Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Presupune-te prin absurd a fi, stimate cititor, un om aterizat ieri în România, din alt spaţiu geografic, cuprins de un mare şi subit interes pentru evoluţia politico-economică-socială a zonei. Primul lucru de remarcat, dacă ai lua-o pe căile clasice de informare, ar fi strania, dar perfect coordonata mişcarea de rotaţie a întregii naţiuni în jurul unei cetăţean străin uşor corpolent (tras festiv la costum de funcţionar şi cu ochelari de soare de schi pe nas în plin cod roşu de caniculă) care se chinuie să pară drăguţ şi îngăimă nişte cuvinte căznite în ceea ce poate fi bănuită limba oficială a băştinaşilor. Evident că nu ar avea cum să-ţi scape, în contextul menţionat, nici atitudinea tâmp-amabilă, de slugi nătânge, a autorităţilor arealului colonizat de şefii chipeşului, nici curiozităţile de tip "manualul micului contabil începător" ale purtătorilor abuzivi de microfoane şi reportofoane. Deci ţi-ai sedimenta ferma impresie că aborigenii ar fi atât de bucuroşi dacă şeful coloniştilor ar mai deşerta (pe butucul din camera de la drumul pietruit) încă o pungă cu bile din sticlă colorată, încât ar cinsti delegaţia onoratului şi stimatului oaspete, după obiceiul pământului, cu un sex ospitalier în grup cu nevestele de protocol.
Normal că, prima impresie fiind făcută, ai vrea să aprofundezi şi mersul politic al tribului care a reuşit să-ţi stârnească irevocabil interesul. Ţi s-ar părea perfect normala sfada politică neîntreruptă a opoziţiei cu puterea, dar ai ridica măcar o sprânceană a nedumerire la răţoiala unei bucăţi de opoziţie cu ailaltă falangă a aceleiaşi opoziţii. Fenomenul, rizibil în orice ţară normală, ar putea fi totuşi explicabil, dat fiind că eşti într-o zonă pitorească, prin prezumţia că or avea ceva de împărţit oamenii ăia dacă tot se iau de pieptare-n piaţă. Dar, fiindcă eşti pasionat de fenomen, iar avalanşa informaţională încă nu ţi-a blocat căsuţa de memorie, ţi-ai aminti imediat de marea ploconeală colectivă în faţa colonistului bogat şi priceput. Te-ai gândi că ăla-i, totuşi, un semn de sărăcie. Şi-atunci pe ce Dumnezeu (Allah, Buddha sau, după caz, Marele Manitu) s-or porcăi şi concura oamenii ăia? Alegeri se-arată numai la orizontul îndepărtat, bilele de sticlă colorată vin doar cu raţia de peste Ocean şi sunt ascunse repede-n buncărele blindate păzite de dorobanţii Contabilului-Şef. Ce-ar mai fi de împărţit?
Sigur te-ai gândi că e, totuşi, ceva ascuns, o chestie care-ţi scapă, un "chelcheşoz" care să spulbere vălul comportamentului misterios de grup. Te-ai apleca degrabă, în unghi ascuţit, către social, pentru aprofundare. Că doar poporul e cea mai perfectă cutie de rezonanţă. Şi iar te-ai cam bloca, şi iar te vei pocni uluit peste fruntea năduşită de gânduri. Pentru că îţi vei da seama că, în proaspăt desemnata (prin licitaţie internaţională) unică Grădină a Carpaţilor, pe lângă faptul că nici toate pisicile care umblă noaptea pe străzi nu-s negre, nici măcar sărăcia nu-i ceea ce pare a fi. N-ai văzut până acum, pe nicăieri unde te-a dus pasărea cu aripi de oţel, oameni sărbătorind falimentul naţional în piaţă, dar ai descoperit fanta de lumină. Te afli, norocosul de tine, în prima aşezare locuită din istoria milenară a omenirii în care spectrul foamei e întâmpinat cu dansuri rituale de pinguni. Şi unde frica pentru ziua de mâine e tratată, după un drum lin de şase-şapte ore cu şareta cea mai scumpă, printr-o luptă dreaptă cu peştele-dragon de la malul mării.
Citește pe Antena3.ro
