Ruinarea cu acte-n regulă a României

1. Dincolo de o anumită asemănare între revoluţia egipteană în des­fă­şu­ra­re şi cea din decembrie 1989, am constatat o altă asemănare, cea între declaraţiile de joia trecută ale pre­şe­din­ţilor Hosni Mubarak şi Traian Bă­ses­cu. Preşedintele egiptean, după 30 de ani de când conduce autoritar ţara şi a acumulat (împreună cu fa­mi­lia sa) o avere estimată la 40-50 mili­ar­de de dolari, su­pus protestelor curajoase ale poporului care cere alunga­rea lui imediată, se plasează pe el în­suşi în postura de jus­tiţiar, pro­mi­ţând că va face dreptate şi va eli­mina abu­zurile şi corupţia. La noi, Traian Bă­sescu, aflat la putere de peste 6 ani şi în politică de peste 20 de ani, acuză toate guver­ne­le (în cinci dintre ele fi­ind el însuşi ministru) că sistemul ma­­fiot al vămilor era binecunoscut şi to­l­erat şi că taman acum acest sistem va fi destrămat. Mai mult, dumnealui afir­mă că filierele sistemului corupt treceau şi prin propriul său partid.

Oare acela care ştie şi profită de un sistem co­rupt poate fi ar­han­ghe­lul dreptăţii? Nu cred, pentru simplul motiv că di­ferenţa dintre bine şi rău nu se şterge. Într-adevăr, sistemul co­rupt a îngenuncheat întregul eşafodaj ad­ministrativ al statului. Ruinarea ţă­rii pe drumul contrabandei s-a făcut deci cu acte-n regulă. Acţiunea de re­­­facere a statului de drept trebuie să izvorască, pentru a fi nu doar credi­bi­lă ci şi eficientă, dintr-o convingere autentică, iar nu din dorinţa de a pă­că­li.

2. Aprecierea încărcată de o aroganţă răutăcioasă a şefului misiunii FMI în România despre "stabili­za­rea" economiei româneşti reuşită de dumnealui e inacceptabilă. A stabili­zat într-adevăr un lucru: sărăcia lucie. Şi asta cu preţul nenorocit al fa­li­­men­tă­rii a zeci de mii de IMM-uri. Întrebat cum se împacă minunata sta­bi­li­za­re cu teribila inflaţie din 2010, şeful mi­siunii fuge de răspundere şi afirmă că starea inflaţiei "e ne­fericită". Absolut stupefiantă im­po­ten­ţa unei apre­ci­eri care într-adevăr in­dică mul­tă nefericire, dar nu a FMI, nici a gu­ver­nării, ci a românilor. Sta­rea infla­ţi­ei nu e "nefericită".

Ea e sim­bolică pentru rezultatele acţiunii FMI în România. Căci ce avem în fapt acum? Avem o extrem de redusă cre­ditare a sectorului economiei reale, o lipsă a sti­mulentelor fiscale nemaîntâlnită în vreo altă ţară europeană, o birocraţie dominantă şi to­xi­că şi un nivel inacceptabil de incertitudine fiscală şi legislativă. Tot FMI ne recomandă cu ardoare libera­li­zarea preţurilor la gaze şi energie. De ce? Pentru că "sub­venţionarea eco­no­miei prin pre­ţuri impuse e greşită" şi pentru că, "pe termen lung, libera­li­zarea  va adu­ce investitorii care vor creş­te producţia internă de gaze". Un foarte important manager al unei mari companii străine de pe piaţa ga­ze­lor şi energiei declară despre aceas­tă recomandare: "Este una dintre cele mai bune veşti primite de când am venit aici. Mulţumim pentru suportul acordat de FMI!" Până la eventualele investiţii pe termen lung, ce mai pre­ţuri, ce mai profit, frate, acum!  Subvenţionarea economiei prin im­pu­ne­rea preţurilor e într-adevăr greşită.

Dar cum e cu subvenţionarea cheltuielilor guvernamentale din banii contribuabililor şi întreprinde­ri­lor? Căci, preţuri mai mari la gaze şi energie înseamnă sume mai mari din taxe şi accize şi o povară sufocantă pentru o economie recesionată. Când atât de insuportabil de mulţi cred că în România democraţia nu există, întrebarea e: ce urmează? Eu cred că ur­mea­ză eliberarea puterii ascunse a cu­vintelor adesea nerostite, dar gândite de români care vor răsuna în pieţe şi pe străzi, în existenţa noastră acum ciuntită, în timpul vieţilor noastre şi nu al vieţii altora, străini sau trufaşi conducători, eliberând un timp al adevărului sufocat de cro­no­lo­gia deja mult prea lungă a unor im­pul­suri tiranice, inculte şi mahalageşti ale unei puteri plecată dintr-o de­mo­cra­ţie fragilă care a încercat deci să ne su­pună pe noi toţi ceilalţi, neportocalii.