Richardson vs Dolănescu

"Nu-mi aduc aminte când am plâns ultima dată. Am avut atât de multe probleme în trecut şi a trebuit să devin puternică, încât în ultimii ani n-am mai plâns deloc. Nici când mă uit la filme nu plâng, pentru că am suferit prea mult ca să mai am lacrimi."

Vanessa Redgrave mi-a spus asta în urmă cu trei ani la Cluj, când era invitat special la Transilvania Film Festival.

Joi mi-am adus aminte de această declaraţie. La toate ştirile era anunţată moartea fiicei ei, Natasha Richardson ca urmare a unui accident la schi. O moarte ciudată, căci Natasha, şi ea actriţă, plecase pe picioarele ei de pe pârtia de schi pentru ca apoi să ajungă la spital şi să intre în comă.

Pentru cine urmărise ştirile existau semne că lucrurile sunt grave. Soţul Natashei, actorul Liam Neeson, plecase de la filmări din Los Angeles ca să vină la spitalul din New York, copiii actriţei fuseseră aduşi la spital, mama Vanessa Redgrave şi sora Joey veniseră de la Londra. Purtătorul de cuvânt al acţriei refuza însă să facă orice comentariu. Până când a sosit comunicatul oficial care a anunţat decesul.

Ok, ştirea morţii e tristă şi, dacă vreţi, e la concurenţă cu moartea lui Ion Dolănescu. Oricât de ciudată ar părea competiţia în acest caz, ea există în atenţia publicului şi în ordinea ştirilor de televiziune. Şi mai există pe un alt plan.

Familia Richardson Neeson a anunţat că, în locul florilor care exprimă regretul şi compasiunea pentru moartea actriţei, o donaţie pentru Fundatia amfAR care finanţează cercetările pentru combaterea SIDA ar fi mult mai indicată.

Un gest plin de semnificaţii, pentru că tatăl actriţei, Tony Richardson, a murit la mijlocul anilor '80 ca urmare a infectării cu HIV.

În conversaţia de la Cluj cu Vanessa Redgrave am ajuns şi la Tony Richardson. "Habar n-aveam ce înseamnă SIDA la vremea aia. Eram needucată, neinformată. Eu mi-am făcut educaţia cu ajutorul ONG-urilor şi al UNICEF-ului. A fost foarte greu să le explic fetelor ce se întâmplă cu tatăl lor. Era bisexual, ele trebuiau să înţeleagă asta, dar am învăţat să ne acceptăm aşa cum suntem."

Îmi place mult gestul familiei Natashei Richardson. E poate unul dintre cele mai frumoase omagii pe care puteau să i-l aducă, dincolo de stingerea luminilor la toate teatrele de pe Broadway joi seară, la începutul spectacolelor, dincolo de orice declaraţie din partea marilor actori sau regizori cu care a lucrat. Îndemnul pentru donaţie e un semn al continuării unui crez şi al unui mesaj, gest pe care noi n-am învăţat să-l facem.

Deşi şi nouă ne mor legendele. E în legea firii.