" va înţelege. Muţi au înţeles încă de la început şi de aceea au ieşit să protesteze în stradă. Din păcate, nimeni nu a făcut o analiză amplă a acestui fenomen în plină desfăşurare, deşi există dovezi suficiente.

Nu am să apăr fosta conducere a ICR şi politica sa culturală. Aş pica în stratagema  noilor politruci ai culturii. Nu am beneficiat de sprijinul ICR niciodată, dar asta nu m-a împiedicat să apreciez ceea ce ICR-ul a făcut bine. Ca orice instituţie, ICR era o entitate perfectibilă şi probabil că a comis şi erori. Dar în general direcţia în care mergea activitatea sa era avea la bază conceptul racordării noilor valori ale culturii române la coordonatele artei contemporane europene şi internaţionale. Ori asta nu se poate face dacă, din punct de vedere al mentalităţilor, nu te rupi definitiv de provincialism, patriotism de carton combinat cu fundamentalism religios, intoleranţă, ipocrizie, mediocritate, clişee şi tabu-uri.

Cazul ICR nu este decât un punct, extrem de semnificativ, de pe agenda politică a "noii revoluţii culturale".
Zilele trecute, o prietenă foarte bună, scria pe Facebook: "Plimbându-mă ieri cu bicicleta, îmbrăcată ca pentru o şedinţă de aerobic din anii '70, am experimentat pe pielea mea (cu stupoare) noua modalitate de a te lua de hipsteri pe stradă: <> N-am ştiut dacă să zâmbesc flatată sau să mă izbesc într-un stâlp. Am hotărât că amândouă". Dincolo de nota de umor, întâmplarea în sine m-a dus cu gândul la mentalitatea retrogradă care generase sloganurile anilor '90 - "IMGB face ordine!", "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!". Dacă decodăm semnificaţia cuvintelor adresate prietenei mele, ne îngrozim. Tânăra femeie, având "ICR scris pe faţă", nici măcar demnă de agăţat nu mai era!

Acum 2 săptămâni, fiica mea a avut cursuri de modelaj în lut. A primit ca temă un obiect decorativ având ca elemente pătrate şi cuburi, ale căror suprafeţe trebuiau  ornamentate cu diferite motive. La final, notarea lucrărilor. Fiica mea a primit 9, deşi i s-a spus că făcuse o lucrare de 10. Motivul? Profesoara a spus că unul dintre ornamentele create de ea semăna cu o zvastică! Degeaba a încercat să-i explice că nici măcar nu-i trecuse aşa ceva prin cap şi că, la o adică, zvastica este un simbol sanscrit, al civlizaţiei antice indiene, vechi de mii de ani - Roata Vieţii, Soarele - şi că era prezentă şi pe stindardele legiunilor romane. Profesoara i-a spus: "Păi normal că ai făcut o zvastică, că se vede că eşti mai rocker-iţă aşa! Să nu te mai prind cu aşa ceva la orele mele!". Deci, la o evaluare care ar fi trebuit să fie operată strict cu criteriile estetice, a fost introdus brutal un criteriu politic. Iar această întâmplare m-a dus cu gândul la mult hulitul "ponei roz cu zvastică", unul dintre "capetele de acuzare" din procesul destructurării ICR.