x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rolurile mor. Viața e un teatru trist

0
Autor: Ionuț Bălan 22 Oct 2021 - 07:00

Ne-am săturat de palavre, de cărţi şi filme de şoc/Cu vampe, regi şi cadavre, cu stele de iarmaroc. Dar, în ciuda versurilor-îndemn ale marelui artist, oamenii continuă să citească în tabloide povești cu actori care au încercat o sumedenie de meserii „comune” înainte de ajunge megastaruri în America tuturor posibilităților. Dacă ar sta un pic să se gândească şi nu s-ar rezuma la „calitatea” de a fi minţiţi frumos a publicaţiilor de profil ei, şi-ar da seama că actorii sunt conștienți de valoarea lor, dar pentru a căpăta recunoaștere au nevoie de o fereastră de oportunitate. Nu prind respectivul tren, nu-i deranjează să plimbe câini pentru bătrâne sau să le care plasele de la piață, fiindcă realizează imperfecţiunile societăţii.

Și la fel de captivante precum poveștile marilor actori străini care au fost mai întâi șoferi de camion sunt ale acelor români, care au lăsat în urmă faima din timpul regimului comunist și s-au refugiat în Occident ca să devină taximetrişti. Lor regimul le-a spus că pot fi celebri doar în anumite condiții, iar ei au dorit cu onestitate să-și facă doar meseria. Au plecat fără să se uite înapoi, au avut parcursul invers al monștrilor sacri hollywoodieni, însă acest lucru nu i-a deranjat, ci și l-au asumat. Înseamnă că n-au mai prins a doua oară culoarul de oportunitate, mai ales pe o piață megaconcurențială.

Sigur, istoria succesului divelor, starurilor și starletelor e seducătoare, dar ceea ce fac e, în definitiv, o activitate-suport. Grav e atunci când cei specializați în discipline fundamentale sunt lăsați să facă orice meserie, precum actorii. Acest fapt arată că societatea e dezorganizată, că mințile „din umbră” ce o conduc nu se ridică la înălțimea misiunii încredinţate. Explicația pentru care românii au mașinile și mărfurile  de import la care jinduiau pe timpul lui Ceaușescu, desi productivitatea nu e mult diferită de acea perioadă ca să și le permită, e dată de îndatorare. România, stat membru al Uniunii Europene, seamănă mai degrabă cu țările sud-americane controlate de junte şi cotropite de corupție. La fel ca acolo legislația cu dedicație și traficul de decizii guvernamentale rezonează cu entități statale slăbite, cu evoluție haotică. Iar piața imobiliară, una dintre puţinele zone care arată ceva prosperitate, e legată de nevoia de a spăla banii corupților. Iată de ce singura categorie ce are căutare la noi e cea a meseriașilor. În niciun caz cea a celor care au legătură cu disciplinele fundamentale, ce dezvoltă o țară. Deși n-ar trebui, ei împart soarta bietului actor/artist: Rolurile mor/Viața e un teatru trist.


Serviciul de email marketing furnizat de