Analistul Florin Citu observa recent ca FMI cere Ungariei sa nu stirbeasca independenta bancii centrale, sa ofere mai multa credibilitate Consiliului Fiscal, sa adopte o politica fiscala stricta cu cheltuieli reduse, sa stopeze legile si politicile economice implementate prin ordonanta de urgenta si sa introduca institutia falimentului personal.
Niciuna dintre cerinte nu are legatura cu obiective macroeconomice asa cum se intampla in Romania. Fiindca vecinii din Vest stau mai bine decat noi la acest capitol. Unde greseste Ungaria e ca incearca sa introduca prea mult stat in economie si o face prin adoptarea de legi.
Cerintele FMI pot fi foarte bine formulate si pentru Romania. Numai ca noi stim sa ne folosim de stat fara sa cream legi. Stim cum sa ciuntim independenta bancii centrale fara ca investitorii straini sa priceapa. Sa subordonam Consiliul Fiscal fara sa fie evident. Sa manipulam opinia publica cu un deficit mic in spatele caruia cresc cheltuielile publice in fiecare an.
Desi indicatorii Ungariei arata mai bine, investitorii par mai nelinistiti pentru ca Budapesta plateste pretul propriei transparente in timp ce Bucurestiul se foloseste de principiul mafiot: ceea ce investitorii straini nu stiu, nu-i poate rani.
Dar apropo de viziunea importata din regimul comunist potrivit careia stapanul nu este 'clientul nostru', ci politicianul. Optica respectiva razbate inclusiv din felul in care s-a imprumutat Romania. De pilda, in loc sa ceara bani pietei sau sa privatizeze la momentul oportun, Guvernul a preferat un acord cu FMI si UE. E drept ca imprumuturile de pe piata de capital erau mai scumpe, insa trebuia platit doar pretul banilor. La un acord cu FMI costurile-s mai mici, dar se impun si alte conditionalitati in afara dobanzilor, mostenite in general de tara, nu de guvernul care le negociaza.
De fapt, de-a lungul intregii perioade postcomuniste Romania a preferat intelegerile bilaterale, privatizarile cu investitori strategici si clauzele secrete in locul unor oferte publice lansate pe piata. Polonia a mers pe mana pietei de capital si a constatat ca are putere mai mare de negociere cand nu cere ceva de la cineva, ci plateste doar pretul pietei.
Romania persista insa in optica ei si nu-si pune problema sa creeze mediu de business pentru a veni bani, ci ar vrea sa-i aduca mai departe tot pe pact politic, din China, cu riscul ca banii atrasi prin negocieri politice sa nu se rezuma la notiunea de 'pretul pietei', ci sa contina fel de fel de clauze.
Alternativa ar fi sa platim dobanzi mari pentru a atrage lichiditate. 'Ragaz' pe seama caruia sa se restructureze economia. Apoi, pe aceasta baza, sa se relaxeze fiscalitatea si sa intre investitii. Insa atunci cand vrei ca politicul sa dicteze economicului, ca in regimurile socialiste si national-socialiste, inhibi bursa si chemi investitori care sa nu strice afacerile de partid si de stat. N-are decat sa migreze intreaga populatie – individ cu individ – dupa intreprinzatorii capitalisti care investesc in Polonia sau Bulgaria. Noi ramanem un stat mafiot.