Roman epistolar

"Urasc scrisorile. Nu stiu sa fi primit de cand sunt decat una, de la bunul meu amic Uhry, care sa-mi fi adus o veste fericita. Am groaza de scrisori." Asa scrie Mateiu I. Caragiale pe prima pagina a "Crailor". Dar asta nu l-a impiedicat sa fie un corespondent pasionat si autorul unui fermecator jurnal personal. Nimic rau in a detesta scrisorile, a refuza sa citesti corespondenta sau jurnale intime.

"Urasc scrisorile. Nu stiu sa fi primit de cand sunt decat una, de la bunul meu amic Uhry, care sa-mi fi adus o veste fericita. Am groaza de scrisori." Asa scrie Mateiu I. Caragiale pe prima pagina a "Crailor". Dar asta nu l-a impiedicat sa fie un corespondent pasionat si autorul unui fermecator jurnal personal. Nimic rau in a detesta scrisorile, a refuza sa citesti corespondenta sau jurnale intime.

Ramane deschisa pofta pentru o anume forma literara, realizata ca o insiruire de documente, file de scrisoare, pagini de jurnal, taieturi din ziare. Primul roman epistolar ar fi povestea cuplului Abelard si Heloise inclusa in "Roman de la Rose" (1230) sau poate opera de un erotism tulburator a Mariannei Alcoforado, "Scrisorile unei calugarite portugheze" (1667). Oficial, primatul este atribuit romanului "Scrisorile de dragoste ale unui nobil catre sora sa" semnat de Aphra Behn in 1684.

Secolul al XVIII-lea ne-a rasfatat cu romane in forma de corespondenta, scrise de autori ca Samuel Richardson ("Pamela", "Clarissa"), Montesquieu cu ale sale "Scrisori persane", Goethe, Jean Jacques Rousseau si, desigur, Choderlos de Laclos, autorul "Legaturilor periculoase". Au urmat nume la fel de rasunatoare, precum Dostoievski, Wilkie Collins, autorul lui "Dracula", Bram Stoker.

Ultimul secol al mileniului doi ne prilejuieste intalniri cu Vladimir Nabokov si incantatoarea sa "Ada", cu John Barth, Amos Oz ("Cutia neagra"), cu Junichiro Tanizaki si romanul "Cheia", cu maestrul groazei, Stephen King, autor al montajului de articole de ziar, interviuri, protocoale judiciare (toate de domeniul fictiunii) care constituie romanul "Carrie".

Dintre contemporani, un loc aparte il ocupa Daniel Keyes, cel care a scris "Flori pentru Algernon", jurnalul lui Charlie Gordon, un biet om limitat din punct de vedere mintal care devine un mare geniu in urma unei interventii neurochirurgicale, dar se reintoarce relativ repede la situatia sa initiala. Marirea si decaderea sa intelectuala, desfasurate in paralel cu evolutia unui soarece de laborator, Algernon, sunt exprimate prin gramatica, stil si vocabular, un adevarat tur de forta si un monument al SF-ului.

Inlocuirea corespondentei clasice si a ritmului ei de melc cu cea electronica a prilejuit afirmarea unor autori care exploateaza cu succes noul mediu. Printre ei, un admirabil umorist din Puerto Rico, Luis Lopez Nieves ("Inima lui Voltaire"), Carl Steadman ("Doua singuratati"), Rob Wittig ("Tovarasi la tristete") si multi, foarte multi altii.

Sa nu uitam ca, pana de curand, scrisoarea de hartie, cu plic si timbru, era cel mai banal mod de comunicare pentru cei care voiau sa faca schimb de idei, cum ar fi oamenii de stiinta. Printre altele, si singurul accesibil istoricilor.

Primul exemplu, intalnirea din 1941 dintre Werner Heisenberg si Niels Bohr, in Danemarca ocupata de nazisti. Tema, starea cercetarilor care ar fi putut duce la realizarea armei atomice in Germania si in alte parti ale lumii. Timp de cateva decenii, tot ce stia despre acest subiect provenea din scrisoarea adresata de Heisenberg lui Robert Jungk. Abia in 2002, cand familia Bohr a permis studierea arhivei marelui fizician, s-a putut observa ca Heisenberg a facut in asa fel incat relatarea sa fie in favoarea sa, sa-l arate ca reprezentant al opozitiei fata de politicienii si razboinicii vremii.

O lectura atenta si selectiva a scrisorilor lui Galileo Galilei l-a ajutat pe istoricul Stillman Drake sa ajunga la concluzia ca legendarul experiment efectuat la Turnul inclinat din Pisa a avut loc cu adevarat. Dezvoltarea mecanicii cuantice ar fi fost mult mai greu, daca nu imposibil, de inteles fara accesul la corespondenta dintre Bohr, Dirac, Heisenberg, Pauli si altii in anii ’20 ai secolului trecut.

Mai ieftin, mai rapid, e-mailul netezeste ierarhiile si incurajeaza raspandirea noilor idei si teorii. Din laboratoare dispar caietele de notite, paginile cu desene, mazgalituri si ecuatii. De la creion la computer, tehnologia transforma nu doar natura si continutul comunicatiei, ci insasi istoria stiintei. Putem citi cu usurinta texte vechi de cateva milenii, dar este aproape imposibil de descifrat un e-mail vechi de doar cativa ani, formatele electronice au evoluat parca prea mult si prea repede.

O vesnicie confruntata cu o clipa. Nu sunt nicicum colectionar, dar, daca as fi pus sa aleg intre un e-mail al unui mare savant contemporan si o scrisoare a lui Galileo nu cred ca as avea prea multe ezitari.