Revolutie (si) de forma

Dupa o revolutie, ar trebui sa se schimbe ceva. In economia noastra s-a schimbat doar vopseaua de pe gard.
Ca sa aflam daca in decembrie 1989 a fost o revolutie sau o lovitura de stat, nu e nevoie de nici un martor, de nici o proba materiala sau de inregistrarile telefoanelor date si primite de la feluriti agenti, generali sau disidenti. Sunt suficiente definitiile.

Dupa enciclopedii, revolutia inseamna o transformare radicala, o etapa a dezvoltarii in care se petrec schimbari calitative profunde. In schimb, lovitura de stat nu se bucura de astfel de valente. Este numai o schimbare brusca, eventual violenta, a unui grup aflat la putere, cu alt grup provenit din aceeasi clasa sociala.

E clar, asadar. E suficient sa observam ca, in economie, nu s-au produs schimbari esentiale - tot exporturile se vor a fi motorul, tot bugetul este cheia de control. Ba, Produsul Intern Brut nu este mai mare, ci mai mic, decat in anul "de varf" 1988, la fel si puterea de cumparare. Elementele mentionate nu numai ca au un comportament asemanator cu cel din perioada comunista, ci se gasesc intr-o insiruire logica.

Exporturi. De ce aceleasi exporturi? Fiindca economia e prea putin diferita de cea din anii ’80. Atunci, in loc sa se satisfaca mai intai necesarul pietei interne si surplusul sa fie oferit strainatatii, se exporta la pret de dumping. Se vede si astazi cat de greu ne vine sa renuntam la principalul combustibil al dumpingului - pretul energiei. Din aceasta cauza Romania are inca preturi administrate.

Desi diferentele dintre "inainte" si "dupa" se masoara in bani, duc in acelasi punct: limitarea consumului. Fie ca oamenii n-aveau ce sa cumpere cu banii, ca inainte de ’89, fie ca nu mai au bani ca sa cumpere, ca acum, rezultatul e neschimbat: nu cumpara. Populatia isi restrange cererea ca sa poata consuma intreprinderile, oricat de ineficiente ar fi ele. Iar de redistribuire nu se ocupa altcineva decat bugetul.

Deci, indiferent cum se strange cureaua - administrativ sau cu "parghii de piata" - la mijloc gasim tot bugetul, care "da" sau "ia". Favorurile selective, insotite de erori in gestiune, pot fi ascunse numai daca inainte sa se dea se ia cat mai mult. Oamenii sunt tot lipsiti de forta decizionala. Politicul dicteaza in continuare economicului.

Si, in aceste conditii, in care in loc sa se creeze bogatie, se observa numai o saracire ordonata, n-ar trebui sa ne mire ca PIB-ul n-a ajuns la nivelul "de varf", iar puterea de cumparare e trei sferturi din cea de atunci. Nici n-ar avea cum sa fie altfel, daca managementul se ghideaza dupa aceleasi linii, de parca e facut de aceiasi oameni.

Da, dar scopul deschiderii Estului din urma cu un deceniu si jumatate a fost altul. Gorbaciov i-a spus glasnost si perestroika, adica transparenta si restructurare. Nu se stie insa de ce in ciuda schimbarilor din declaratiile conducatorilor tocmai acestea sunt motivele de nemultumire ale investitorilor straini si ale institutiilor financiare internationale.

Investitorii spun ca unora le sunt acordate privilegii (in special fiscale) de care altii nu se bucura. Lipsa transparentei, strans legata de coruptie, nu e decat un mijloc de rezistenta al beneficiarilor de privilegii la concurenta straina. Arsenalul e clasic: arieratele, ca substitut de capital, majorarea prea inceata a pretului energiei, ca subventie mascata, comenzile de stat si (re)esalonarile de taxe, ca arme pentru denaturarea competitiei economice.

FMI n-a ezitat sa ne bata obrazul nici atunci cand ne-a felicitat pentru singura finalizare a unui acord in perioada postcomunista. "Un pas important in stabilirea unei serii de politici macroeconomice solide si consecvent aplicate in timp", dar "cu toate acestea programul de reforma structurala a ramas in mare masura neterminat".

Bun, sa tragem linie. Daca managementul e acelasi, glasnostul si perestroika au progresat doar la nivel declarativ, ce s-a schimbat la noi? Din pacate, autorii schimbarii din decembrie 1989 au reusit sa incalce pana si principiul pe care l-au invatat de la Marx, care zicea ca revolutiile sunt locomotivele istoriei.

In trei cincinale trenul nostru n-a mers nicaieri. A ramas incremenit in gara, a consumat carbunii din stocul vechi, a luat combustibil pe datorie de la straini. Asadar, putem numi ceea ce s-a intamplat atunci revolutie, daca tinem neaparat, dar dupa definitii nu seamana. De asta nici n-au urmat reformele, fiindca s-ar fi incalcat obiectivul specific, care poate fi sintetizat prin expresia cunoscuta - "la vremuri noi, tot noi".