România supravieţuieşte încă în zodia policalificării. Ministrul Economiei e calificat să conducă şi Sănătatea, ăla de la Justiţie, Externele, aia de la Turism, Mediul, şi chiar premierul, Educaţia. Iar policalificarea duce la înjumătăţirea costurilor de execuţie şi de administraţie. Căci asta înseamnă mai puţine scaune la şedinţele de guvern, şi laptopuri, şi limuzine, şi pixuri, şi aer la urma urmei.
Criza economică şi-a găsit, în sfârşit, naşul pe plaiurile Marelui Conducător cu fes! Însă, ca s-o stârpim cu totul, eu propun, de pildă, ca, în judeţe, preşedinţii consiliilor pedeliste să ţină loc şi de prefecţi, maziliţi pe motive de apartenenţă politică inadecvată. De asemenea, în procesele de judecată, procurorii să fie şi judecători sau viceversa, că tot e austeritate. Şi însuşi Băsescu să treacă o ţâră Prutul şi să ţopăie şi acolo candriu în rubaşcă de preşedinte, fiindcă nici ăia nu se înţeleg neam.
Majoritatea parlamentară, pedelistă, desigur!, să fie şi opoziţie, nu doar putere, Patapievici să scrie în locul lui Ciutacu, Cătălin în locul lui Lucian (Avramescu, bineînţeles!) "Sinteza zilei" să fie dată lui Radu Moraru, "În gura presei" lui Mihăieş, "Vorbe Grele" lui Tăpălagă, iar "La ordinea zilei" Andreei Pora. Nu c-ar fi tare, că abia atunci vom trăi cu toţii, românii adică, în pace şi armonie? Ehee, ce vremuri se întrevăd! Vă puteţi imagina cum ar arăta un conflict între ministrul Educaţiei, Emil Boc, şi prim-ministrul Emil Boc? Ori între ministresa Turismului şi cea a Mediului?
Cum să-l refuze, de pildă, şeful de la Finanţe pe omologul său de la Muncă atunci când o cere niscaiva sfanţi pentru majorarea, preelectorală, a pensiilor şi a lefurilor? Adio gâlcevi interministeriale! Eu cred că va fi bine, România se va întrema, iar preşedintele Băsescu va putea juca bătuta în fiecare colţişor de ţară, de televizor şi de ziar. Dar n-ar fi mai bine ca falnicul, cutezătorul, neînfricatul, biruitorul şi nu numai să strângă la Cotroceni toate dregătoriile? Să fie şi şef de Parlament unicameral, şi premier, şi procuror general, şi judecător absolut, şi prefect suprem, şi guvernator de bancă? Păi ar fi bine, de ce să nu fie?
România s-a prins cu şolticul Băsescu în hora pierzaniei şi-i musai să schimbe cineva pasul, să rupă cadenţa zbanghie a antidemocratului Traian! Altfel, oricare dintre noi va avea un interimar, va trăi provizoriu, în funcţie de toanele prezidenţiale...