Rugăciune pentru ploi liniştite

“In aceasta perioada de seceta care afecteaza grav culturile agricole, cu multe consecinte imediate si pe termen lung asupra vietii oamenilor, Patriarhia Romana adreseaza un indemn staruitor ierarhilor, clericilor si credinciosilor ortodocsi sa intensifice rugaciunea pentru ploi linistite, folositoare vietii oamenilor, vietuitoarelor si aducatoare de rod bogat al pamantului. Increzatori in milostivirea lui Dumnezeu, sa avem nadejde ca El va raspunde rugaciunilor noastre potrivit cuvantului Mantuitorului Iisus Hristos, 'toate cate cereti, cand va rugati sa credeti ca le veti lua si le veti avea' (Marcu XI, 24) si va opri seceta care a cuprins intreaga tara'. Tocmai ati citit aici un comunicat oficial al Patriarhiei Romane, in care suntem chemati cu totii sa ne rugam pentru ploaie. Eu m-am bucurat sa citesc un asemenea comunicat. L-am simtit cumva ca pe o 'floare', care nu aduce primavara neaparat, dar o poate vesti. Asa cum 'mica floare' a Patriarhiei poate sesiza ca ne aflam, inca, in plina iarna a constiintei, ca-n iarna noastra interioara se pot ascunde tarele si obstacolele catre prosperitate, belsug si echilibru al vremii. Este in acest comunicat un soi de recunoastere a legaturii pe care o avem cu natura, o recunoastere a puterii noastre de a schimba – prin rugaciune, prin credinta si prin liniste interioara – fluxul soarelui si al norilor, de a preschimba saracia in belusug si ura in iubire. Isus vorbea cu norii si putea sa-i opreasca, dar el a spus: 'si voi puteti face toate aceste lucruri si inca unele cu mult mai mari'. Totusi, daca putem vorbi cu soarele, cu ploaia, cu norii, daca putem schimba raul in bine si daca natura insasi este creata de Dumnezeu pentru a ne asculta si a se supune, de ce, totusi, nu avem putere? De ce rugaciunile noastre par sa se opinteasca in neputiinta, in slabiciune, in neliniste si, nu de putine ori, intr-o exacerbare a raului de care vrem sa scapam? De ce are nevoie Dumnezeu de rugaciunea noastra pentru a ne aduce ploi linistite si belsug, in loc de saracie si de seceta?

As spune ca nu are Dumnezeu nevoie de rugaciune, ci chiar noi suntem nevoiasii. Noi avem nevoie sa credem in belsug si in frumusete, noi avem nevoie sa credem in puterea binelui si-a iubirii. Dumnezeu are, deja, totul; noua, insa, ne lipsesc lucruri pe care Dumnezeu ni le-a daruit, dar – din pricina credintei noastre in puterea raului, a secetei, a lipsurilor avem toate acestea. Nu necredinta este problema noastra, ci credinta in rau. Framantarea, ura, suferinta si tot raul care bate turca pe bulevardele existentei nu sunt altceva decat consecintele credintei noastre in puterea raului. Rugaciunea creeaza in constiinta umana o mutatie de la credinta in puterea raului la credinta in puterea binelui. Rugaciunea este intelegerea puterii noastre de a crede in bine si de aceea indemnul Patriarhiei este – as spune - unul binecuvantat, caci ne reaminteste ca avem optiunea sa ne schimbam soarta, crezand in bine si rugandu-ne pentru el.