Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Măcar pe 1 Decembrie ni se pare că ne-am născut unde trebuia, că parada militară de la Arcul de Triumf vorbeşte şi despre noi, români din toate colţurile ţării şi ale lumii, că vocile celor care ţin discursuri peste discursuri, profitând cât mai tare de moment, se adresează cu adevărat cuiva, chiar dacă sunt pline, de cele mai multe ori, de clişee şi de vorbe mari, spuse numai ca să fie spuse, chiar dacă se încheie, aproape obligatoriu, cu un "la mulţi ani, România!”, o Românie pe care, fie şi numai pentru o zi, o personificăm şi o iubim aşa de tare încât, dacă s-ar putea, am strânge-o în braţe, cu tandreţea copiilor care-şi revăd după mult, prea mult timp, părinţii renegaţi după o ceartă banală. Măcar pe 1 Decembrie ne place mâncarea tradiţională, nu ne deranjează mirosul de mititei încinşi pe grătare tot mai ostentative, cu fiecare an care trece, nici fasolea cu ciolan nu ni se mai pare grosolană, nu e-n plus nici ceapa spartă pe mijlocul mesei ca să însoţească regeşte un prânz de la care poate lipsi orice, mai puţin… tradiţia. Măcar pe 1 Decembrie luăm în calcul să înghiţim câteva guriţe de ţuică de-a noastră, cu care să ne mai stingem golul din stomac, golul pe care îl întreţin, de-a lungul anului, atât de multe lipsuri, şi ne prefacem că am uitat că e greu, că e prea multă minciună în jur, că e imposibilă fericirea pe aşa un fond neliniştit şi imoral. Măcar pe 1 Decembrie ne place imnul naţional şi chiar ne amintim câteva din versurile sale pe care, cu puţină îndrăzneală, le intonăm, fie şi numai în minte, acompaniaţi sobru de fanfara de dincolo de micul ecran. Măcar pe 1 Decembrie rezistăm în frig, ca să ne cinstim ţara, ca să arătăm lumii că românii nu sunt chiar ultimul popor de pe listă, ci că, din contră, aici chiar mai există dragoste de neam, chiar dacă ne amintim de asta o dată pe an. Măcar pe 1 Decembrie ridicăm steagurile cât se poate de sus, la ferestrele de-acasă sau la rever, pe mari bulevarde sau pe geamul de la maşină, ca să dăm semn că şi noi iubim România, că şi pentru noi roşu, galben şi albastru înseamnă ceva. Înseamnă mult.
Uneori, mă revoltă toate acestea. Dar… Şi eu am spus în gând "la mulţi ani, România!” şi am îmbrăţişat cu inima harta armonioasă care ne reprezintă cu cinste în geografia lumii. Şi la mine acasă s-a pus un steag pe balcon, un steag care, în restul anului, stă într-o cutie de carton din colţul sufrageriei. Şi atunci, scriind toate acestea, îmi dau seama că mai bine de-atât nu prea se poate. Cel puţin, acum nu. Tancurile şi-au făcut datoria, parada s-a terminat. Cazanele cu mâncare s-au golit. Am mai rupt din calendar o sărbătoare. Tot e mare lucru că nu uităm că există 1 Decembrie, că nu lăsăm ziua naţională să treacă pe lângă noi cum trec trenurile de mare viteză prin gările mici. România nu e o gară mică. Încă nu e.
Citește pe Antena3.ro
