x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale România, un pogon de nefericire întunecată

România, un pogon de nefericire întunecată

de Lucian Avramescu    |    14 Feb 2011   •   18:46
România, un pogon de nefericire întunecată
Sursa foto: Cristian Marcu/

151860-107.jpgSe lasă întunericul. Ninge negru peste o bucată din continentul european, iar pogonul acesta de nefericire în­tu­ne­cată se cheamă România. Ieri seară m-a sunat profesorul Eduard Apetrei, eminent cardiolog, cerce­tă­tor şi universitar de elită. Mă anunţa amă­rât că marele, tragicul ASCAR, instituţie medicală de pionierat în Europa, a fost omorât şi a doua oară. Sau e pe cale de a fi omorât. Prin decizie înaltă. Profesorul se fereşte să dea nu­me, dar deduc că-l bănuieşte de tică­loşie pe ministrul Sănătăţii, mai ales că desfiinţarea Institutului de Car­diologie „C.C. Iliescu” lasă neatinşi puii săi din Ardeal.

Dispar şi spi­tale mici cum ar fi cel din Bălţeşti sau cel din Urlaţi, care vindecau mari suferinţe, cu mijloace rezumate. În total 300 de spitale sărăcăcioase ca nişte corturi de front, dar stabile, lipi­te de satele noastre suferinde, dispar prin decizia lui Băsescu şi nu a maghiarului din vârful guvernamental al sănătăţii. El, de capul lui, nu-şi putea îngădui curajul şi obrăznicia de a mutila şi aşa mutilatul sistem de protecţie a vieţii din România. A făcut-o, cu ghişeftul de a lăsa neatins spitalul inimii din Târgu Mureş (e bine că nu l-a desfiinţat) la indicaţia asasină a lui Traian Băsescu. Cine e Traian Băsescu? Individul ăla care, rupându-şi, nu se ştie în ce împrejurare (se ştie!) şalele, a dat fuga la Vie­na să se trateze. Nu la Urlaţi, nu la Ţăndărei, nu la Floreasca.

De ce desfiinţezi, domnule Băsescu, spitale? Medicina românească, plecată de la vraci şi moaşe de uliţă, ajunsese să aibă dispensare săteşti, repartiza, chiar în vremea comunistă, doctori în toate satele (la mine la Sângeru erau 8, cu serviciu de permanenţă, acum mai e unul, cu orar accidental), îşi ridicase şi le mai are încă valori mondial recunoscute şi elogiate aşa cum dumneavoastră nu veţi fi elogiat nicio­dată ca preşedinte. Vă dof­to­ri­ciţi, care va să zică, la Viena. Câţi şi-o permit? Ţaţa Leana de pe uliţa mea se trata, dacă avea noroc, la Urlaţi. Tu i-ai luat şi Urlaţii, Băsescule. Nu, nu vă mai vorbesc aşa cum îmi vorbiţi dumneavoastră mie. I-aţi luat, domnule Băsescu, şi Urlaţii. Faceţi econo­mie! De ce nu faceţi economie de elicopter renunţând să mai plecaţi sea­ra, când aveţi chef, la Cireşica, pe ma­­lul Mării? De ce nu puneţi frâu dez­­măţului Elenei voastre care face tot ce are chef cu banii ţării? Cum să dai vistieria unei specialiste în po­şe­te? Dacă adori o femeie, ceea ce nici nu e, până la urmă, de neîn­ţe­les, orice bărbat o poate răsplăti cu banii proprii. De ce nu faceţi şi dumneavoastră la fel, din leafa pe care o denunţaţi ca puţină, nu din banii mei? 

