Romanii, pe piata muncii in UE

Circa 20.000 de romani au fost intorsi de la granita in saptamanile trecute, intrucat nu aveau documentele in regula. Aceasta informatie poate fi judecata in contextul valvei provocate de incidentul cu cele cateva sute de cetateni romani neprimiti in Spania.

Faptul a consternat opinia publica de la noi deoarece s-a produs la scurt timp dupa vizita premierului Calin Popescu Tariceanu la Madrid si in conditiile in care sute de mii de romani se aflau la munca in Peninsula Iberica. Sunt cateva invataminte de tras din acest incident. Primul ar fi ca, desi tot mai multi cetateni romani gasesc de munca in tarile UE, piata fortei de munca ramane strict reglementata; ca aceia care isi asuma riscul de a merge in cautare de loc de munca "la fata locului" se pot confrunta cu neplaceri mari. Totodata, ca este nevoie de documente in regula si ca autoritatile romane nu au voie sa faca rabat din acest punct de vedere pentru a nu periclita functionarea Acordului Schengen in cazul Romaniei. In fine, ca trebuie sa ne asteptam la un curent de opinie (mai ales in tarile vestice ale UE) tot mai mefient fata de "invazia" esticilor in cautare de munca, chiar daca aici avem de-a face cu un paradox: multe tari din UE au nevoie de forta de munca din import pentru unele indeletniciri pentru care nu se gaseste oferta locala suficienta; pe de alta parte, influxuri excesive de forta de munca pot fi destabilizatoare pe anumite segmente ale pietei muncii si provoaca reactii ostile ale populatiei locale. Planul Barroso de reformare a Agendei Lisabona prevede o deschidere mai mare a pietei serviciilor, in conditiile in care acestea furnizeaza peste 70% din PIB-ul UE. Sunt multe de spus aici, mai ales intr-un domeniu-cheie cum este cel al serviciilor financiar-bancare, unde tarile apara cu strasnicie pozitii dominante ale grupurilor nationale pe pietele locale (cazul Italiei este cel mai cunoscut din acest punct de vedere, guvernatorul bancii centrale a Italiei, Fazio, fiind criticat atat de Bruxelles, cat si de cercuri bancare straine, dar Italia nu este singulara in aceasta privinta). Exista o serie cuprinzatoare de servicii pentru care diferentialele salariilor sunt atat de mari, incat numeroase tari din vestul UE cauta modalitati de a stavili concurenta firmelor din tarile estice - nou-intrate in UE sau candidate. Nu intamplator, Franta si Germania s-au opus cu vehementa propunerilor formulate de seful Comisiei Europene si comisarul Fritz Boelkenstein, invocand argumente privind coeziunea sociala, stabilitatea sociala a tarilor unde se imigreaza. Iar summit-ul recent incheiat le-a dat castig de cauza, in buna masura. Aceste remarci merita sa fie interpretate in relatie cu cele descrise in paragraful anterior - in sensul sustinerii tezei ca piata muncii din UE nu poate fi dereglementata completamente, din ratiuni economice, sociale si chiar politice. Nu trebuie subestimat ca, acolo unde partidele extremiste cunosc o recrudescenta, cauza deriva si din tensionarea relatiilor intre populatia locala si noi rezidenti (imigranti).

Autoritatile romane trebuie sa urmareasca cu atentie evolutiile atat pe planul legislatiei UE, cat si al masurilor specifice adoptate de fiecare tara membra a Uniunii. Este foarte bine ca se incheie acorduri cu tarile unde multi cetateni romani lucreaza cu acte in regula, care sa asigure protectia lor, asistenta in materie de asigurari sociale si de sanatate - pornindu-se de la ideea ca, nu peste mult timp, aceste acorduri se vor aplica unor cetateni provenind din Romania, ca tara membra a Uniunii.

Nu numai autoritatile publice romane au datoria sa discute cu omologi din tari ale UE. Si sindicatele de la noi pot sa colaboreze cu structuri omoloage din tarile unde romanii lucreaza, pentru a le proteja interesele si a facilita dialogul cu populatiile locale. Asa cum sunt preocupate de legislatia muncii la noi, tot asa trebuie sa fie interesate de protectia drepturilor cetatenilor romani pe pietele muncii din tari ale Uniunii - aici trebuie sa se colaboreze cu sindicatele locale.

Sindicatele din Romania au de mers pe o linie subtire; pe de o parte, au misiunea de a apara drepturi firesti ale lucratorilor pe care ii reprezinta; pe de alta parte, trebuie sa tina cont de nevoia acuta ca economia noastra sa devina mai competitiva. Numai o competitivitate in crestere, sustinuta pe termen cat mai lung, va permite romanilor salarii decente, astfel incat tentatia de a cauta locuri de munca in afara tarii sa se reduca considerabil.

P.S. Celor interesati le recomand sa citeasca articolul "Salariile din Romania si integrarea in UE" din cartea mea "Pariul Romaniei", Bucuresti 2004.