S-a făcut seară…

De la un ţăran am auzit o poveste cu tâlc. Doi fraţi, abia ieşiţi din adolescenţă, îşi începeau şcoala vieţii. Plecau prima dată singuri la târg, cu carul cu boi. Tatăl lor le-a spus: “Dacă vi se întâmplă vreun necaz, să nu intraţi în panică. Va veni Nevoia să vă înveţe ce să faceţi”. Totul a mers bine, un timp, dar în apropiere de oraş de la car s-a desprins o roată. Cei doi flăcăi, neştiind ce să facă, s-au aşezat pe marginea unui şanţ, aşteptând să vină Nevoia. Văzând că se înnoptează, au renunţat să mai aştepte şi au căutat o soluţie. Au găsit-o. Acasă, i-au reproşat tatălui că Nevoia n-a venit. Bătrânul le-a răspuns mirat: “Cum n-a venit ? Când aţi văzut că e seară şi că eraţi în pericol să vă apuce noaptea în câmp, nu Nevoia v-a salvat?...”

Nevoia n-a zgâlţâit încă societatea românească, aflată în criză. Acum însă nu mai avem încotro. S-a înserat de-a binelea în economie şi orice întârziere o vom plăti dureros. Mai ales dacă nu va fi grăbită restructurarea. Fiindcă ocupăm locul 26 în Uniunea Europeană. Bulgaria ne suflă în ceafă. Aproape că împărţim “frăţeşte” lanterna roşie. Patru sunt criteriile luate în seamă de Eurostat: 1) PIB-ul total din fiecare ţară, în euro; 2) PIB-ul pe locuitor, în euro; 3) punctajul ce exprimă puterea de cumpărare a PIB-ului pe locuitor, în raport cu preţurile generale dintr-o ţară sau alta; 4) puterea de cumpărare pe locuitor, în fiecare ţară, faţă de media puterii de cumpărare în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Ţara noastră ocupă deci locul 26, avându-i în urmă doar pe bulgari în trei poziţii care sunt cele mai relevante: PIB pe locuitor, putere de cumpărare pe locuitor şi puterea de cumpărare pe locuitor raportată la media europeană.

Locul 26… din 27. Pentru România, aşadar, încă înainte de criză devenise neiertător ultimatumul deciziilor cardinale. Ca să nu rămânem printre codaşii Europei.

Evaluarea corectă a stării economiei româneşti, urmată de aplicarea unor măsuri coerente şi într-un ritm susţinut pentru îndreptarea dinamicilor strâmbe, ar putea să asigure, imediat după ce va trece recesiunea, înscrierea într-un nou ciclu de creştere sănătoasă şi de durată. Va fi  nevoie ca, odată cu ţinerea sub control a balanţelor macroeconomice, să dăm bice  reformelor structurale, astfel încât să fie obţinută masa critică necesară detensionării sistemului economic în ansamblul său. Ar fi şansa înscrierii României pe o traiectorie economică ascendentă. Va fi însă nevoie să ne înjugăm la rigoarea financiară şi la restructurarea efectivă. Drum greu – de prea multe ori ocolit sau abandonat. Dar alternativă nu avem. Iar în joc e mai mult decât mândria naţională.

Ne-am grăbit, în prea multe împrejurări, să gândim că România a dovedit din plin că este în Europa prin cultură, prin spiritualitate, prin obiceiuri şi prin aspiraţii. E mult adevăr în această afirmaţie. Dar şi prea multă iluzie. E timpul să regândim politicile educaţionale. Şi e timpul să ne aliniem exigenţelor economice pe care actuala criză le aduce în faţa Uniunii Europene în ansamblul ei. Desigur, prin performanţe certe. Şi învăţând, în sfârşit, din  erorile trecute. Căci s-a făcut deja seară.