Aţi făcut zob, domnule preşe­din­te, poliţia. V-aţi creat propria poliţie în momentul în care actuala a strigat „Ieşi afară/ Javră ordinară” sub zi­durile Palatului în care stăteaţi pitit. Vă păzeşte poliţia sepepistă, umflată, mărită, învrednicită, aud, cu atribuţii securiste. Cine mă apără pe mine, domnule reales? Eu am nevoie pe stra­da mea, în satul meu, de poliţist, chiar dacă nu întotdeauna mi-e simpatic. La cine să apeleze bătrâna în casa căreia au intrat sau ameninţă că vor intra bestiile, flămânzii dezuma­nizaţi? Bătrânii şi nu numai ei nu au serviciu de protecţie. Omorâţi cu ură poliţia de când v-a strigat sub geam ce v-a strigat. Îl arestaţi pe mai marele consiliului judeţean Argeş, Nicolescu, a doua sau a treia zi după ce la un miting din teritoriul gospodărit de el, muncitorii au strigat, vizându-vă, „Ieşi din ţară/Javră ordinară”.

Îl arestaţi pentru că acum o veşnicie, ba nu, mai spre noi dacă luăm ca re­per momentul furtului flotei comerciale a României, i-a cerut unui om de afa­ceri să cotizeze cu nişte pachete de mâncare pentru pensionari. De ce arestaţi însă spitalele domnule pre­şe­din­te? De ce arestaţi şcolile? Învă­ţă­to­rul, doctorul şi poliţistul nu mai sunt, înţeleg, rentabili într-o Românie „modernizată” marca Băsescu. Nu vi se pare că aţi împins prea departe cinicul dezmăţ asasin? De ce omorâţi cel mai prestigios centru al inimii din România, Institutul C.C. Iliescu, făcându-l, prin comasare, apendice al altui spital? ştiţi, vă interesează, ce se află acolo? Zeci de ani de cercetări, mii, sute de mii de cazuri arhivate pentru a deveni concluzii ştiinţifice.

Această clinică este o universitate. Acum o lună şi ceva salutam, ca ziarist, apariţia unui monument, ridicat din iniţiativa şi pe banii medicilor, în curtea Institutului C.C. Iliescu. Era şi este, până când nu veţi decide s-o demolaţi, statuia celui care a fost pionierul de şcoală  românească şi europeană C.C. Iliescu. Cel care a făcut, aici unde se moare de inimă mai mult decât în orice altă ţară europeană, ASCAR-ul, Asistenţa cardiacilor. Acum îl omorâţi. Omorâţi şcolile. Câte? Vreo 3.000. Sunt nerentabile. ştiţi, domnule şcolit la şcoala vieţii, ce a însemnat, în vremurile primelor noastre iluminări, înfiinţarea unei şcoli în îndepărtate cătune? Preotul, când nu exista învăţător, preda buchiile copiilor de ţărani. Aşa au început, cei mai mulţi dintre ei, să citească şi să scrie. Ţâncii ăştia din sate s-au chemat, unii dintre ei, Eminescu sau Creangă sau Brâncuşi.

De ce omorâţi tradiţia care a zidit cultura română? N-aveţi bani destui să mai furaţi un scrutin electoral? N-aţi satisfăcut fi­nan­ciar anumite cucoane din ha­re­mul politic pe care-l păstoriţi? Ne-aţi îndatorat pentru o sută de ani. Nu vi se pare că e destul şi că n-o să mai putem îndura? Şi atunci, „Când nu vom mai putea răbda,/ Când foamea ne va răscula,/ Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/ Nici în mormânt!”. Am învăţat versurile astea într-o şcoală de sat.

Lăsaţi-ne şcolile, domnule preşe­din­te, lăsaţi-ne spitalele, lăsaţi-ne tradiţia ştiinţifică şi marii învăţători de neam, lăsaţi-ne poliţia să ne pă­zeas­că de tâlhari şi dacă nu sunteţi în sta­re, lă­sa­ţi-ne dumneavoastră, domnule Bă­ses­cu, definitiv. E trist ce vă spun, dar prea puţini vă vor plânge, iar lumea va dănţui pe străzi.

×
Subiecte în articol: editorial