x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

România europeană, un proiect regal

0
Autor: Miruna Munteanu 13 Mai 2013 - 15:46
E o coincidenţa fericită că Ziua Monarhiei româneşti urmează imediat după Ziua Europei. De fapt, dinastia de Hohenzollern a fost primul nostru proiect “european”. Decizia de a aduce un “Domn străin” pe tronul lui Cuza nu s-a născut doar din dorinţa boierimii autohtone de a avea un arbitru imparţial. Argumentul fundamental a fost nevoia de a “integra” Principatele Române în jocurile geostrategice ale epocii. Sună foarte actual, nu? Aveam nevoie de un conducător capabil să deschidă uşi la Paris, Berlin şi Londra, nu doar la Stambul. Aveam nevoie de un Rege “european”. Aparţinând, adică, unei familii cu influenţă la scară continentală.

De fapt, “marea familie europeană” exista cu mult înainte să o teoretizeze părinţii fondatori ai UE. Nu se baza pe legături ideologice, ci pe legături de sânge. Nu era o construcţie  instituţională, ci un păienjeniş genealogic. O familie, în cel mai concret sens al cuvântului. O familie mare, disfuncţională, în care alianţele matrimoniale se confundau, de secole, cu cele politice.

Dinastia întemeiată de Carol I a construit România modernă, europeană. Şi a demonstrat că patriotismul nu e o chestiune de naţionalitate, ci de caracter. Pentru ţara sa de adopţie, Ferdinand cel Loial şi-a asumat excluderea din Casa de Hohenzollern. Dar, mult mai dureros, şi excomunicarea din Biserica Catolică (fiindcă a acceptat ca toţi copiii săi să fie botezaţi orthodox). Soţia sa, Regina Maria, era anglicană, dar şi o adeptă pasionată a ecumenismului. O mare româncă, fără nicio picătură de sânge românesc. Dar şi un perfect spirit european, capabil să vadă dincolo de răzbunările meschine şi de interesele politice imediate . Pentru ea, dramele continentului răvăşit de război erau, în fond, foarte personale. Riscase totul pentru proiectul României Mari. Şi câştigase. Mama sa, însă, se afla în tabăra învinşilor. Aveau să treacă ani buni până să o poată revedea. În 1920, nota cu indignare că, la Chişinău, fuseseră dărâmate statuile ţarilor. Patrioţii care doreau  să şteargă orice urmă a ocupaţiei ruseşti uitaseră, probabil, că una dintre efigii îl reprezenta chiar pe bunicul suveranei lor, Alexandru al II-lea. Generozitatea este responsabilitatea învingătorilor, credea cu tărie Regina  Maria. Numai aşa se putea rupe cercul vicios al duşmăniilor istorice. Numai aşa pacea putea să dureze. Doar justiţia şi prosperitatea pentru toţi garantau, pe termen lung, liniştea Europei. Conducătorii de azi ai UE ar avea multe de învăţat din exemplul acestei mari Regine. Care ne reaminteşte tuturor că “europenismul” nu exclude iubirea de ţară. Dimpotrivă.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de