Să ai încredere în “inteligenţa vieţii”!

Există o inteligenţă fantastică a vieţii, care se arată în noi şi prin noi, prin oameni şi în ei. Problema pe care o avem în relaţia cu această inteligenţă ar putea fi una care ţine de limbaj, de capacitatea de a înţelege limbajul ei şi a urma sugestiile teribile pe care inteligenţa vieţii ni le oferă la tot pasul. Vorbim diferit de inteligenţa care susţine viaţa şi – din pricina asta – înţelegem greu ceea ce ea ne spune continuu şi ne arată, deopotrivă despre noi înşine, despre emoţii, despre sentimente, despre tot ce suntem şi tot ce trăim. Unul dintre marile principii de funcţionare ale vieţii este – aş spune – puterea ei de a înregistra ceea ce noi trăim. Poveştile trecute devin amintiri şi, dacă nu sunt amintiri conştiente, răman oricum, undeva, în noi, înscrise, uitate, reprimate, negate sau respinse. Noi, cei de azi, suntem şi copiii care-am fost, suntem ca nişte aparate sofisticate, pline de amintiri, pline de înregistrări, pline de sentimente, de resentimente, de balast, de umbre şi de lumini, de iubiri pe care le-am uitat, de frici, de angoase şi de bucurii. Inteligenţa vieţii, această putere ce ne poartă pe umerii săi cu bucurie şi cu graţie, ne conduce clipă de clipă spre amintiri, chiar dacă ceea ce ni se întâmplă are loc azi, aici şi acum. Dar azi-ul nostru nu-i desprins niciodată de ieri, cum noi nu suntem separaţi de tot ce-am făcut, ce-am simţit şi ce-am trăit în trecut. Fiinţele pe care le-am cunoscut, cele ce ne-au oferit diferite experienţe de viaţă, unele teribile, înfricoşătoare, altele mângâietoare sau pline de fericire, au răspuns perfect acelor amintiri ale conştiinţei noastre şi ne-au arătat că mergem în viaţa asta către destinul şi către sensul vieţii noastre. Dacă vom cere conştient, dacă vom insista şi vom crea o rugăciune a noastră, dacă vom alege să credem că ceea ce cerem vom primi şi să privim cu atenţie către toate întâmplările ca spre... semnele de circulaţie ce ne arată calea spre adevăr, atunci vom fi purtaţi de puterea vieţii chiar către adevărul care aşteaptă să ni se dezvăluie. Adevărul e mereu aproape, dar el ne ocoleşte dacă nu-l cerem explicit, el nu ne vede dacă noi nu-l vedem. El se îndepărtează dacă noi nu-l dorim. Dacă nu visăm la adevăr, dacă nu-l cerem şi dacă nu avem decizia de a-l vedea şi a-l îmbrăţişa, el se va învârti în jurul nostru o viaţă şi noi vom rămane inconştienţi de prezenţa lui, ca şi de puterea care-l sprijină clipă de clipă, în ciuda noianului de amăgiri ale minţii noastre. Mintea îşi poate dori să fie iubită de o fiinţă anume, dar adevărul s-ar putea să fie acela că fiinţa aceea nu ne poate iubi şi nu ne-ar face nici un bine prefăcându-se. A dori adevărul, a-l cere înseamnă a trăi sănătos; a avea încredere în puterea care-ţi ia iubitul, în puterea care te îndepărtează de un succes, de o izbândă sau de ceea ce mintea crede a fi fericire şi noroc, înseamnă să înţelegi că există o inteligenţă a vieţii, capabilă să vadă ansamblul, contextul, întregul, pe când mintea vede doar părticica. Suferinţa se naşte tocmai din obsesia minţii, care vede totul într-o frântură şi deformează astfel tabloul întregului. Ceea ce avem sau nu avem, ceea ni se dă sau ni se ia, ceea ce vine şi pleacă e un fel de dans al inteligenţei vieţii, în care se ascunde sensul ei şi al nostru; pentru a avea acces la sens şi a trăi în ritmul inteligenţei vieţii trebuie doar să acceptăm că tot ce se întâmplă e o manifestare ­ deghizată uneori – a binelui şi a adevărului!

Citește pe Antena3.ro

Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024