Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
1. Dincolo de o anumită asemănare între revoluţia egipteană în desfăşurare şi cea din decembrie 1989, am constatat o altă asemănare, cea între declaraţiile de joia trecută ale preşedinţilor Hosni Mubarak şi Traian Băsescu. Preşedintele egiptean, după 30 de ani de când conduce autoritar ţara şi a acumulat (împreună cu familia sa) o avere estimată la 40-50 miliarde de dolari, supus protestelor curajoase ale poporului care cere alungarea lui imediată, se plasează pe el însuşi în postura de justiţiar, promiţând că va face dreptate şi va elimina abuzurile şi corupţia. La noi, Traian Băsescu, aflat la putere de peste 6 ani şi în politică de peste 20 de ani, acuză toate guvernele (în cinci dintre ele fiind el însuşi ministru) că sistemul mafiot al vămilor era binecunoscut şi tolerat şi că taman acum acest sistem va fi destrămat. Mai mult, dumnealui afirmă că filierele sistemului corupt treceau şi prin propriul său partid.
Oare acela care ştie şi profită de un sistem corupt poate fi arhanghelul dreptăţii? Nu cred, pentru simplul motiv că diferenţa dintre bine şi rău nu se şterge. Într-adevăr, sistemul corupt a îngenuncheat întregul eşafodaj administrativ al statului. Ruinarea ţării pe drumul contrabandei s-a făcut deci cu acte-n regulă. Acţiunea de refacere a statului de drept trebuie să izvorască, pentru a fi nu doar credibilă ci şi eficientă, dintr-o convingere autentică, iar nu din dorinţa de a păcăli.
2. Aprecierea încărcată de o aroganţă răutăcioasă a şefului misiunii FMI în România despre "stabilizarea" economiei româneşti reuşită de dumnealui e inacceptabilă. A stabilizat într-adevăr un lucru: sărăcia lucie. Şi asta cu preţul nenorocit al falimentării a zeci de mii de IMM-uri. Întrebat cum se împacă minunata stabilizare cu teribila inflaţie din 2010, şeful misiunii fuge de răspundere şi afirmă că starea inflaţiei "e nefericită". Absolut stupefiantă impotenţa unei aprecieri care într-adevăr indică multă nefericire, dar nu a FMI, nici a guvernării, ci a românilor. Starea inflaţiei nu e "nefericită".
Ea e simbolică pentru rezultatele acţiunii FMI în România. Căci ce avem în fapt acum? Avem o extrem de redusă creditare a sectorului economiei reale, o lipsă a stimulentelor fiscale nemaîntâlnită în vreo altă ţară europeană, o birocraţie dominantă şi toxică şi un nivel inacceptabil de incertitudine fiscală şi legislativă. Tot FMI ne recomandă cu ardoare liberalizarea preţurilor la gaze şi energie. De ce? Pentru că "subvenţionarea economiei prin preţuri impuse e greşită" şi pentru că, "pe termen lung, liberalizarea va aduce investitorii care vor creşte producţia internă de gaze". Un foarte important manager al unei mari companii străine de pe piaţa gazelor şi energiei declară despre această recomandare: "Este una dintre cele mai bune veşti primite de când am venit aici. Mulţumim pentru suportul acordat de FMI!" Până la eventualele investiţii pe termen lung, ce mai preţuri, ce mai profit, frate, acum! Subvenţionarea economiei prin impunerea preţurilor e într-adevăr greşită.
Dar cum e cu subvenţionarea cheltuielilor guvernamentale din banii contribuabililor şi întreprinderilor? Căci, preţuri mai mari la gaze şi energie înseamnă sume mai mari din taxe şi accize şi o povară sufocantă pentru o economie recesionată. Când atât de insuportabil de mulţi cred că în România democraţia nu există, întrebarea e: ce urmează? Eu cred că urmează eliberarea puterii ascunse a cuvintelor adesea nerostite, dar gândite de români care vor răsuna în pieţe şi pe străzi, în existenţa noastră acum ciuntită, în timpul vieţilor noastre şi nu al vieţii altora, străini sau trufaşi conducători, eliberând un timp al adevărului sufocat de cronologia deja mult prea lungă a unor impulsuri tiranice, inculte şi mahalageşti ale unei puteri plecată dintr-o democraţie fragilă care a încercat deci să ne supună pe noi toţi ceilalţi, neportocalii.
Citește pe Antena3.ro
