Ritmuri şi algoritmuri democratice

Cu atat de putin timp inainte de ale­geri, una dintre pasiunile arzatoare ale actualei puteri este ocuparea tu­turor fotoliilor din toate institutiile unde Parlamentul are menirea sa nu­measca in functie persoane la anumite intervaluri legiuite. Prin miscari stiute si numarari mestesugite, ea – pu­terea – a reusit sa faca acest lucru anul trecut, la Curtea Constitutionala. Zilele acestea sunt de decis sase nu­miri la Curtea de Conturi. Cum e vor­ba despre institutia care verifica lega­l­i­ta­tea folosirii banului public, PDL vrea toate aceste posturi pentru el si sa­te­litii sai. La CNSAS exista aceeasi pro­blema in legatura cu un post. La CNA, numirea pentru un post de­ve­nit vacant din punct de vedere legal se amana la nesfarsit. La TVR, plecarea la pensie a doamnei Rodica Culcer e si ea amanata ad calendas gre­cas, cam ca intrarea Romaniei in spa­tiul Schengen. Exemplele pot continua, si aceste practici vor continua si ele, fara indoiala.

Eu cred insa ca anumite probleme merita o discutie. Daca vom considera, intr-un fel – care mie mi se pare vetust si simplist –, ca democratia e o dictatura a majoritatii, atunci acest fel de a numi in posturi poate fi in regula. De fapt, ar trebui sa nu mai avem nici organisme de tip colegial. Daca totul trebuie sa fie de aceeasi culoare politica, ar fi suficient, eficient si ieftin un singur om. Vine un partid, isi pune omul, pleaca partidul, pleaca si omul. Dezbaterile au loc in forul sau interior.

Daca insa concepem democratia ca pe un sistem in care trebuie reprezentate si auzite toate tendintele politice cu o anumita relevanta, atunci lucrurile nu stau bine deloc. Institutii de genul celor pomenite mai sus, tocmai de aceea au in frunte organisme colegiale, cu mai multi membri. Asa au fost gandite. Chiar daca majoritatea guvernamentala constituita la un moment dat e dominanta si acolo, exista un anumit control, se fac auzite si alte voci.

Nu in ultimul rand, acest atac la institutii are loc si in numele unei majoritati cu o reprezentativitate dubioasa. Nu voi invoca aici realitatea sociala care s-a schimbat major in ultimii ani si sondajele care crediteaza PDL cu 20% din optiuni – o sa se spuna ca se guverneaza prin vot si nu prin sondaj. Dar majoritatea actuala are la baza o fictiune. Adica un partid, UNPR, creat peste noapte din resturi, pe care nu l-a ales nimeni niciodata, nicaieri. E o majoritate creata inclusiv in baza unor voturi obtinute de PSD si PNL. Si nu putine.

Miscarea Populara de care se vorbeste acum vrea sa impinga peste urmatorul moment electoral aceasta practica a falsului politic in care actorii de pe scena publica se machiaza si remachiaza, se schimba peruci si reverente strambe, isi descopera de fiecare data alti frati gemeni si alti tati adevarati.

Intre timp, PDL a scos din joben un alt partid maghiar si un alt partid populist. Dar nimic din toate aceste butaforii nu au de a face cu de­mocratia si cu bunul mers al institutiilor.

Sistemele in care statul e monocolor pana in profunzime nu au cum sa nu aiba o esenta dictatoriala. Indiferent de spoiala suprafetelor, un asemenea mecanism nu e decat o democratie de carton, cu toate consecintele de rigoare.