România, o cameră cu glonţ

Andrei, fiul cel mare al lui Adrian Nastase, marturisea, cu o voce sugrumata, in emisiunea lui Gadea, ca nu mai poate intra in camera in care tatal sau a incercat sa-si curme viata. Camera in care s-a tras. Camera cu glont. Il inteleg mai mult decat si-ar putea inchipui cineva. Aveam exact varsta lui Andrei, cand tata, doborat de o societate nedreapta si agresiva imi transmitea, printr-o scrisoare, povara de a duce eu mai departe ceea ce el nu mai izbutea. In cazul tatei, tragedia a mers pana la capat. Nici eu, in anii care au urmat, n-am mai putut intra in acea camera. Ma intorc la copiii familiei Nastase. Am facut-o si-ntr-o emisiune de televiziune, o fac si acum. Transmit toata admiratia mea Danei Nastase care si-a educat frumos cei doi baieti. Presupun ca tatal copiilor, Adrian Nastase, a avut mai putin ragaz s-o faca. E fiica unor demnitari, nu i-a lipsit niciodata nimic si totusi a transmis modestie, bun simt, intr-o lume in care fii de ghiolbani ajunsi improsca tot, murdaresc tot, convinsi ca banul ingaduie orice marlanie iar averea iti da libertatea sa urinezi pe univers.

Am discutat telefonic, in dimineata zilei in care Andrei avea sa faca, seara, marturisirile legate de tatal sau, cu un prieten stabilit definitiv in Danemarca. Si el si sotia lui, Carmen, sunt profesori. Nu mai au pe nimeni aici. Toti ai lor sunt morti. Le-au ramas ceva prieteni, niste amintiri, unele dureroase, altele dezgustatoare, dovada ca si-au jurat sa nu se mai intoarca niciodata in tara in care s-au nascut. Mi-au mai spus asta si de fiecare data am incercat sa-i corectez. I-am invitat in concediu la Sangeru. Le-am povestit ca muzeul pietrelor cioplite de tarani, donatia mea pentru zona in care m-am nascut a inceput sa fie vizitat. Nu, nu mai pot suporta sa vina in tara care a devenit, pentru ei, irespirabila. Moral, spune el, tara noastra a murit. M-am gandit, urmarind seara interviul cu baiatul intemnitatului politic Adrian Nastase, daca pentru prietenii mei deveniti danezi Romania nu a ajuns cumva camera cu glont. Camera in care s-a tras. Camera in care unica sansa a cetateanului, strivit de dictatura hotilor, obosit sa mai lupte cu gorilele care au ajuns pana la cel mai inalt etaj al puterii, e sa-si puna capat zilelor. Ce sa mai gaseasca aici, intr-o lume in care Basescu e totul, dominand urat, strivind reguli de viata si conduita sufleteasca, simbol suprem al unei puteri care nu mai are nimic sfant? Iar Basescu nu mai e singur. S-a multiplicat, a devenit regula de viata, regasesti in fiecare amploaiat cate un basesc mic. Justitia judeca noaptea iar securitatea pandeste din pereti. Masina neagra care sosea la porti pentru a duce un nou transport la Canal vine din nou. Lumea lui Basescu, extrasa din negurile anilor 50, se lateste peste camera cu glont numita Romania. De curand, 80 la suta din voturi au fost impotriva lui Traian Basescu. Parlamentul a votat un alt guvern. Puterea lui Basescu a ramas insa aceeasi. Nu doar cea exercitata prin DNA, ci mai ales prin distrugerea valorilor umane si morale ale unei societati murdarite, ma tem, ireversibil.